Sustine si Tu proiectul din Tara lui Andrei destinat copiilor cu cancer din IASI

Guest post by Lia Bolte

Dragii mei prieteni, cunoscuti, necunoscuti

Va invit sa Sustineti proiectul Pot sa Invat si Eu destinat copiilor cu cancer din Iasi!!! Mai sunt 2 zile in care acest proiect poate castiga 5000 de euro pentru Realizarea unei camere de Joaca pentru cei 100 de micuti din Iasi bolnavi de cancer. Sustinere cu incredere, cu un vot, cu promovare online, cum stiti voi :)

Personal nu am văzut niciodată un copil bolnav de cancer şi nu stiu dacă mi-ar rezista sufletul să intru în lumea lor plină de contraste, de fericiri şi bucurii adunate într-o cameră de spital. Să înduri o boală a cărei finalitate nu o şt,,i fără prieteni, fără părinţi şi casa ta să devină pentru câteva luni un spital în care aproape toţi sunt ca tine: adică bolnavi. Zilele tale să fie la fel, o aşteptare de finalitate în vreun fel a ceea ce trăieşti…Iar rezultatul nu-l stie nimeni….Cred că trăind aşa ajungi să iţi fie frică, să speri mai puţin, să visezi mai gri….Am văzut însă supravieţuitori de cancer şi am surprins privirea tristă când povestesc despre lupta lor, si despre faptul că ei au avut noroc. Nu ştiu cum arată lumea lor şi sincer mi-e frică de ce aş putea să descopăr….

Cu toate scolile mele sociale nu mă cred în stare să intru în onco-pediatrie să ţin de mână un copil, zâmbindu-i, să pot să-i inspir speranţă unui suflet căruia i s-a spus că are şanse să moară. Ce pot eu să-i mai spun unui copil cu cancer care se uită în sufletul meu?? Nu ştiu cum şi mă simt neputincioasă…

DAR mă BUCUR enorm că există in România nişte oameni mici cu suflet Mare..Little People care merg in spitale şi ţin de mână copiii bolnavi şi le redau zâmbetul pe faţa obosită, care stau lângă ei până la capăt sau până la vindecare, care încearcă să aducă în spitalele din ţară servicii complementare pentru copii şi impun standarde de calitate în munca de asistare a acestor copii. Ei sunt cei care au creat Clubul Temerarilor pentru a arăta şi altor tineri bolnavi că poţi supravieţui. ei sunt cei care desfăşoară activităţi cu copiii bolnavi de cancer în Cluj, Timişoara, Iaşi, Bucureşti…Ei sunt cei care Speră, care Cred, care Luptă….

Ei sunt cei care fac ceea ce eu nu cred că aş avea putere să fac, ceea ce mulţi dintre noi nu facem . Putem totusi  sa VOTAM pentru a sprijini pe cei care fac deja acest lucru.

Din respect mare pentru ei şi munca lor, pentru cei 100 de copii din Spitalul de Onco-pediatrie din IASI, am hotărât să Sprijin proiectul Pot sa invat si eu de pe Tara lui Andrei.

http://www.taraluiandrei.ro/orasul-tau/proiecte/pot-sa-invat-si-eu_570.html

Mai sunt 2 zile de votare in care cei de la Little People au nevoie de cat mai multe voturi pentru a primi 5000 de euro pentru ca proiectul lor sa prinda viata.

Proiectul se adreseaza copiilor bolnavi de cancer intre 6 luni si 18 ani internati pe sectia de Oncopediatrie a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii ,,Sfanta Maria” din Iasi. Cei de la Asociatia Little People Romania doresc sa creeze in premiera in zona Moldovei o camera performanta de joaca si terapie, la standardele spitalelor europene in ceea ce priveste igiena, siguranta si echipamentul, care sa ofere modalitati si materiale creative de educare, obiecte si mobilier de cea mai buna calitate care sa raspunda nevoilor copiilor internati pe sectia de oncopediatrie a spitalului. In anul 2000, Little People a creat un program care sa vina in sprijinul pacientilor bolnavi de cancer pediatric, recunoscut sub numele de Program de Asistenta al Pacientilor replicat in momentul de fata in toate sectiile oncopeditrice principale din tara in: Cluj, Timisoara, Bucuresti si Iasi( incepand cu data de 1 noiembrie). Doresc sa implementeye aceasta metoda “Asistenta a Pacientilor” si la acest spital Sfanta Maria” din Iasi, iar personalul specialist angajat alaturi de voluntari instruiti si coordonati de Little People sa ofere servicii de cea mai buna calitate copiilor.

Ce poti tu sa faci?

