Review Gianni e le donne, #CinematecaTIFF

Guest Post de Alexandra Cucolaş

Tradiţia face ca telefonul să sune, să-ţi amintească de ziua de naştere a nu ştiu cui, iar tu dai un semn de viaţa ca să feliciţi. Mă gândesc că i-a sunat şi prietenului Pery telefonul ca să-i amintească de ziua mea şi această fericită întâmplare a proiectat încă una şi anume obţinerea a 2 invitaţii din partea lui la “Gianni e le donne“. Mai rar se întâmplă ca, pe timp de iarnă, o zi începută aiurea să sfârşească înspre foarte bine. Aşadar după orele dimineţii petrecute cu instalatorul (nu, nu în sensul acela) şi nicidecum la o cafea într-un locşor intim şi plăcut cum mi-aş fi dorit, ziua a început uşor uşor să se lumineze, pentru că în final să mă gâdile puţin umorul filmului deja amintit.

Gianni ăsta e întruchiparea multor bărbaţi. Tind să cred că situaţiile în care personajul principal este târât de către femeile din viaţa lui (mamă, soţie, fiică, vecină etc.) se regăsesc adesea şi în traiul cotidian a unora (multora?) dintre Dumneavoastră, domnilor. Gianni e trecut de prima tinereţe, Gianni este pensionar la cei 60 de ani ai săi, Gianni doarme într-o cameră separată de cea a soţiei, Gianni nu mai are prea mari ambiţii, însă e plin de regrete şi tot Gianni:

  • răspunde prompt atunci când mama lui îl sună să i se plângă că nu se simte bine (pe cand aceasta nu doreşte decât ca Gianni să servească masa în timp ce ea şi prietenele sale 70+ joacă relaxate în grădină, cărţi sau când doreşte să-i regleze imaginea televizorului)
  • plimbă câinele vecinei tinere şi drăguţe aproape de fiecare dată când merge la cumparaturi
  • achită facturi de fiecare dată când i-o cere soţia
  • işi ascultă fiica atunci când aceasta îi povesteşte despre neinţelegerile dintre ea şi iubitul ei care din nou a petrecut noaptea la ea în cameră
  • se arată binevoitor când o veche prietenă îl lasă să aştepte o veşnicie în compania mamei ei (70 şi de ani) pentru că ea să îşi exerseze talentul la canto şi foarte important de menţionat: acompaniată la pian de către un tânăr nu doar talentat.

Prietenul lui Gianni, un domn avocat, încearcă să-l readucă la viaţă, să-i redea zâmbetul lăuntric şi pasiunea pentru femei, îl îndeamnă şi-l susţine în nenumarate rânduri să îşi găsească o amantă, însă… de dragul surprizei finalului de film, cum ar fi să-l urmăriţi pe Gianni pe marile ecrane? Vă vor delecta comicul de situatie, expresivitatea unică a lui Gianni, înlocuirea replicilor exprimate în cuvinte în situaţii-cheie cu grimase şi gesturi tipic italieneşti. “Gianni e le donne” a intrat in lista mea bună a filmelor TIFF. Enjoy!

Merci Pery!

Guest Post de Alexandra Cucolaş

Amador la #CinematecaTIFF

Cea de-a doua săptămână a Cinematecii TIFF, aduce joi, 2 februarie, la Cinema Victoria din Cluj, drama Amador, regizată de Fernando León de Aranoa, prezent în iunie 2011 la Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

Amador, cel mai recent film semnat Aranoa, din 2010, spune povestea Marcelei care obţine o slujbă prin care trebuie să petreacă vara cu un bătrân la pat, Amador, ţinându-i companie în fiecare zi cât rudele sale sunt în vacanţă. Marcela şi Amador încep curând să-şi împărtăşească fel de fel de secrete, inclusiv faptul că Marcela este însărcinată. Relaţia dintre ei se va baza acum pe această proximitate a vieţii şi a morţii, dar într-o zi Amador moare. Moartea lui o face pe Marcela din nou şomeră şi o aruncă într-un impas, dar femeia găseşte o cale de a ieşi din această dilemă morală: împreună cu Amador, Marcela va dovedi că moartea nu trebuie neapărat să pună capăt vieţii. Filmul a fost prezentat cu mult succes la Festivalul de Film de la Berlin 2011.

APFR continuă în perioada 26 ianuarie – 29 martie 2012, la Cluj şi Sibiu, Cinemateca TIFF.

În fiecare joi seară, de la ora 20.00, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca vor fi proiectate unele din cele mai importante producţii prezentate la ediţia 2011 a TIFF. Documentare incendiare, drame tulburătoare, comedii fascinante fac parte din selecţia Cinematecii, iar organizatorii speră ca prin această iniţiativă, să aducă cinematografia în atenţia unui public din ce în ce mai numeros.

