Review Gianni e le donne, #CinematecaTIFF

Guest Post de Alexandra Cucolaş

Tradiţia face ca telefonul să sune, să-ţi amintească de ziua de naştere a nu ştiu cui, iar tu dai un semn de viaţa ca să feliciţi. Mă gândesc că i-a sunat şi prietenului Pery telefonul ca să-i amintească de ziua mea şi această fericită întâmplare a proiectat încă una şi anume obţinerea a 2 invitaţii din partea lui la “Gianni e le donne“. Mai rar se întâmplă ca, pe timp de iarnă, o zi începută aiurea să sfârşească înspre foarte bine. Aşadar după orele dimineţii petrecute cu instalatorul (nu, nu în sensul acela) şi nicidecum la o cafea într-un locşor intim şi plăcut cum mi-aş fi dorit, ziua a început uşor uşor să se lumineze, pentru că în final să mă gâdile puţin umorul filmului deja amintit.

Gianni ăsta e întruchiparea multor bărbaţi. Tind să cred că situaţiile în care personajul principal este târât de către femeile din viaţa lui (mamă, soţie, fiică, vecină etc.) se regăsesc adesea şi în traiul cotidian a unora (multora?) dintre Dumneavoastră, domnilor. Gianni e trecut de prima tinereţe, Gianni este pensionar la cei 60 de ani ai săi, Gianni doarme într-o cameră separată de cea a soţiei, Gianni nu mai are prea mari ambiţii, însă e plin de regrete şi tot Gianni:

  • răspunde prompt atunci când mama lui îl sună să i se plângă că nu se simte bine (pe cand aceasta nu doreşte decât ca Gianni să servească masa în timp ce ea şi prietenele sale 70+ joacă relaxate în grădină, cărţi sau când doreşte să-i regleze imaginea televizorului)
  • plimbă câinele vecinei tinere şi drăguţe aproape de fiecare dată când merge la cumparaturi
  • achită facturi de fiecare dată când i-o cere soţia
  • işi ascultă fiica atunci când aceasta îi povesteşte despre neinţelegerile dintre ea şi iubitul ei care din nou a petrecut noaptea la ea în cameră
  • se arată binevoitor când o veche prietenă îl lasă să aştepte o veşnicie în compania mamei ei (70 şi de ani) pentru că ea să îşi exerseze talentul la canto şi foarte important de menţionat: acompaniată la pian de către un tânăr nu doar talentat.

Prietenul lui Gianni, un domn avocat, încearcă să-l readucă la viaţă, să-i redea zâmbetul lăuntric şi pasiunea pentru femei, îl îndeamnă şi-l susţine în nenumarate rânduri să îşi găsească o amantă, însă… de dragul surprizei finalului de film, cum ar fi să-l urmăriţi pe Gianni pe marile ecrane? Vă vor delecta comicul de situatie, expresivitatea unică a lui Gianni, înlocuirea replicilor exprimate în cuvinte în situaţii-cheie cu grimase şi gesturi tipic italieneşti. “Gianni e le donne” a intrat in lista mea bună a filmelor TIFF. Enjoy!

Merci Pery!

Guest Post de Alexandra Cucolaş

Review In a better world, #CinematecaTIFF

Acesta este un Guest Post de Elisa Popescu.

Joi, 8 decembrie, la Cinema Victoria, în cadrul Cinematecii TIFF, a rulat drama In a better world (Danemarca, 2010), regizată de Susanne Bier. Filmul a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 2011. Și nu e puțin lucru având în vedere cu ce producții a concurat.

In a better world (Hævnen) nu e un film ușor de digerat. Firul filmului te poartă dintr-o tabără de refugiați din Sudan într-un orășel de provincie danez. Legătura dintre aceste două lumi diametral opuse este doctorul suedez Anton.

Anton încearcă să se ajute pe sine tratând refugiații. Cu preponderență, victimele unui sadic conducător al rebelilor. Asta până când criminalul devine la rândul lui victimă și are nevoie de îngijiri medicale. În ciuda opoziției refugiaților, Anton decide să îl trateze. Dar, cu toate că este împotriva violenței indiferent de forma în care s-ar manifesta ea, după ce îl vindecă, Anton îl lasă pe mâna rudelor victimelor să îl linșeze.