Daca nu putem fi acolo cu cei mici si sa le fim alaturi in experienta lor, putem da un click, un vot si sa facem o diferenta in viata lor. Sunt convinsa ca nu e putin…

Multumesc din inima

Guest post by Lia Bolte

TEDxCluj

Vinerea trecuta am avut placerea de a imparti aceeasi camera pentru cateva ceasuri bune cu participantii evenimentului TEDxCluj. Si a fost o adevarata placere, sincer. Stiam in mare ce este TED, dar nu stiam la ce sa ma astept de la un TEDx (x = eveniment organizat indepedent). Am aflat la scurt timp dupa ce a inceput. Am plecat de acolo cu o gramada de idei, sugestii, si impresii. Am ascultat speakerii care au fost scurti, concisi, complecsi, distractivi si seriosi in acelasi timp. Oameni extrem de deschisi, volubili, tineri, cu un bagaj de experienta  exagerat si cu o incredibila dorinta de a face knowledge transfer si a imparti perspectiva lor cu cei din sala.

O descriere a ceea ce este TED, am gasit pe site-ul Adevarului de Cluj, si nu cred ca are rost sa mai reformulez:

TED este o organizaţie non-guvernamentală care îşi propune, în principal, „să popularizeze idei care merită să fie diseminate”. TEDxCluj este un eveniment independent, organizat de o echipă voluntară de tineri clujeni. Anual TED organizează evenimente în care îi adună pe gânditorii momentului, pentru a vorbi în faţa unor audienţe bine alese. La Cluj au fost aleşi, de pe o listă de aşteptare, 99 de persoane. Primele conferinţe au avut loc în 1984 şi au adus împreună oameni din trei lumi: tehnologie, design şi diverstisment. Misiunea lor doar sună simplu: să împărtăşească idei.

[via Adevarul de Cluj]

Ma intrebam daca o sa fie doar o alta conferinta plicticoasa, cu oameni si mai plictisiti, care au profitat de un eveniment sa Continue reading

2 ore de voluntariat

De cate ori v-am spus ca am fost voluntar in diverse proiecte si organizatii inca de prin scoala generala? OK, de destule ori. Am ajutat, am lucrat, si am invatat enorm de multe de fiecare data, si cu fiecare ocazie. 

Iata, am aici o propunere pentru voi din partea RITTORomanian International Table Tennis Open for People With Disabilities: www.ritto.ro

Avem nevoie de voluntari in doua zile, pentru 2 ore sau mai mult! Cu cel putin doua ore puteti sa ajutati foarte mult comunitatea sportivilor cu dizabilitati!

“Asociatia Little People Romania cauta voluntari pentru doua zile in cadrul ceului de-al treilea Open International de Tenis de Masa pentru Persoane cu Dizabilitati ce se va desfasura in perioada 21-23 mai la Sala Sporturilor “Horea Demian”! (RITTO –Romanian International Table Tennis Open for People With Disabilities; www.ritto.ro)

Avem nevoie de persoane care sa se angajeze ca voluntari pentru cel putin 2 ore in zilele de Vineri si/sau Sambata (22-23 mai – intre orele 8:00 -18:30) ca baieti/fete de mingi.

Deoarece majoritatea jucatorilor nu vor putea sa ridice singuri mingile cazute pe jos este necesar ca doua persoane abile sa fie in preajma mesei de tenis pentru a le ridica intr-un timp scurt, permitand buna desfasurare a meciurilor. Alte sarcini ce ar putea fi solicitate: indrumarea jucatorilor si a spectatorilor spre diferite locatii, transport sticle apa pentru jucatori, aranjare mese deplasate de la loc.

Adresa de contact: studritto@gmail. com

Voluntarii care s-au implicat pentru un interval de cel putin 2 ore in desfasurarea competitiei vor primi un certificat de validare pentru ajutorul oferit Asociatiei Little People.

Rugam persoanele interesate sa trimita un mail cu: Prenume si Nume, facultatea, si ziua (Vineri sau Sambata 22,23 mai)sau zilele (Vineri si Sambata) in care ar putea sa contribuie la desfasurarea competitiei RITTO. Persoanele vor fi programate pe cate un interval de doua ore (de exemplu: 8-10, 10-12 etc.).

Sarcinile nu sunt deloc dificile, iar voluntarii sunt ca niste perle – foarte pretiosi, dar greu de gasit! Prin urmare, vom fi foarte recunoscatori oricui poate sa se dedice mai mult decat un interval de 2 ore in zilele de 22, 23 mai!

Contact: studritto@gmail. com

In primele doua editii, RITTO a fost organizat si s-a desfasurat prin exelenta pe baza de voluntariat! Voluntari din liceele si facultatile din Cluj-Napoca au contribuit minunat la realizarea competitiei aducandu-i faima internationala – ei au fost votati ca cei mai organizati, cei mai saritori si mai serviabili voluntari din toate competitiile internationale ale jocurilor paralimpice de tenis de masa desfasurate pe intreg mapamondul (Comitetul International al Jocurilor Paralimpice de Tenis de Masa cu ocazia Intrunirii Generale Anuale din Slovenia).

Competitia RITTO asteapta anul acesta peste 117 jucatori internationali!

Va multumim foarte mult pentru implicare!

 

Oamenii astia faini au nevoie de ajutor, asa ca nu va sfiiti!