Şi din partea mea, un premiu pentru cei care aţi ajuns aici cu cititul, am pentru voi o invitaţie de 2 persoane la filmul mai sus menţionat. Primul comentator care aduce vorba de asta, câştigă!

Trezirea la realitate/ Rabbit Hole la #CinematecaTIFF

Şi după cum ne-au obişnuit, dacă e Joi, e Cinemateca TIFF, la Victoria, de la 20:00. In seara aceasta, rulează pelicula Trezirea la realitate/ Rabbit Hole, regizată de John Cameron Mitchell, cu Nicole Kidman şi Aaron Eckhart.

Becca şi Howie Corbett sunt doi soţi a căror viaţă perfectă e dată peste cap când fiul lor Danny moare într-un accident. Becca încearcă să-şi redefinească existenţa într-un peisaj suprarealist dominat de familii şi prieteni plini de intenţii bune. Experienţele cu ei o vor împinge să caute alinare într-o misterioasă relaţie cu un tânăr creator de benzi desenate, Jason, şi el cu problemele lui. Obsesia lui Becca pentru Jason o îndepărtează de la amintirile cu Danny, în timp ce Howie se afundă în trecut, căutând vindecare la persoane în stare să-i ofere ceea ce Becca nu poate.

Biletul de intrare la proiecţii este de 5 lei, iar acestea au loc in fiecare Joi la Cinema Victoria in Cluj-Napoca.

Pentru mai multe informatii despre programul Cinematecii TIFF, accesaţi site-ul APFR sau pagina de Facebook.

Azi, #cinematecaTIFF e Biutiful!

Şi după cum ne-au obişnuit, dacă e Joi, e Cinemateca TIFF, la Victoria, de la 20:00. In seara aceasta, rulează pelicula Biutiful, cu Javier Bardem în rolul principal.

Am apucat să îl văd în timpul TIFF 2011, dar diseară nu o să îl ratez pentru nimic în lume. E povestea unui om simplu, un om cu probleme materiale, spirituale şi de sănătate, un om fără un job stabil dar cu doi copii, un om care se chinuie să pună mâncare pe masă familiei lui. Nu sunt genul de om care merge la un film de mai multe ori, dar azi o să fac o excepţie, pentru că merită!

 

Biletul de intrare la proiecţii este de 5 lei, iar acestea au loc in fiecare Joi la Cinema Victoria in Cluj-Napoca.

Pentru mai multe informatii despre programul Cinematecii TIFF, accesaţi site-ul APFR sau pagina de Facebook.

Invitaţie la #CinematecaTIFF: The Way Back

Şi după cum ne-am obişnuit, dacă e joi, e Cinemateca TIFF! Săptămâna asta avem ocazia să (re)vedem filmul “The Way Back” în regia lui Peter Weir.

The Way Back/ Drumul de întoarcere este un film puternic, în care Dragoş Bucur va putea fi văzut alături de actori precum Ed Harris, Colin Farrell sau Saoirse Ronan, într-unul dintre cele mai spectaculoase roluri din cariera sa.

Inspirată din romanul The Long Walk: The True Story of a Trek to Freedom al autorului polonez Slawomir Rawicz, drama The Way Back/ Drumul de întoarcere are în centrul acţiunii un grup de prizonieri de diverse naţionalităţi dintr-un gulag siberian care reuşeşte să evadeze şi să îşi croiască drum spre India.

Aşadar, diseară, joi, de la ora 20:00, am pentru voi o invitaţie dublă la Cinema Victoria. Tot ce trebuie să faceti, este să lăsaţi un comentariu mai jos şi după ce aţi văzut filmul să îmi scrieţi cateva cuvinte despre ce v-a plăcut sau nu v-a plăcut la el!

Biletul de intrare la proiecţii este de 5 lei, si acestea au loc in fiecare Joi la Cinema Victoria in Cluj-Napoca.

Pentru mai multe informatii despre programul Cinematecii TIFF, accesaţi site-ul APFR sau pagina de Facebook.

Surprize la #CinematecaTIFF

Săptămâna asta Cinemateca TIFF ne pregăteşte o surpriză, astfel ca mâine, joi, de la ora 21:00, la Cinema Victoria o să avem parte de o proiecţie surpriză. Pâană acum, la primele două proiecţii am avut Never Let Me Go si Life In A Day, două filme foarte bune aşa că nu cred că o să fim dezamăgiţi nici acum.

