Iresponsabilitatea costa vieti

Guest post by Adelina Croitoru

Rocky, puiuț superb de labrador, s-a născut la început de 2011 într-o canisă. O familie l-a cumpărat cu bună credință de la crescător și l-a primit în sânul ei așa cum fac toți iubitorii de animale: ca pe un membru cu drepturi depline.

Trei zile le-a durat bucuria. Starea generală a puiuțului a început să se deterioreze, au ajuns la noi la cabinet și s-a pus diagnosticul de parvoviroză. Parvo e o boală gravă, de cele mai multe ori mortală, produsă de un virus care ajunge în organism prin hrană contaminată, prin contactul cu fecale contaminate etc. Printre simptome se numără diareea cu sânge și voma, ambele ducând la o deshidratare puternică. Animalele tinere sunt cele mai expuse, de aceea se insistă atât de mult pe vaccinarea preventivă a puilor. Când e vorba de parvo, șansele de supraviețuire sunt 50-50, în cazuri fericite.

În dimineața când l-am văzut ultima oară, Rocky nici măcar nu mai putea să stea ridicat. Slăbise extrem, mai avea putere doar să-și rotească ochișorii după noi și să gângurească pe limba lui, uneori de durere, alteori parcă rugându-ne să facem ceva să treacă totul mai repede. E trist să vezi familia cum vine și stă lângă animal, cum îl ține de lăbuță de parcă ar ține un om de mână, cum vorbește cu el și cum speră până-n pânzele albe, timp în care tu-ți dai și sufletul din tine încercând să readuci lucrurile pe un făgaș normal.

E greu de spus exact cum anume s-a îmbolnăvit Rocky. Poate fi vina medicului, poate fi vina crescătorului – care a permis contactul puilor cu material contaminat, poate fi vina amândurora. Cert este că, în România, majoritatea crescătorilor de animale și medicii veterinari care lucrează cu ei nu respectă nici măcar pe jumătate normele domeniului în care își desfășoară activitatea.

Concret, medicul veterinar care se ocupă de canisa în care s-a născut Rocky e un idiot cu diplomă, ca mulți alții din țara asta. Vaccinul care ar fi trebuit să-l protejeze pe Rocky de parvoviroză i-a fost administrat expirat. De parcă nu ar fi fost de ajuns, medicul în cauză a mai avut și tupeul incomensurabil de a certifica vaccinul expirat punându-și parafa în carnetul de sănătate al animalului.


Medicul veterinar nu și-ar permite asemenea extravaganțe mortale dacă, subtil, nu ar primi acordul crescătorului. Dar adevărul e că nimănui nu-i pasă. Tot ce contează e ca puii să se nască, să se vândă și să aducă bani. Atât. Și ăsta e motivul pentru care vă scriu aici despre ce s-a întâmplat cu Rocky. Mulți crescători și medici veterinari nu dau doi bani pe animale, așa că aveți grijă atunci când hotărâți să vă luați un prieten patruped.

Sunt câteva lucruri de reținut:

  • întotdeauna când cumpărați un animal de la crescător, faceți un efort minim și mergeți la canisă/felisă etc.; e important să vedeți în ce condiții trăiesc atât părinții puilor, mama în special, cât și puii – în cele 6-8 săptămâni înainte de adopție; există crescători care vor încerca elegant să vă convingă că nu e relevant pentru Dvs. să știți aceste lucruri sau se vor simți jigniți de neîncrederea Dvs.; nu renunțați la idee, un crescător corect nu va avea nicio problemă să vă arate exact locul, să vă ofere un scurt tur și eventual chiar să vă ofere consultanță în diverse probleme;
  • nu acceptați niciodată un pui ales de crescător, e dreptul Dvs. să alegeți un puiuț dintre cei care există; am întâlnit cazuri în care crescătorul s-a prezentat la potențialul proprietar direct cu un anumit pui, lucru care este inacceptabil; Dvs. trebuie să faceți această alegere;
  • atunci când cumpărați un animal de la crescător, cereți vânzatorului un document prin care își asumă oficial această poziție, adică un document în care să apară nominal ambele părți: crescător și proprietar; astfel, dacă apar probleme în perioada imediat următoare, veți putea să-i cereți socoteală;
  • solicitați și verificați carnetul de sănătate al animalului și asigurați-vă că protocolul de vaccinare și deparazitare a fost respectat întocmai; de asemenea, verificați ca fiecare tratament trecut în carnet să fie însoțit de parafa unui medic veterinar, pe care îl puteți consulta cu privire la diversele tratamente aplicate, în cazul în care animalul manifestă simptome de boală în perioada imediat următoare achiziției;
  • nu cumpărați animalul înainte de a-i face un control la un medic veterinar, altul decât cel agreat de crescător; interesul medicului care se ocupă de canisă este să vă vândă un cățel, așa că va spune orice e nevoie ca să vă determine să faceți achiziția; e bine să consultați și un medic care nu are nimic de câștigat sau de pierdut în urma deciziei Dvs. cu privire la animal;
  • când duceți animalul la veterinar, indiferent de vârstă, asigurați-vă mereu că vaccinurile și orice alt tip de tratament administrat se află în perioada de valabilitate; chiar dacă acum vi se pare o exagerare, cereți medicului să vă arate că produsele sunt încă viabile și pot fi folosite fără a pune în pericol sănătatea animalului; am întâlnit de multe ori medici veterinari (și nu numai!) care folosesc produse expirate și justifică gestul prin aceea că produsele sunt încă bune ~6 luni de la data expirării; există un motiv pentru care produsele au termen de valabilitate, așa că trebuie respectat!
  • rețineți că un medic bun și corect va fi întotdeauna deschis întrebărilor Dvs. legate de animale și va încerca să explice totul în așa fel, încât să înțelegeți despre ce e vorba chiar dacă nu aveți pregătire medicală;
  • nu acceptați explicații foarte superficiale; cereți lămuriri până în momentul în care simțiți că ați înțeles ce se întâmplă cu animalul și ați înțeles modalitatea de tratament.


