Trezirea la realitate/ Rabbit Hole la #CinematecaTIFF

Şi după cum ne-au obişnuit, dacă e Joi, e Cinemateca TIFF, la Victoria, de la 20:00. In seara aceasta, rulează pelicula Trezirea la realitate/ Rabbit Hole, regizată de John Cameron Mitchell, cu Nicole Kidman şi Aaron Eckhart.

Becca şi Howie Corbett sunt doi soţi a căror viaţă perfectă e dată peste cap când fiul lor Danny moare într-un accident. Becca încearcă să-şi redefinească existenţa într-un peisaj suprarealist dominat de familii şi prieteni plini de intenţii bune. Experienţele cu ei o vor împinge să caute alinare într-o misterioasă relaţie cu un tânăr creator de benzi desenate, Jason, şi el cu problemele lui. Obsesia lui Becca pentru Jason o îndepărtează de la amintirile cu Danny, în timp ce Howie se afundă în trecut, căutând vindecare la persoane în stare să-i ofere ceea ce Becca nu poate.

Biletul de intrare la proiecţii este de 5 lei, iar acestea au loc in fiecare Joi la Cinema Victoria in Cluj-Napoca.

Pentru mai multe informatii despre programul Cinematecii TIFF, accesaţi site-ul APFR sau pagina de Facebook.