A doua surpriză, vine din partea mea şi este că o să iau pe unul/una din voi cu mine, aşa că, înscrierile se fac în secţiunea de comentarii iar eu voi alege pe cineva mâine până la prânz. Accept mită în popcorn 😉

Biletul de intrarea la proiecţii este de 5 lei, si acestea au loc in fiecare Joi la Cinema Victoria in Cluj-Napoca.

Pentru mai multe informatii despre programul Cinematecii TIFF, accesaţi site-ul APFR sau pagina de Facebook.

Never Let Me Go la Cinemateca TIFF

Miercuri, 2 noiembrie, nu am apucat să ajung la Cinemateca TIFF, așa că am oferit invitația mea pe blog, în schimbul unui review al filmului vizionat. Cel care s-a anunțat primul că dorește această invitație, este Lazi, și va las cu cuvintele lui mai jos.

***

Review Never Let Me Go, scris de Lazi

Prin amabilitatea lui Marius am reușit să ajung la proiecția Never Let Me Go de la CinemaVictoria. Filmul e o producție foarte interesantă, având în prim-plan drama a trei tineri cu soarta (pre)pecetluită. Cei trei au fost crescuți într-un soi de centru alături de mulți alți copii – cu scopul de a fi donatori de organe atunci când ajung la maturitate, murind la o vârstă la care alții probabil și-ar întemeia o familie.

Kathy H., Ruth și Tommy D. sunt personajele centrale care formează un veritabil triunghi amoros care sfârșește în mod tragic. Predestinarea lui Kathy H. și Tommy D. este sugerată chiar și din numele lor, fiind singurele personaje din film care au un iz de identitate completă (H. și D.), celelalte personaje având nume și mai generice. Cei doi ajung într-un final împreună, după o relație îndelungată a lui Tommy cu Ruth, cu prea puțin timp rămas însă. Spre sfârșit Tommy D. moare efectuând ultima donare și Kathy H. încearcă să accepte faptul că va avea aceeași soartă.

Dincolo de această parte amoroasă, filmul impresionează prin tema destul de nonconformistă și plină de simboluri. Amânarea morții căutată de Tommy și Kathy nu s-a întâmplat pentru simplul fapt că această nu există (toți suntem egali în față morții), iar în cazul în care lumea se întreba de ce ei nu au fugit cred că din cauza modului în care au fost crescuți în acea doctrină.

M-a surprins modul în care a fost punctată frica de moarte în acest final subit al personajelor, iar replica de către sfârșit a lui Kathy cred că face tot filmul: “What I’m not sure about, is if our lives have been so different from the lives of the people we save. We all complete. Maybe none of us really understand what we’ve lived through, or feel we’ve had enough time.”

***

Urmeaza la Cinemateca TIFF un film surpriza, joi, 10 Noiembrie 2011. Biletul de intrarea la proiecţii este de 5 lei, si acestea au loc in fiecare Joi la cinema Victoria in Cluj-Napoca.

Pentru mai multe informatii despre programul Cinematecii, accesaţi site-ul APFR sau pagina de Facebook.

Si daca e miercuri e #CinematecaTIFF

Dupa cum v-am spus si saptamana trecuta, Cinemateca TIFF a inceput la cluj, si in fiecare Joi in mod normal, la Cinema Victoria veti putea urmari o selectie de filme foarte bine cotate la TIFF 2011. Saptamana aceasta va fi o exceptie de la proiectia de Joi, astfel a fost reprogramata pentru azi, miercuri 2 noiembrie.

Deci, cea de-a doua saptamana a Cinematecii TIFF aduce, la Cinema Victoria din Cluj o poveste emoţionantă despre dragoste, pierdere si adevaruri ascunse: Never let me go/ Sa nu ma parasesti, de Mark Romanek.

Avand in vedere ca momentan sunt plecat din Cluj si nu pot sa beneficiez de ea, pun la bataie o invitatie pentru 2 persoane la filmul de azi. Daca vrei sa mergi la film cu cineva, am nevoie de un comentariu la acest post, si un scurt review pe mail despre cum a fost. Deci? Cine se baga? Primul venit, primul servit!

Pentru mai multe informatii despre programul Cinematecii, accesaţi site-ul APFR sau pagina de Facebook.

Life in a day in deschidere la Cinemateca TIFF

Incredibil cat de plina a fost sala la deschiderea Cinematecii TIFF din Cluj, aseara! Filmul prezentat a fost Life In a day, pe care l-am ratat in timpul TIFF-ului, si imi doream tare mult sa il vad. In primele minute am crezut ca am facut o greseala cand am plecat de la evenimentul la care am fost inainte si am ratat discursul Groparului, dar apoi mi-am dat seama ca experienta filmului a fost unica! Sper ca l-a inregistrat cineva pe Groparu totusi.