Se întoarce acasă la familia lui ce se destramă încet. Constată că fiul său Elias are, din cauza înfățișării sale, probleme de adaptare în lumea meschină a copiilor perfecți. Asta până când Elias îl întâlnește pe Christian, un băiat care nu acceptă că uneori a te da bătut nu înseamnă că ești mai prejos decât ceilalți. De aceea, Christian își canalizează toată furia cauzată de moartea preamtură a mamei sale spre pedepsirea celor ce folosesc violența ca și modalitate de a se impune.

Prietenia celor doi băieți se transformă într-o legătură periculoasă, ei ajungând să confecționeze o bombă pe care o folosesc pentru a da o lecție unui om care l-a lovit pe Anton.

            Cine învață o lecție până la urmă? Rămâne să aflați.

 Acesta este un Guest Post de Elisa Popescu

Review Vulcanul, #cinematecaTIFF

Acesta este un Guest Post de Elisa Popescu

Atenţie, conţine spoilere! 

Joi, 1 Decembrie, la Cinema Victoria a rulat filmul Volcano (Danemarca, 2011), în regia lui Rúnar Rúnarsson. Știind că filmul luase premiul pentru cea mai bună regie la Tiff 2011, mă așteptam să mă dea pe spate din primele secvențe. Trecând peste calitatea proastă a imaginii, peste subtitrarea în limba engleză și peste faptul că toată lumea fuma în film, Volcano m-a surprins prin cruditatea cu care prezintă tristețea ce se abate asupra unui om ajuns în momentul în care trebuie să se pensioneze. După două tentative de sinucidere și după ce află ce cred copiii despre el, Hannes hotărăște să-și schimbe comportamentul față de soția pe care a neglijat-o. Doar că se pare că această schimbare intervine prea târziu. Soția sa suferă un atac cerebral și devine o povară pentru el. Deși copiii se împotrivesc, Hannes decide să-și îngrijească acasă soția față de care a greșit, considerând că astfel se va simți mai puțin vinovat. Constată totuși că îngrijirea cuiva care e prizonier în propriul corp e sufocantă. Astfel că, într-un moment de nebunie, ajunge să-i suprime suferința.

            Rămas doar cu epava ce a fost odată barca lui de pescuit, Hannes se întreabă dacă viața lor ar fi fost altfel dacă nu ar fi erupt vulcanul de pe insula unde locuiau. 

Acesta este un Guest Post de Elisa Popescu

Ce-i de spus despre o carte slabă, decât adevărul?!

Acest articol este un Guest Post, de Marius Pop, “Autorul”.

Ce-i de spus despre o carte slabă, decât adevărul?!

Cartea asta, ”Călătoria închipuită a trei prieteni în TransSiberian”, ar fi avut maxime șanse de reușită dacă ar fi  fost lansată într-un spital ce tratează afecțiuni de vedere. Într-un format audio-book, s-ar fi bucurat de aprecierea multor amatori de lectură din casa de surzi.

Probabil de aceea autorul a încercat ascunderea ei într-un morman de cărți în format digital, de cumpărat și de citit doar cu scule sofisticate. Pare a fi o manevră de publicare pe șest, ca și doctoranzii care, stresați că n-au suficiente articole publicate în periodice cotate ISI, bagă materiale din referate pe la reviste de mâna a șaișpea, rugându-se ca nimeni să nu bage de seamă. Paradoxalul ”Publicare în speranța că n-o să observe nimeni”, asta pare a fi.

Apoi, are o copertă urâtă. Bănuiesc că autorul a făcut imaginea aia în Paint, (el știind să scrie, domnule, nu să facă design), i-a dat salvare în ceva format tif, și când a încărcat-o pe Amazon s-a mirat că de ce culorile îi sunt invers. Că înainte era un om care stătea în zăpadă, cu capul în jos, nu o fantomă ce stătea în întuneric, cum arată acuma.