Guest post by Adelina Croitoru

Sustine si Tu proiectul din Tara lui Andrei destinat copiilor cu cancer din IASI

Guest post by Lia Bolte

Dragii mei prieteni, cunoscuti, necunoscuti

Va invit sa Sustineti proiectul Pot sa Invat si Eu destinat copiilor cu cancer din Iasi!!! Mai sunt 2 zile in care acest proiect poate castiga 5000 de euro pentru Realizarea unei camere de Joaca pentru cei 100 de micuti din Iasi bolnavi de cancer. Sustinere cu incredere, cu un vot, cu promovare online, cum stiti voi 🙂

Personal nu am văzut niciodată un copil bolnav de cancer şi nu stiu dacă mi-ar rezista sufletul să intru în lumea lor plină de contraste, de fericiri şi bucurii adunate într-o cameră de spital. Să înduri o boală a cărei finalitate nu o şt,,i fără prieteni, fără părinţi şi casa ta să devină pentru câteva luni un spital în care aproape toţi sunt ca tine: adică bolnavi. Zilele tale să fie la fel, o aşteptare de finalitate în vreun fel a ceea ce trăieşti…Iar rezultatul nu-l stie nimeni….Cred că trăind aşa ajungi să iţi fie frică, să speri mai puţin, să visezi mai gri….Am văzut însă supravieţuitori de cancer şi am surprins privirea tristă când povestesc despre lupta lor, si despre faptul că ei au avut noroc. Nu ştiu cum arată lumea lor şi sincer mi-e frică de ce aş putea să descopăr….

Cu toate scolile mele sociale nu mă cred în stare să intru în onco-pediatrie să ţin de mână un copil, zâmbindu-i, să pot să-i inspir speranţă unui suflet căruia i s-a spus că are şanse să moară. Ce pot eu să-i mai spun unui copil cu cancer care se uită în sufletul meu?? Nu ştiu cum şi mă simt neputincioasă…

DAR mă BUCUR enorm că există in România nişte oameni mici cu suflet Mare..Little People care merg in spitale şi ţin de mână copiii bolnavi şi le redau zâmbetul pe faţa obosită, care stau lângă ei până la capăt sau până la vindecare, care încearcă să aducă în spitalele din ţară servicii complementare pentru copii şi impun standarde de calitate în munca de asistare a acestor copii. Ei sunt cei care au creat Clubul Temerarilor pentru a arăta şi altor tineri bolnavi că poţi supravieţui. ei sunt cei care desfăşoară activităţi cu copiii bolnavi de cancer în Cluj, Timişoara, Iaşi, Bucureşti…Ei sunt cei care Speră, care Cred, care Luptă….

Ei sunt cei care fac ceea ce eu nu cred că aş avea putere să fac, ceea ce mulţi dintre noi nu facem . Putem totusi  sa VOTAM pentru a sprijini pe cei care fac deja acest lucru.

Din respect mare pentru ei şi munca lor, pentru cei 100 de copii din Spitalul de Onco-pediatrie din IASI, am hotărât să Sprijin proiectul Pot sa invat si eu de pe Tara lui Andrei.

http://www.taraluiandrei.ro/orasul-tau/proiecte/pot-sa-invat-si-eu_570.html

Mai sunt 2 zile de votare in care cei de la Little People au nevoie de cat mai multe voturi pentru a primi 5000 de euro pentru ca proiectul lor sa prinda viata.