Filmul este format din user generated content, clipuri filmate in aceeasi zi, 24 Iulie 2010, de aproximativ 81.000 de oameni de pe glob, uploadate pe youtube, si montate de compania lui Ridley Scott, Scott Free UK. Nu are o poveste in sine, nu are o intriga, un deznodamant, sau un actor principal, s-au folosit cateva intrebari care sa ii ghideze pe oameni in producerea lor, de genul: Ce(pe cine) iubesti cel mai mult? De ce ti-e frica? Ce ai in buzunare sau in geanta acum?

Ce m-a izbit cel mai tare, a fost diferenta dintre culturile care au fost atinse in timpul filmului, diferentele dintre oameni, si asemanarile in acelasi timp. Nu mi-a placut in mod special subtitrarea, mai ales faptul ca erau minute intregi fara replici, dar ultima replica tradusa ramanea pe ecran pana la urmatoarea.

Rezultatul, e un produs finit, si vorba Alexandrei la final: “nu cred ca oamenii astia se uita la un melc cu atata rabdare, atata timp!”, petru ca genericul de final are in prim plan un melc. Da, este unul din putinele filme la care lumea nu s-a ridicat imediat dupa terminarea lui, si au urmarit genericul de final, si da, cred ca s-ar fi aplaudat daca erau regizorii sau producatorii in sala.

Il recomand cu incredere, preferabil la cinematograf.

Urmeaza la Cinemateca TIFF, pelicula Never Let me Go (2010), joi, 3 Noiembrie 2011. Biletul de intrarea la proiecţii este de 5 lei, si acestea au loc in fiecare Joi la cinema Victoria in Cluj-Napoca.

Pentru mai multe informatii despre programul Cinematecii, accesaţi site-ul APFR sau pagina de Facebook.

Cinemateca TIFF ajunge la Cluj

TIFF-ul nu poate să se dezlipească de Cluj, orice ar face! Începând de mâine, Joi, 27 Octombrie, şi până în 22 Decembrie, tot Joi, în fiecare Joi, TIFF-ul se întoarce prin Cinemateca TIFF. O să mai zic de vreo 148 de ori JOI în acest articol, doar ca să fiu sigur că se fixează informaţia. Deci, cum ar zice Ciulea, “€œDaca e Joi, e Cinemateca TIFF!

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR)  continuă campania de re-atragere a publicului român către cinema, după ce a finalizat cu succes două mari proiecte: Caravana Filmelor TIFF (desfăşurată în 13 oraşe din ţară, atragând 20.000 de spectatori, circuitul fiind închis cu cea mai plăcută surpriză: oraşul Siret din judeţul Suceava, unde 1.300 de spectatori au apreciat iniţiativa) şi Noaptea Albă a Filmului Românesc (desfăşurată simultan în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, adunând 7500 de participanţi la eveniment).

Dupa cum spuneam, deschiderea Cinematecii TIFF va avea loc joi, 27 octombrie, prin proiecţia filmului ce a închis cea de-a 10-a ediţie TIFF: Life in a Day/ O zi din viaţă, în regia lui Kevin MacDonald. Filmul este o idee care s-a născut din colaborarea unică dintre compania Scott Free UK deţinută de Ridley Scott, YouTube şi LG electronics. Producţia este un lungmetraj realizat de public, filmat într-o singură zi, 24 iulie 2010, care a adus laolaltă comunitatea mondială pentru a imortaliza un moment din vieţile lor. Lumea a răspuns trimiţând 88.000 de clipuri video pe YouTube, ajungând la peste 4.500 de ore de film, puternice şi emoţionante, cu contribuţii provenind din Australia până în Zambia, din inima metropolelor agitate până la cele mai îndepărtate şi izolate colţuri ale lumii.

Concurs!

Iar pentru ca ideea de Blogger Oficial să fie completă, am pentru voi în momentul asta o invitaţie dublă, pentru care va trebui să faceţi voi ceva. Încă mă mai gândesc la ce, aşa că staţi prin zonă 🙂

Biletul de intrarea la proiecţii este de 5 lei, in fiecare JOI! 

Pentru mai multe informatii despre programul Cinematecii, vă rugăm accesaţi site-ul APFR sau pagina de Facebook.

Cinemateca TIFF este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul Transilvania Film.
Parteneri Cluj: Cinema Victoria, Dynamic Design, Omnipass, OSE, ELSA Cluj Napoca, BEST Cluj Napoca, Gutenberg, Clorofilm.
Parteneri Sibiu: Librăriile Humanitas, Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, ISFLA.

Parteneri media: KISS FM, Adevărul, Zile şi Nopţi, I Love Cluj, www.clujlife.com, www.ftr.ro, www.artactmagazine.ro, Turnul Sfatului, www.eyenetworks.ro.