Mai departe – băgăm de seamă ca e doar o primă parte a poveștii mari, intitulată cu o comică autosuficiență „Sankt Petersburg”. Dragilor, veți găsi un singur capitol cu referire la acest oraș. Mai multe scrie despre Cluj-Napoca decât de Sankt Petersburg. Cartea-i plină de întâmplări savuroase și idei ce par adânci, nici vorbă de descrieri ale orașelor din Rusia. Te-ai aștepta la un jurnal de călătorie, văzând titlul, dar nu.

În rest, cartea-i bună. Îl cunosc personal pe autor și le cam are pe astea, cu scrisul. Prețul – deh, ce să zicem, oricum cade Euro până la Crăciun.

Poftă mare!

Autorul. [n.r. Autorul Cărţii]

***

Cunoscând-ul pe Marius Pop şi citind  preview-ul cărţii pe Amazon, publicarea articolului de mai sus nu cred că mai are nevoie de alte motivări. Eu am deja cartea, şi mă aşteaptă cuminte pe tabletă să o savurez complet cand o să am un pic de timp.

La ce se uita femeile prima data la un barbat?

Acest articol a fost scris pentru TheSexist.ro si poate  fi citit complet pe TheSexist.ro

O glumă simpatică spunea că “femeile se îndrăgostesc de ce aud, şi bărbaţii de ce văd, de aceea femeile se machiază şi bărbaţii mint”. Evident că asta deja e level 2 legat de subiectul articolului de azi, deci să ne întoarcem la prima impresie. Când am primit subiectul articolului, am crezut că îmi va fi foarte simplu să răspund la întrebarea asta, dar apoi, cu fiecare idee care îmi trecea printre urechi, îmi dădeam seama că situația e ceva mai complexă.

Cunosc femei care se uită la mâinile unui bărbat, la unghiile acestuia, dacă sunt îngrijite, roase, murdare, femei care se uită la papucii unui bărbat, dacă sunt curaţi sau asortați cu şoseta aleasă…

Acest articol a fost scris pentru TheSexist.ro si poate  fi citit complet pe TheSexist.ro

Prima zi la Peninsula Felsziget

Caldura mare mon’cher, caldura mare! Am ajuns in minunatul Targu Mures,  ne-am chinuit un pic sa gasim Complexul Weekend, dar dupa ce am ajuns, cerul s-a luminat, am fost preluati de @pandutzu, au urmat bratarile, acreditarile si cautat un loc in camping. Transpirati si incalziti dupa ce am montat cortul, am navalit spre dozatoarele de bere. Foarte  atent pozitionate in asa fel incat sa nu fii niciodata mai departe de 100m de unul. O mica bucurie pentru oameni insetati!

[Trupe vazute: Zdob si Zdub, K’s Choice si Guano Apes]

Acest articol a fost scris ca un guest post pentru Dan Ciulea, si il gasiti complet la linkul urmator: ciulea.ro 😉

Iresponsabilitatea costa vieti

Guest post by Adelina Croitoru

Rocky, puiuț superb de labrador, s-a născut la început de 2011 într-o canisă. O familie l-a cumpărat cu bună credință de la crescător și l-a primit în sânul ei așa cum fac toți iubitorii de animale: ca pe un membru cu drepturi depline.

Trei zile le-a durat bucuria. Starea generală a puiuțului a început să se deterioreze, au ajuns la noi la cabinet și s-a pus diagnosticul de parvoviroză. Parvo e o boală gravă, de cele mai multe ori mortală, produsă de un virus care ajunge în organism prin hrană contaminată, prin contactul cu fecale contaminate etc. Printre simptome se numără diareea cu sânge și voma, ambele ducând la o deshidratare puternică. Animalele tinere sunt cele mai expuse, de aceea se insistă atât de mult pe vaccinarea preventivă a puilor. Când e vorba de parvo, șansele de supraviețuire sunt 50-50, în cazuri fericite.