Proiectul se adreseaza copiilor bolnavi de cancer intre 6 luni si 18 ani internati pe sectia de Oncopediatrie a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii ,,Sfanta Maria” din Iasi. Cei de la Asociatia Little People Romania doresc sa creeze in premiera in zona Moldovei o camera performanta de joaca si terapie, la standardele spitalelor europene in ceea ce priveste igiena, siguranta si echipamentul, care sa ofere modalitati si materiale creative de educare, obiecte si mobilier de cea mai buna calitate care sa raspunda nevoilor copiilor internati pe sectia de oncopediatrie a spitalului. In anul 2000, Little People a creat un program care sa vina in sprijinul pacientilor bolnavi de cancer pediatric, recunoscut sub numele de Program de Asistenta al Pacientilor replicat in momentul de fata in toate sectiile oncopeditrice principale din tara in: Cluj, Timisoara, Bucuresti si Iasi( incepand cu data de 1 noiembrie). Doresc sa implementeye aceasta metoda “Asistenta a Pacientilor” si la acest spital Sfanta Maria” din Iasi, iar personalul specialist angajat alaturi de voluntari instruiti si coordonati de Little People sa ofere servicii de cea mai buna calitate copiilor.

Ce poti tu sa faci?

Daca nu putem fi acolo cu cei mici si sa le fim alaturi in experienta lor, putem da un click, un vot si sa facem o diferenta in viata lor. Sunt convinsa ca nu e putin…

Multumesc din inima

Guest post by Lia Bolte

Pentru adevaratii gameri

Guest post by Trollii

Nota/Avertizare: Acest post poate fi considerat un pamflet, si poate fi tratat ca atare. A pornit sub forma unui mail, adresat unui Gugushtuk, al carui nume nu il vom dezvalui pentru moment, deci l-am cenzurat (n.r. care este)…

Post lung cu limbaj vulgar cu aliteratii si agramaticalitati, cu cacofonii si distrugerea limbi romane cu toporul, citirea acestui mesaj nu este recomandata cardiacilor, CNA`ului, copiilor sub 4 ani si lui CENSORED (n.r.)

cati dintre voi a incercat vreodata sa faca vreun stift de joc penal ? ehh.. e usor ? si nu ma refer aici la copy / paste din cartea de info.. cu toti am facut rama sau space invaders la orele de info.. ia tzapa acum niste fizica, putina grafica 3d , iese? buje? cum stam cu impactu? deformarea la coliziune? buje buje? nu, next

din cate imi amintesc NFS Porsche si HS au avut dezavantajul de a fi relativ foarte realiste… ai vazut vreun Porsche sau Lamborghini zgariind parapetu la 260 km pe ora? se mai potea conduce dupa aia? cum stai cu directia? body buildingu si tot dichisu? Cati isi aduc aminte de ele? cati dintre voi zic ca is jocuri uber tari din serie si usor de jucat? si alea nici macar nu`s full realiste

plangi sus si tare ca nu`s realiste, cum PLM sa fie realiste, vrei realism alege un simulator care e facut pentru o NISA de oameni, daca ii fucking realist o sa zici ca`i prost / greu si aberatii cu duiumul. Vreai realitate, ia masina lu mami si plimba`te cu ea la 140 kmph!

Si ce pula mea vrei, sa lovesti masina cu 140 de km pe ora (lucru ce se intampla relativ des pentru un jucator mediu) si ai pierdut cursa.. ti-ar place sa refaci aceeasi cursa de 20 de ori ca sa poti sa termini pe o pozitie 3?

Majoritatea oamenilor nu au timpul sa joace hard core unele jocuri.. ei nu cauta realism ci divertisment, fa diferenta ca nu toata lumea are timpul tau.

in alta oride de idei, s-au vandut peste 100 milioane de copii de NFS (adunate la un loc). Daca tu zici ca un joc care nu aduce nimic nou la fiecare noua editie s-a vandut asa de bine cineva e prost. Tu sau EA. *te intreb pe tine soare*

Din cate stiu EA e o firma de jocuri, care se ocupa cu crearea si vanzarea de JOCURI, si totusi e o FIRMA, e pentru profit…  bani, cocosi, cascaval, galbeni, stii tu.. chestiile alea nice, daca ei, care au ceva experienta in domeniu, studii de piata si cateva nume mari de jocuri in spate inseamna ca se asteapta sa scaota PROFIT dintr-un joc GAY si FAKE.

