De dimineata buna

Trezirile [prea] de dimineata pot sa dauneze grav sanatatii daca nu se bea o cafea inainte sa iesi din casa…

Stiti ca in Cluj, autobuzul 50 merge din Zorilor spre Bulevardul Muncii, si invers, nu? eh, asa stiam si eu!

Stiti ca atunci cand merge spre Zorilor de pe Muncii, trece prin fata Garii, nu? eh, asa stiam si eu!

Stiti ca atunci cand merge spre Muncii, face dreapta dupa Mihai Viteazu. pe langa Medicala 3 prin Piata Abator, nu? eh, eu NU stiam asta azidimineata, si evident, trebuia sa ajung la gara, ca deh, aici sunt minunatele birouri mai nou.

Imi aduce aminte de momentele astea, sau astea

PS: Si inca ninge frumos, merge cineva din Cluj spre Straja weekendul asta, si mai are un loc pentru un om si o placa in masina? 😛 [just checkin…]

Unde te grabesti doamna?

Culmea nesimtirii: Sa impingi o baba pe scari si sa o intrebi de ce se grabeste…

Ma chinui zilele trecute sa urc intr-un 32 arhiplin, reusesc pana la urma, si mai aveam loc exact cat sa imi intorc capul si sa intind biletul cuiva sa mi-l composteze. Evident ca toti pensionarii erau in autobuz, si cand zic toti, ma refer la aproape TOTI, si evident cei care nu au prins loc pe scaune, stau buluciti langa usi. 

Rezolv cu biletul, imi bag inapoi castile in urechi si pe cai voinicii mei! 

In Piata Cipariu, o cohorta mare de oameni (restul pensionarilor pana la TOTI si cativa corporate people)  asteptau 32’ul. Ajunge autobuzul, isi dau oamenii seama ca nu e loc, si stau sa il astepte pe urmatorul. La usa din fata, unde eram comprimat eu ca o sardina, o babuta se impinge, da din coate si se chinuie sa urce. Ma uit in spate, rog oamenii sa mearga 2 – 3 centimetrii mai incolo, reusesc sa ma misc, suie si babuta si tot bodoganeste acolo. Castile inapoi in urechi, asteptam urmatoarea statie, punctul terminus pentru mine. Nu va explic ca am stat pe varfuri ca sa incap. 

Ajungem la statia mea, smulg o casca din ureche, ma uit la babuta:

– Ma scuzati, coborati? 

– NU! 

– Imi dati voie mie sa cobor?

– Pai de ce sa iti dau voie? Tu m-ai lasat pe mine sa urc?!

– Atunci nu imi dati voie, stati linistita, va imping eu! 

A privit o clipa in gol, apoi ar fi trebuit sa vedeti cu ce viteza si agilitate de felina a sarit babuta jos. Nu, nu am impins-o, si nu, nu stiu ce a mai zis ca mi-am infundat iar castile in urechi… 

Am fost mare magar?! tare mult vreau sa cred ca nu…

Deci bomba umana…

Era un banc pe vremuri:

Cum faci o bomba din 2 oameni?

Se ia unu prost de bubuie, se pune langa unu prost de se-mprastie, et voila… bomba umana.

Sau in cazul in care sunt eu in zona, ma puteti lua direct pe mine! Le fac pe amandoua la fel de bine. ca deh, sunt multitasking!

Incep sa cred ca daca eu am ceva cu RATUC-ul, si RATUC-ul are ceva cu mine. Dar apoi imi dau seama ca natura e de vina, sunt un tampit.

Sa incepem in ordine invers cronologica:

Vineri seara, vreau sa ajung in zorilor. Am evident 2 optiuni: autobuzul sau taxiul. Alegem autobuzul. Ultimul 43, pleaca din capat de la Grigorescu spre Zorilor pe la 22:30. Zis si facut, ies cu 10 minute mai repede din casa, sa apuc sa fac distanta de la Biomedica pana la Profi, pe drum ma minunez ce misto e afara, admir 2 – 3 masini, intrebari existentiale ca de obicei, si ajung in statia de la Profi. Plin de lume, pentru ora aia tarzie, vine un 30 ma sui in el, si imi dau seama peste 2 minute ca am ajuns inapoi la Biomedica… Aveam nevoie de 43

Sunt un tampit…

Joi dupa-masa, ies de la birou pe la 16:00, vorbisem cu Ovidiu sa ma intalnesc cu el si cu Simona la masa in Maimuta Plangatoare. Am doua optuni: tramvaiul sau taxiul… Luam tramvaiul. Zis si facut, ma sui in 101, imi aduc aminte de ce urasc tramvaiele, de ce nu imi place sa ma zguduie, ma bucur ca nu mai trebuie sa merg cu tramvaiul la birou, ca deh, m-am mutat in Grigorescu, apoi suna telefonul. Calin. Salut salut, bla bla bla bla, si imi dau seama ca am trecut de ceva vreme de Opera Maghiara, unde trebuia sa cobor eu… M-am dat jos la Sala Spoturilor, doar sa ma sui in alt tramvai, sa merg inapoi in centru… Am intarziat evident!