În dimineața când l-am văzut ultima oară, Rocky nici măcar nu mai putea să stea ridicat. Slăbise extrem, mai avea putere doar să-și rotească ochișorii după noi și să gângurească pe limba lui, uneori de durere, alteori parcă rugându-ne să facem ceva să treacă totul mai repede. E trist să vezi familia cum vine și stă lângă animal, cum îl ține de lăbuță de parcă ar ține un om de mână, cum vorbește cu el și cum speră până-n pânzele albe, timp în care tu-ți dai și sufletul din tine încercând să readuci lucrurile pe un făgaș normal.

E greu de spus exact cum anume s-a îmbolnăvit Rocky. Poate fi vina medicului, poate fi vina crescătorului – care a permis contactul puilor cu material contaminat, poate fi vina amândurora. Cert este că, în România, majoritatea crescătorilor de animale și medicii veterinari care lucrează cu ei nu respectă nici măcar pe jumătate normele domeniului în care își desfășoară activitatea.

Concret, medicul veterinar care se ocupă de canisa în care s-a născut Rocky e un idiot cu diplomă, ca mulți alții din țara asta. Vaccinul care ar fi trebuit să-l protejeze pe Rocky de parvoviroză i-a fost administrat expirat. De parcă nu ar fi fost de ajuns, medicul în cauză a mai avut și tupeul incomensurabil de a certifica vaccinul expirat punându-și parafa în carnetul de sănătate al animalului.


Medicul veterinar nu și-ar permite asemenea extravaganțe mortale dacă, subtil, nu ar primi acordul crescătorului. Dar adevărul e că nimănui nu-i pasă. Tot ce contează e ca puii să se nască, să se vândă și să aducă bani. Atât. Și ăsta e motivul pentru care vă scriu aici despre ce s-a întâmplat cu Rocky. Mulți crescători și medici veterinari nu dau doi bani pe animale, așa că aveți grijă atunci când hotărâți să vă luați un prieten patruped.

Sunt câteva lucruri de reținut:

  • întotdeauna când cumpărați un animal de la crescător, faceți un efort minim și mergeți la canisă/felisă etc.; e important să vedeți în ce condiții trăiesc atât părinții puilor, mama în special, cât și puii – în cele 6-8 săptămâni înainte de adopție; există crescători care vor încerca elegant să vă convingă că nu e relevant pentru Dvs. să știți aceste lucruri sau se vor simți jigniți de neîncrederea Dvs.; nu renunțați la idee, un crescător corect nu va avea nicio problemă să vă arate exact locul, să vă ofere un scurt tur și eventual chiar să vă ofere consultanță în diverse probleme;
  • nu acceptați niciodată un pui ales de crescător, e dreptul Dvs. să alegeți un puiuț dintre cei care există; am întâlnit cazuri în care crescătorul s-a prezentat la potențialul proprietar direct cu un anumit pui, lucru care este inacceptabil; Dvs. trebuie să faceți această alegere;
  • atunci când cumpărați un animal de la crescător, cereți vânzatorului un document prin care își asumă oficial această poziție, adică un document în care să apară nominal ambele părți: crescător și proprietar; astfel, dacă apar probleme în perioada imediat următoare, veți putea să-i cereți socoteală;
  • solicitați și verificați carnetul de sănătate al animalului și asigurați-vă că protocolul de vaccinare și deparazitare a fost respectat întocmai; de asemenea, verificați ca fiecare tratament trecut în carnet să fie însoțit de parafa unui medic veterinar, pe care îl puteți consulta cu privire la diversele tratamente aplicate, în cazul în care animalul manifestă simptome de boală în perioada imediat următoare achiziției;
  • nu cumpărați animalul înainte de a-i face un control la un medic veterinar, altul decât cel agreat de crescător; interesul medicului care se ocupă de canisă este să vă vândă un cățel, așa că va spune orice e nevoie ca să vă determine să faceți achiziția; e bine să consultați și un medic care nu are nimic de câștigat sau de pierdut în urma deciziei Dvs. cu privire la animal;
  • când duceți animalul la veterinar, indiferent de vârstă, asigurați-vă mereu că vaccinurile și orice alt tip de tratament administrat se află în perioada de valabilitate; chiar dacă acum vi se pare o exagerare, cereți medicului să vă arate că produsele sunt încă viabile și pot fi folosite fără a pune în pericol sănătatea animalului; am întâlnit de multe ori medici veterinari (și nu numai!) care folosesc produse expirate și justifică gestul prin aceea că produsele sunt încă bune ~6 luni de la data expirării; există un motiv pentru care produsele au termen de valabilitate, așa că trebuie respectat!
  • rețineți că un medic bun și corect va fi întotdeauna deschis întrebărilor Dvs. legate de animale și va încerca să explice totul în așa fel, încât să înțelegeți despre ce e vorba chiar dacă nu aveți pregătire medicală;
  • nu acceptați explicații foarte superficiale; cereți lămuriri până în momentul în care simțiți că ați înțeles ce se întâmplă cu animalul și ați înțeles modalitatea de tratament.


Guest post by Adelina Croitoru

Sustine si Tu proiectul din Tara lui Andrei destinat copiilor cu cancer din IASI

Guest post by Lia Bolte

Dragii mei prieteni, cunoscuti, necunoscuti

Va invit sa Sustineti proiectul Pot sa Invat si Eu destinat copiilor cu cancer din Iasi!!! Mai sunt 2 zile in care acest proiect poate castiga 5000 de euro pentru Realizarea unei camere de Joaca pentru cei 100 de micuti din Iasi bolnavi de cancer. Sustinere cu incredere, cu un vot, cu promovare online, cum stiti voi 🙂

Personal nu am văzut niciodată un copil bolnav de cancer şi nu stiu dacă mi-ar rezista sufletul să intru în lumea lor plină de contraste, de fericiri şi bucurii adunate într-o cameră de spital. Să înduri o boală a cărei finalitate nu o şt,,i fără prieteni, fără părinţi şi casa ta să devină pentru câteva luni un spital în care aproape toţi sunt ca tine: adică bolnavi. Zilele tale să fie la fel, o aşteptare de finalitate în vreun fel a ceea ce trăieşti…Iar rezultatul nu-l stie nimeni….Cred că trăind aşa ajungi să iţi fie frică, să speri mai puţin, să visezi mai gri….Am văzut însă supravieţuitori de cancer şi am surprins privirea tristă când povestesc despre lupta lor, si despre faptul că ei au avut noroc. Nu ştiu cum arată lumea lor şi sincer mi-e frică de ce aş putea să descopăr….

Cu toate scolile mele sociale nu mă cred în stare să intru în onco-pediatrie să ţin de mână un copil, zâmbindu-i, să pot să-i inspir speranţă unui suflet căruia i s-a spus că are şanse să moară. Ce pot eu să-i mai spun unui copil cu cancer care se uită în sufletul meu?? Nu ştiu cum şi mă simt neputincioasă…

DAR mă BUCUR enorm că există in România nişte oameni mici cu suflet Mare..Little People care merg in spitale şi ţin de mână copiii bolnavi şi le redau zâmbetul pe faţa obosită, care stau lângă ei până la capăt sau până la vindecare, care încearcă să aducă în spitalele din ţară servicii complementare pentru copii şi impun standarde de calitate în munca de asistare a acestor copii. Ei sunt cei care au creat Clubul Temerarilor pentru a arăta şi altor tineri bolnavi că poţi supravieţui. ei sunt cei care desfăşoară activităţi cu copiii bolnavi de cancer în Cluj, Timişoara, Iaşi, Bucureşti…Ei sunt cei care Speră, care Cred, care Luptă….

Ei sunt cei care fac ceea ce eu nu cred că aş avea putere să fac, ceea ce mulţi dintre noi nu facem . Putem totusi  sa VOTAM pentru a sprijini pe cei care fac deja acest lucru.

Din respect mare pentru ei şi munca lor, pentru cei 100 de copii din Spitalul de Onco-pediatrie din IASI, am hotărât să Sprijin proiectul Pot sa invat si eu de pe Tara lui Andrei.

http://www.taraluiandrei.ro/orasul-tau/proiecte/pot-sa-invat-si-eu_570.html

Mai sunt 2 zile de votare in care cei de la Little People au nevoie de cat mai multe voturi pentru a primi 5000 de euro pentru ca proiectul lor sa prinda viata.

Proiectul se adreseaza copiilor bolnavi de cancer intre 6 luni si 18 ani internati pe sectia de Oncopediatrie a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii ,,Sfanta Maria” din Iasi. Cei de la Asociatia Little People Romania doresc sa creeze in premiera in zona Moldovei o camera performanta de joaca si terapie, la standardele spitalelor europene in ceea ce priveste igiena, siguranta si echipamentul, care sa ofere modalitati si materiale creative de educare, obiecte si mobilier de cea mai buna calitate care sa raspunda nevoilor copiilor internati pe sectia de oncopediatrie a spitalului. In anul 2000, Little People a creat un program care sa vina in sprijinul pacientilor bolnavi de cancer pediatric, recunoscut sub numele de Program de Asistenta al Pacientilor replicat in momentul de fata in toate sectiile oncopeditrice principale din tara in: Cluj, Timisoara, Bucuresti si Iasi( incepand cu data de 1 noiembrie). Doresc sa implementeye aceasta metoda “Asistenta a Pacientilor” si la acest spital Sfanta Maria” din Iasi, iar personalul specialist angajat alaturi de voluntari instruiti si coordonati de Little People sa ofere servicii de cea mai buna calitate copiilor.

Ce poti tu sa faci?

Daca nu putem fi acolo cu cei mici si sa le fim alaturi in experienta lor, putem da un click, un vot si sa facem o diferenta in viata lor. Sunt convinsa ca nu e putin…

Multumesc din inima

Guest post by Lia Bolte

Clujul

Articol de Emil Isac 3. aug. 1919, ziarul „Avantul”, cules de Vio B, de la Fondul Emil Isac, Biblioteca Zorilor.

***

Stau pe terasa cafenelei New York noaptea tarziu. In mijlocul orasului… in inima Ardealului… Lumea a adormit. Se aud numai pasii gardistilor romani. Statuia lui Mathia Corvinul straluceste in bataia razelor de luna. Palatele albe ca dintii uriasi intr-o gura neagra, se inalta ca o cununa de cladiri in jurul meu. Clujul rasufla in mocneala somnului nervos. Este al meu, este al nostru, viitorul lui este in mainile noastre il dam acelor ce niciodata nu au inteles graiul vremei.

Frumos si linistit oras. Se ridica pe langa malurile Somesului care se scurge ca o durere batrana din muntii Gelaului. In mijlocul orasului catedrala gotica, romantioasa, peredestinata parca pentru piese jefuite. Din piata radiaza patru strazi largi, cu contur american, cu larma asurzitoare si cu vitrine luxoase. La stanga, ascunsa de lume, biserica romaneasca, cu sfintii albastri si cu cantecele duioase ale inimelor bune. Ratacind pe strazi arare-ori arareori ai gasit vreo inscriptie romaneasca. Doar la carciumea batranului Aciu se mai ciocnea paharul de veselie. Savantii spun ca orasul acesta era a lui Claudiu pe care burghezii colonisti germani l-au recladit cu Burg. Si numit a fost dintai Claudiopolis, iar mai tarziu Klansenburg, ca azi sa fie Cluj.

Cand eram copil ma plimbam intodeauna cu tata in livada lui Bamfy… odata familia asta feudala avea in stapanire o mare parte a orasului. Clujul locuit de conti si baroni are parca si astazi caracterul unui cuib al aristocratilor. Palatul baronilor Bamfy, cea mai arhaica si cea mai frumoasa cladire a Clujului, c-un sir de colonade a devenit astazi locul generalilor romani. Si in fata lui e azi o cofetarie de lux in care se cern amoruri intre feciorii cu par negru si unguroaicele cu ochii de foc….evolutiunue….

Universitatea…cazarmi…scoli…panouri….automobile…magazii…cabareturi….doua teatre.
Mai de mult cand chefuiau la Biasini baronii inaintea portei asteptau calesti cu sase arapi. Si pe capra vizitiul imbracat in laibar cu nasturi de argint si cu cisme de lac. Si trei zile si trei nopti au sbierat lautele si au sburat cupele de peste feresti. Si vai, daca trecea vre-un plugar „valah” n-ar fi scapat cu capul intreg. Baronii isi petreceau- era atunci povestea Clujului si de dragul betiei si clopotele calugarilor ar fi sunat.

S-au schimbat vremurile…baronii fuduli si-au baut mosiile si au pierdut pe lot averila. Au venit negutorii iscusiti cu postavuri grele, cu mezeluri, cu tiparul, cu hartia, si Clujul vechiu a disparut. Au napustit asupra orasului specualntii politai, renegatii lui Bach, imperialistii, sovinistii din Pesta, fantastii, nebunii, aventurierii. Si in loc de glasuitorul Kmeny, a sosit cu glas de persecutor, pitigoiul. Burete peste tablita vremii. A fost, a trecut, In cimitirul din Cluj, doarma somn adanc si neturburat cadavrele. Si Marini mongol pe ruinele din Crthago sa hohoteasca cat o vrea. Preotul luminei va boteza cu apa culturei Clujul. Pace tuturora…

Azi, am vazut plimbandu-se pe strazile Clujului un japonez. Dar ce cauti tu, fiu a lui
Dai-Nipon cu sufletul de taifun la noi! Automobilisti, americani…cate un ofiter francez cu sapca gratioasa si cu sold de viespe. Se strecoara pe ultita mucalitul dascal venind de la cursuri…trupe vesele de actori romani, copiii lui Millo. Iata si pictorul Atanasescu. Poetii simbolisti ne-au visitat. Si ciudat, politaiul feudalismului unguresc, nu-i mai goneste. Tempora mutantur. In Cluj azi sunt multe carciume la „Marasesti” si la „romania mare”. Si pe strazi tiganusii striga cu voce de argint: „glasul libertatii”, „solia statelor”. Clujule, te-ai trezit.

Stau pe fereastra cafenelei si noaptea ma acopera cu valul ei obosit si vrajit. Vantul sensual vantura prin ramuri de oliv. Luna, ca un ochiu de opal al vesniciei, isi arunca privirea in ochii mei. O prind…voi care luminati in stele, voi care sunteti, vantul, norii, florile, noaptea, sufletele stramosilor mei. Va trimit acest glas emotionat din Clujul nou: noapte buna.

Emil Isac.

[Guest Post] Cum e sa-ti ploua in casa

Guest post by Radu Neag

Nu in una goala, ci una in care locuiesti alaturi de alte sase persoane. Si supravietuiti din 280 de lei pe luna. O camaruta, doua dulapuri, o soba prapadita si doua paturi ude mereu. Tu, o sotie si cinci copii. Asemenea familiei Czanka.

I-am descoperit azi, dupa ce doua studente la jurnalism in anul I (Oana si Andrada, care au si realizat un reportaj audio pentru un proiect european – il puteti asculta pe fundalul colajului) i-au vizitat acum cateva zile. Locuiesc sapte persoane intr-o singura incapere, pe strada Traian la numarul 11, intr-o casa pe care o observi de la o posta, deoarece ai impresia ca vei vedea cu ochiul liber cum o locuinta se darama. Nici macar nu e a lor si curand vor fi dati afara.

Azi le-am dus cateva haine (alaturi de Oana, Mara si Cristina), printre care am strecurat si un carnetel. Cel mai mic membru al familiei, Csaba, in varsta de 6 ani, si l-a insusit de cum l-a vazut. S-a apucat de desenat. Nu i-a luat mult pana ce sa ne arate creatia sa: o casa…

“Cand e senin ca acum suntem fericiti, cand ploua suntem tristi. Doua nopti am dormit uzi leoarca. Chiar si acum patul e inca ud”

Foto: Radu Neag. Script: Oana Moisil si Andrada Lăutaru (UBB Radio). Montaj audio si voce: Oana Moisil. Montaj video: Radu Neag

Una dintre regulile de baza in jurnalism conjuga mereu verbul a nu te implica, dar azi nu am fost jurnalisti, ci in afara programului. Am fost oameni. Exista sute de asemenea cazuri si fiecare putem ajuta, atata timp cat ne dorim asta.

Guest post by Radu Neag