Cred ca m`am saturat de tot idioti de gameri imbecili care is de parere “cate jocuri originale ai”, vreua sa vad un putulica de genu care nu a piratat niciodata nimic, are softuri si jocuri originale (in intregime)… ai piratat? sugi pula si nu o face pe mironosita. Ti-ai luat after jocu? Felicitari dar tot nu te face mai bun ca restu

CENSORED (n.r.) mami, zici ca ai 8 jocuri originale, cate din ele ti le-ai cumparat tu? AKA sa dai bani pe ele, nu cadouri nu free steam? none, right ? sa vedem…
1. Nu contribui cu absolut NIMIC la industria de jocuri ( nu iti cumperi jocuri / nu platesti abonamente lunare la diferite jocuri)
2. Nu faci cunoscute jocurile alea la un public larg (review (as in level si xtrempc / gameplay / game movies / machinimia / orice alta forma de promovare a jocurilor si promovare a cumparari lor)
DAR faci pula mare ca NSF sucks(asta dintr-un cacat de filmulet de prezentare, nu din gameplay, nu dupa ce ai jucat demo`ul/ etc)…. mi se pare mie sau atitudinea asta pute urat a rahat, adica treaba merge cam asa..

*bai putelor de la EA / BLIZZARD / ACTIVISION / etc, face`ti si voi in pula mea un joc realist, calumea si beton sa am ce sa ma joc, dar dragilor, nu va faceti griji ca nu o sa`l cumpar, il iau in pula mea de pe torrente si`mi bag falusul in curu vostru de idioti, sa dea criza si falimentu in voi ca nu va cumpar porcariile de jocuri chiar daca`mi plac si parerea mea este ca merita, nu le cumpar de`a dracu”

*Dragul meu Strejerica(fara n.r.), cu o asemenea atitudine e absolut normal ca oameni de la EA / VALVE / UBISOFT sa migreze si sa isi face produsele pe gustul celor CARE PLATESC pentru produsele lor. NICI o companie nu se baga in vreun proiect daca nu ar avea cea mai mica sansa sa SCOATA profit

*Vrei realism ? incearca BMW 3 Challenge*  sa ma anunti cand ti-ai bagat pula`n el, pentru ca e “prea nerealist, fake si gay”.

toata lumea e un critic, dar cand sa puna umarul la treaba nom nom, ca estem scump, n`avem bani, traim in romania, e prost jocul, e fake si gay, e nerealist. taci in pula mea si gandeste un pic inainte sa iti expui gandurile in scris, nu de alta, dar uneori tind sa cred ca ori esti prost ori scrii mai repede / inainte sa gandesti

Trollii eu cu noi si restul,

/mars d`aci cu aere de “gamer” si cu atitudine de curva virgina, mars in pula mea cu preconceptii de copil de 4 ani ce isi da aere de matur, mars si fa`ti o laba, poate te destinzi
//.da dragii mei, am piratat si mai piratez jocuri,
//.am 2 sau 3 jocuri originale (da, am putulica cea mai mica de aici, acum in patru labe si ia-o`n gura)
///. da, joc WoW pe servere oficiale, da platesc pentru asta in fiecare luna
///.da, am cartea de gramatica in fata dar nu merita sa folosesc un limbaj doct de cocina cu laturi

Guest post by Trollii

[Guest Post] Cum e sa-ti ploua in casa

Guest post by Radu Neag

Nu in una goala, ci una in care locuiesti alaturi de alte sase persoane. Si supravietuiti din 280 de lei pe luna. O camaruta, doua dulapuri, o soba prapadita si doua paturi ude mereu. Tu, o sotie si cinci copii. Asemenea familiei Czanka.

I-am descoperit azi, dupa ce doua studente la jurnalism in anul I (Oana si Andrada, care au si realizat un reportaj audio pentru un proiect european – il puteti asculta pe fundalul colajului) i-au vizitat acum cateva zile. Locuiesc sapte persoane intr-o singura incapere, pe strada Traian la numarul 11, intr-o casa pe care o observi de la o posta, deoarece ai impresia ca vei vedea cu ochiul liber cum o locuinta se darama. Nici macar nu e a lor si curand vor fi dati afara.

Azi le-am dus cateva haine (alaturi de Oana, Mara si Cristina), printre care am strecurat si un carnetel. Cel mai mic membru al familiei, Csaba, in varsta de 6 ani, si l-a insusit de cum l-a vazut. S-a apucat de desenat. Nu i-a luat mult pana ce sa ne arate creatia sa: o casa…

“Cand e senin ca acum suntem fericiti, cand ploua suntem tristi. Doua nopti am dormit uzi leoarca. Chiar si acum patul e inca ud”

Foto: Radu Neag. Script: Oana Moisil si Andrada Lăutaru (UBB Radio). Montaj audio si voce: Oana Moisil. Montaj video: Radu Neag

Una dintre regulile de baza in jurnalism conjuga mereu verbul a nu te implica, dar azi nu am fost jurnalisti, ci in afara programului. Am fost oameni. Exista sute de asemenea cazuri si fiecare putem ajuta, atata timp cat ne dorim asta.

Guest post by Radu Neag