Clujul, un decor de poveste

Chiar ieri vorbeam cu Andrei, un prieten din Bucureşti care a avut ocazia să lucreze aproape un an de zile în Cluj prin 2010 şi zilele astea e în vizită pe aici, despre cât de mişto e Clujul, şi despre amintirile frumoase pe care le-a adunat aici. Una din întrebările lui, a fost legată de viaţa socială a Clujului, de concerte şi evenimente, despre ce se mai întâmplă pe aici. I-am povestit ce şi cum s-a mai schimbat, ce s-a mai întâmplat, ca azi să primesc un mesaj care mă anunţa despre un nou eveniment din urbea noastră. Astfel,  între 29 August şi 4 Septembrie 2012, va avea loc evenimentul “Decor de Poveste în Piaţa Unirii

Verla Decor, magazin de tapet, transformă Piaţa Unirii din Cluj în Decor de Poveste. În cadrul evenimentului clujenii pot participa la şedinţe foto gratuite şi primesc premii promoţionale din partea organizatorilor.

Copiii pot învăţa cum să confecţioneze origami din tapet, iar fetele frumoase au şanse mari să apară in Calendar Clujence Frumoase 2013.

Pe lângă toate acestea, Magazinul de Tapet o să vină şi cu preţuri promoţionale pentru toţi cei interesaţi, iar dulapul îmbrăcat în tapet acum vreo 2 ani de Ovidiu, pe care îl văd zilnic nu îmi spune altceva decât că tapetul este mereu la modă.