Un zambet, o palma!

Iar luni, inca o saptamana de lucru, inca o primavara, inca un martisor…

Acum o saptamana sau doua, mergeam spre casa, intr-un 30 atat de gol incat aproape imi lipsea mirosul de naftalina emanat de pensionari dimineata in inghesuiala de la primele ore. Mai erau in autobuz inca 3 persoane. O femeie plictisita langa un copil care facea ce facea si isi lipea nasucul de geamul mizerabil, si o tipa pe la 20 de ani, imbracata decent, fara fite de Obsession, cu privirea pierduta undeva in luminile metropolei. Soferul, regele soselelor, imi cam facea probleme cu tinutul de bara, ne zguduia nevoie mare si asculta o muzica populara a la tezaur folcloric de pe vremea raposatului.

Ajungem prin Parcul Central,  si vad cu coada ochiului domnisoara cum se ridica, si se pregateste sa coboare. Vine spre usa din mijloc incercand sa isi pastreze echilibrul, incet, incet, se agata de bara de sprijin de langa mine, si inainte cu 10 metri de statie, evident frana mult asteptata. Se dezechilibreaza, si ma impinge un pic. Primul contact vizual… se imbujoreaza instant pana in varful urechilor, zambesc, zambeste, is cere scuze abia soptind, si coboara.

Soferul sodomizeaza in continuare cutia de viteze a masinii, si inainte sa inchida usile, intr-o fractiune de secunda  inainte sa se auda huruitul motorului, vad ciumpalacul de cartier, pantofi cu toc in fata, blugi “uzati” si geaca “Harrisson” din piata Marasti,  cum isi arunca tigara cu un gest sictirit si de undeva din fundu’ gredinii cum ar zice un bun prieten, ii arde o palma fetei… “Cine-i ala?!?” aratand spre mine…

Eu raman blocat, fata isi culege plasa de jos, autobuzul pleaca…

Anul acesta e an bisect. O “traditie” spune ca fetele dau baietilor martisoare in anii bisecti.