Taximetristii

Ieri m-am urcat într-un taxi, o Solenza obosită maxim. Aveam impresia că mergem cu 120 prin centru şi mă ţineam cu spor de mânerul uşii, până am văzut kilometrajul şi mi-am dat seama că bietul om nu trecea de 50 kmph… Atât putea maşinuţa, dar vibra din toate încheieturile mai ceva ca Ibiza lui Cristoph… M-am mai relaxat un pic.

Ati observat cum taximetriştii au tendinţa de a da volumul staţiei foarte încet, sau al casetofonului la fel când sunt nevorbiţi? În momentul ăla începe o stare de nelinişte, el aşteaptă să îl întrebi ceva, orice, despre vreme, despre maşină, despre odorizant şi de acolo se descurcă să îţi povestească despre orice, iar tu stai cuminte, te uiţi pe geam, eviţi contactul vizual, stai liniştit cu gândurile tale, şi speri să ajungi cât mai repede la destinaţie să scapi uşor.

Am auzit nenumărate poveşti în situaţii de astea, de la istorisiri despre alţi clienţi, colegi de breaslă, nevestele sictirite sau copiii care abia au terminat postliceala sau ditamai facultatea. Oameni cu probleme care stau în maşină toata ziua şi aşteaptă un client ca tine care să să ii asculte, să fie de acord cu ei, sau de ce nu, care să ii combată.

Doi dintre taximetriştii din grupul de nevorbiţi de mai sus m-au surprins plăcut în ultima perioadă: unul care citea mai mult decât un bibliotecar pe care l-am testat din umilele mele cunoştinţe şi a făcut faţă cu brio, ba m-a pus şi în vreo două impasuri şi al doilea care asculta muzică bună, care m-a plimbat prin toată magazia lui de CD-uri cu mp3-uri bine alese, mi-a pus de la Pink Floyd la muzică country, de la jazz şi dixieland la muzică clasică sau folk de calitate. Mă înclin, şi parcă mai vreau să ii văd din când în când.

Voi cum v-aţi distrat cu taximetriştii în ultima vreme?

6 thoughts on “Taximetristii

  1. Am avut o perioada cand lucram in ture de seara la Cosmote, iar in fiecare seara o firma de taxi de lux din bucuresti ne asigura transportul spre casele noastre. Fiind o perioada cand imbinam utilul cu placutul…mergeam de joi pana duminica in legendarul Club A… si surpriza! intr-una din seri am descoperit ca soferul taxiului (MERCEDES BENZ S CLASS, adica nu orice fel!), un domn simpatic si grizonat la vreo 50 de anisori, fusese in tinerete DJ chiar in CLUB A, si a scos fericit din torpedou CD urile cu muzica veche, buna, frumoasa si de calitate… dadea la maxim, si cantam amandoi din rasputeri, colindand strazile capitalei, pe timp de noapte… din acea seara a devenit taximetristul meu preferat, iar eu clienta lui preferata, si toata vara ma ducea spre Club A si-mi inspira cel mai tare chef de muzica si dans….

  2. Ma, eu cu taximetristii “nevorbiti” sunt mai reticent. Am patit-o in Bucuresti, cand a inceput ala sa-mi vorbeasca frumos si mult, pe o ploaie draguta cand eram cu chitara in spinare. Abia la primul colt mi-am dat seama ca am luat un “rechin”. Avea si GPS, ca nu cumva sa cred eu ca ma pacaleste la drum. Si asa se face ca pe un drum de 5 lei am dat 35 de lei. Cum punea virgula-n vorbire cum mai sarea cu 2 lei ceasul. :)
    De cealalta parte a povestii am 2 intamplari. Prima cu un taximetrist cu care m-am intalnit de vreo 3 ori, care avea in masina numai muzica de calitate si pe care l-am pus sa inconjoare de 3 ori Manasturul numai ca sa ascult muzica si sa povestesc cu el. Ultima data m-a plimbat moca. :))
    Celalalt taximetrist era un tip la 45-50 de ani, cu parul lung si putina barba, dar care era modern avand in masina dvd. Omul se uita la ceva concert cu Led Zeppelin. Dupa cateva clipe ii zic: “Ce concert fain!” la care se descatuseaza omul: “Ce concert? Ce fain? Ce stii tu ce-i asta? Nici macar n-ai auzit de ei. Voi stiti numai porcarii…” Si povestea continua in sensul asta, timp in care i-am explicat in pauzele lui de respirat ca e posibil sa mai stiu si eu cate ceva despre muzica aia, dar n-am avut cui. Omul era dator cu niste rabufniri ce trebuia platite, fix mie. Ar mai fii povesti dar cred ca fac si eu un post cu ele. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge