Până îi sună unui individ, sau poate o fiu o individă telefonul în sală. Să vedem:

Eh. Poftim reacţie dom’le, poftim reacţie! Eu cred că aş fi aruncat cu ceva după nesimţitu’ sau nesimţita care nu l-a pus măcar pe silent dacă nu l-a oprit de tot…

E drept şi că dacă era un 3310, şi arunca cu el inapoi spre scenă putea să creeze un crater, dar asta e din alt film deja.

Respect dom’le pentru artist… Chapeau!

Eh, s-au adunat în backlog câteva chestii pe care vroiam să vi le arăt, aşa că azi începem cu un clip GE-NI-AL, chiar dacă eu sunt boarder nu schior :)

Respect pentru ce au făcut băieţii ăia de la legs of steel acolo!

Una din chestiile care m-a impresionat în mod special e reţeaua de transport în comun, foarte bine pusă la punct, legături rapide, autobuze şi tramvaie curate, benzi speciale de circulaţie în zona centrală pentru a evita întârzierile. În fiecare dimineaţă merg cu tramvaiul şi apoi schimb cu un autobuz. Toate vin la timp, niciodată nu trebuie să aştepţi mai mult de două trei minute. Azi am trăit însă excepţia. Am stat şi am aşteptat în ploaie aproape 10 minute, şi chiar dacă aveam două motive să nu mă sui în primul, am făcut-o… Mare greşeală. Primul motiv a fost că autobuzul era destul de plin, iar următoarele staţii sunt pe lângă şcoli, deci exista riscul să se aglomereze şi mai tare, chestie care evident s-a întâmplat, dar asta a fost acceptabil; dar a doua chestie e că la volan am văzut o doamnă, că altfel nu îi pot zice, care ne-a tratat cu piciorul când pe frână, când pe acceleraţie. V-am mai spus eu acum ceva vreme că nu sunt complet misogin, dar să pui o nebună la volanul unui autobuz plin cu cartofi, pardon, oameni nu e foarte plăcut… Până la urmă am ajuns cu bine şi ne-am şi distrat bine după ce ne-am coborât.

Revenind la “frumuseţurile” de care vă spuneam în titlu, vă las cu un clip marca BBC, cu o coloană sonoră de excepţie, văzut la nimeni altul decât maestrul Cristi Dumitrescu.

Vorbeam zilele trecute cu Dumitrescu despre Happy Fish, și cât de mișto sunt conceptele de acolo, cât de finisate, gândite și elaborat puse în practică. Vă voi lăsa azi cu Imnul României, Imnul de bun simț al României.  La Mulți Ani România, ești o țară frumoasă, minunată, deosebită, păcat că ești și locuită…

Este si cazul celor doi frati Yoshida, pe care i-am gasit recent multumita lui Victor. Oamenii canta din 1999, au vandut peste 100.000 de copii ale primului lor album, au aparut pe coloana sonora de la lansarea Nintendo Wii in 2006, combina instrumente traditionale japoneze, “Shamisen“, cu tobe sintetizatoare si chitari, simtindu-se o influenta vestica destul de bine. Tare mi-as dori sa ii vad intr-un concert. Si nu va mai spun ca filmarea videoclipului de mai jos e bestiala.

Enjoy!

E un film despre comunism.

Am zis tot? Nu. E un film despre comunism, cu un twist. Un film care aduce in prim plan tot ce insemna la vremea respectiva vandutul “pe sub mana”, servilismul si pupincurismul absolut cu care erau obisnuiti oamenii in acea perioada, lipsurile pe care le aveau oamenii atunci, de la tricouri chinezesti, informatie, libertate de exprimare si pana la niste simple cutite.

Nu m-a dat pe spate intr-un mod special, mi-a placut in schimb atentia la detalii – de la masinile din epoca respectiva, la geamantanul standard, video recorder-ul VHS, televizorul sport, dacia 1310 combi, fabrica cu utilaje etc. Actiunea se petrece de ziua partidului, fix dupa finala dintre Steaua si FC Barcelona in care Duckadam a aparat cele 4 penalty-uri de legenda si la doua saptamani dupa explozia de la Cernobil.

Toata povestea porneste de la un mit urban despre un accident la locul de munca, care este legata simpatic de Duckadam si fazele de la inceputul filmului. La sesiunea de Q&A, regizorul Gabriel Achim ne-a raspuns pe sleau la intrebari, iar bloggerii au preluat microfonul la un moment dat si am aflat cateva detalii despre productie. Costurile s-au ridicat undeva la 500.000 euro, partea de marketing va fi o surpriza, dar e posibil sa participe si Duckadam la promovare, s-a filmat in tot felul de fabrici inchise de zeci de ani. La intrebarea de ce un alt film despre comunism, Achim ne-a inchis cu “Nu avem alta istorie. Pe asta trebuie sa o aratam publicului!”

O povestioara simpatica, e legata de unul din “consatenii” regizorului din Mizil, care scapa cate o lacrima de fiecare data cand il vedea. Intrebat de ce e trist de fiecare data cand il vede coborand din masina, acesta i-a marturisit ca nu e trist pentru ca ii e mila de viata pe care o duce regizorul, nu e trist pentru ca pe vremea comunismului era mai bine, sau mai usor, ci pentru ca pe vremea aia, era si el, consateanul, tanar si in putere :)

Dacă doriţi să vedeţi acest film, o mai puteţi face în 21 octombrie de la ora 17:30 la Cinema Victoria şi în 22 octombrie de la ora 21:00 la Casa Tranzit. Au mai scris despre proiectie si Nebuloasa, Vlad Cucu, Ruxa, Andrei Aronet, Psaico, Daniel Rus, Auras Mihai.

Acest articol face parte dintr-o serie dedicata Festivalului International de Film Comedy Cluj, care se desfasoara in perioada 14 – 23 octombrie 2011, la Cluj-Napoca.

Google tocmai ce a lansat Android 4.0 sau Ice Cream Sandwich, cei de la Wired au acoperit povestea aici, dar eu m-am indragostit iremediabil de viitorul Samsung Galaxy Nexus :)

Am reusit sa ne tinem de traseul stabilit initial aici, am vizitat Timisoara, Herculane, Parcul National Portile de Fier, operele lui Brancusi din Targu Jiu, minunata Transalpina, apoi Simeria, si inapoi la Cluj.

Intre timp am revenit la viata cotidiana, am asistat la deschiderea oficiala Comedy Cluj, am participat la Cluj PubCrawl si bineinteles la Cupa Bloggerilor, despre care va voi povesti zilele acestea, iar Simona a pus cap la cap pozele din aceasta ultma excursie intr-un filmulet la fel ca si cel de la Venetia, asa ca va las cu el.

PS: Urmeaza si un filmulet din timpul excursiei din vara (Road Trip I [1], [2]), facut tot de Simona, bineinteles!  :)