Sunt un tampit…

Marti dupa-masa, dupa o tura de 16 ore, pe la 15:30 plec de la birou, cu masina unui coleg, pornit sa ma duca acasa, si apoi sa isi rezolve ceva probleme prin centru. Vreme de cacat, aglomeratie cat China, facem 40 de minute pana in centru, asa ca ii spun ca eu raman in centru, sa nu se mai chinuie sa ajunga in Grigorescu. Merg in Le General, beau o cafea, beau un suc, ochii rosii mari ca cepele, ma gandesc eu ca fiind cam 17:45 deja, aglomeratia s-a mai calmat si pot sa ma duc acasa. Ajung in statie pe Memorandumului, vad 30-ul ca vine agale, scot portmoneul, verific biletul, autobuzul opreste in statie, ma sui linistit, compostez, si ma prind de o bara. Pe Motilor, ce vad eu pe geam? 30-ul care facea dreapta spre Grigorescu…

– Nu va suparati, ce numar e asta? intreb un tip de langa mine

29 barat

o.O

– merge la Polus.

Eh, asta e, imi zic, si ma gandesc sa cobor in capat la Cora, si iau de acolo ceva spre Grigo… e mai simplu. Zis si facut, doar ca socoteala de acasa din autobuz, nu se potriveste cu autobuzul, si ajung direct la Polus. Ca 29 barat nu opreste la Cora… Ma dau jos frumos, imi reprim impulsul de a merge la cumparaturi si dau sa ma sui intr-un autobuz parcat acolo la Polus. Inainte sa pun piciorul, am o sclipire de geniu, si intreb:

– Nu va suparati, asta unde merge?

– In Zorilor biensur!

– Si spre Grigorescu?

– Ala din fata…

Ma retrag frumos, si ma sui in “ala din fata“. Am ajuns acasa, si am dormit…

Concluzia SAPTAMANII: sunt un tampit!

Merg acasa acum, si va trebui sa iau un 27. Hai sa vedem cat de tampit sunt saptamana asta…

PS: Orice asemanare cu realitatea, este pur intamplatoare numai din cauza faptului ca sunt un tampit si poate am gresit/uitat ceva…

Un zambet, o palma!

Iar luni, inca o saptamana de lucru, inca o primavara, inca un martisor…

Acum o saptamana sau doua, mergeam spre casa, intr-un 30 atat de gol incat aproape imi lipsea mirosul de naftalina emanat de pensionari dimineata in inghesuiala de la primele ore. Mai erau in autobuz inca 3 persoane. O femeie plictisita langa un copil care facea ce facea si isi lipea nasucul de geamul mizerabil, si o tipa pe la 20 de ani, imbracata decent, fara fite de Obsession, cu privirea pierduta undeva in luminile metropolei. Soferul, regele soselelor, imi cam facea probleme cu tinutul de bara, ne zguduia nevoie mare si asculta o muzica populara a la tezaur folcloric de pe vremea raposatului.

Ajungem prin Parcul Central,  si vad cu coada ochiului domnisoara cum se ridica, si se pregateste sa coboare. Vine spre usa din mijloc incercand sa isi pastreze echilibrul, incet, incet, se agata de bara de sprijin de langa mine, si inainte cu 10 metri de statie, evident frana mult asteptata. Se dezechilibreaza, si ma impinge un pic. Primul contact vizual… se imbujoreaza instant pana in varful urechilor, zambesc, zambeste, is cere scuze abia soptind, si coboara.

Soferul sodomizeaza in continuare cutia de viteze a masinii, si inainte sa inchida usile, intr-o fractiune de secunda  inainte sa se auda huruitul motorului, vad ciumpalacul de cartier, pantofi cu toc in fata, blugi “uzati” si geaca “Harrisson” din piata Marasti,  cum isi arunca tigara cu un gest sictirit si de undeva din fundu’ gredinii cum ar zice un bun prieten, ii arde o palma fetei… “Cine-i ala?!?” aratand spre mine…

Eu raman blocat, fata isi culege plasa de jos, autobuzul pleaca…

Anul acesta e an bisect. O “traditie” spune ca fetele dau baietilor martisoare in anii bisecti.