O grămadă de frumuseţuri!

Sunt de aproape o săptămână deja în Strasbourg, dar nu am apucat să văd mare lucru. Mult de lucru, multe de învăţat, ÅŸi azi, când am avut un pic mai mult timp liber, am fost blocat in casă… afară plouă mocăneÅŸte.

Una din chestiile care m-a impresionat în mod special e reÅ£eaua de transport în comun, foarte bine pusă la punct, legături rapide, autobuze ÅŸi tramvaie curate, benzi speciale de circulaÅ£ie în zona centrală pentru a evita întârzierile. ÃŽn fiecare dimineaţă merg cu tramvaiul ÅŸi apoi schimb cu un autobuz. Toate vin la timp, niciodată nu trebuie să aÅŸtepÅ£i mai mult de două trei minute. Azi am trăit însă excepÅ£ia. Am stat ÅŸi am aÅŸteptat în ploaie aproape 10 minute, ÅŸi chiar dacă aveam două motive să nu mă sui în primul, am făcut-o… Mare greÅŸeală. Primul motiv a fost că autobuzul era destul de plin, iar următoarele staÅ£ii sunt pe lângă ÅŸcoli, deci exista riscul să se aglomereze ÅŸi mai tare, chestie care evident s-a întâmplat, dar asta a fost acceptabil; dar a doua chestie e că la volan am văzut o doamnă, că altfel nu îi pot zice, care ne-a tratat cu piciorul când pe frână, când pe acceleraÅ£ie. V-am mai spus eu acum ceva vreme că nu sunt complet misogin, dar să pui o nebună la volanul unui autobuz plin cu cartofi, pardon, oameni nu e foarte plăcut… Până la urmă am ajuns cu bine ÅŸi ne-am ÅŸi distrat bine după ce ne-am coborât.

Revenind la “frumuseÅ£urile” de care vă spuneam în titlu, vă las cu un clip marca BBC, cu o coloană sonoră de excepÅ£ie, văzut la nimeni altul decât maestrul Cristi Dumitrescu.

Deci bomba umana…

Era un banc pe vremuri:

Cum faci o bomba din 2 oameni?

Se ia unu prost de bubuie, se pune langa unu prost de se-mprastie, et voila… bomba umana.

Sau in cazul in care sunt eu in zona, ma puteti lua direct pe mine! Le fac pe amandoua la fel de bine. ca deh, sunt multitasking!

Incep sa cred ca daca eu am ceva cu RATUC-ul, si RATUC-ul are ceva cu mine. Dar apoi imi dau seama ca natura e de vina, sunt un tampit.

Sa incepem in ordine invers cronologica:

Vineri seara, vreau sa ajung in zorilor. Am evident 2 optiuni: autobuzul sau taxiul. Alegem autobuzul. Ultimul 43, pleaca din capat de la Grigorescu spre Zorilor pe la 22:30. Zis si facut, ies cu 10 minute mai repede din casa, sa apuc sa fac distanta de la Biomedica pana la Profi, pe drum ma minunez ce misto e afara, admir 2 – 3 masini, intrebari existentiale ca de obicei, si ajung in statia de la Profi. Plin de lume, pentru ora aia tarzie, vine un 30 ma sui in el, si imi dau seama peste 2 minute ca am ajuns inapoi la Biomedica… Aveam nevoie de 43

Sunt un tampit…

Joi dupa-masa, ies de la birou pe la 16:00, vorbisem cu Ovidiu sa ma intalnesc cu el si cu Simona la masa in Maimuta Plangatoare. Am doua optuni: tramvaiul sau taxiul… Luam tramvaiul. Zis si facut, ma sui in 101, imi aduc aminte de ce urasc tramvaiele, de ce nu imi place sa ma zguduie, ma bucur ca nu mai trebuie sa merg cu tramvaiul la birou, ca deh, m-am mutat in Grigorescu, apoi suna telefonul. Calin. Salut salut, bla bla bla bla, si imi dau seama ca am trecut de ceva vreme de Opera Maghiara, unde trebuia sa cobor eu… M-am dat jos la Sala Spoturilor, doar sa ma sui in alt tramvai, sa merg inapoi in centru… Am intarziat evident!

Sunt un tampit…

Marti dupa-masa, dupa o tura de 16 ore, pe la 15:30 plec de la birou, cu masina unui coleg, pornit sa ma duca acasa, si apoi sa isi rezolve ceva probleme prin centru. Vreme de cacat, aglomeratie cat China, facem 40 de minute pana in centru, asa ca ii spun ca eu raman in centru, sa nu se mai chinuie sa ajunga in Grigorescu. Merg in Le General, beau o cafea, beau un suc, ochii rosii mari ca cepele, ma gandesc eu ca fiind cam 17:45 deja, aglomeratia s-a mai calmat si pot sa ma duc acasa. Ajung in statie pe Memorandumului, vad 30-ul ca vine agale, scot portmoneul, verific biletul, autobuzul opreste in statie, ma sui linistit, compostez, si ma prind de o bara. Pe Motilor, ce vad eu pe geam? 30-ul care facea dreapta spre Grigorescu…

– Nu va suparati, ce numar e asta? intreb un tip de langa mine

29 barat

o.O

– merge la Polus.

Eh, asta e, imi zic, si ma gandesc sa cobor in capat la Cora, si iau de acolo ceva spre Grigo… e mai simplu. Zis si facut, doar ca socoteala de acasa din autobuz, nu se potriveste cu autobuzul, si ajung direct la Polus. Ca 29 barat nu opreste la Cora… Ma dau jos frumos, imi reprim impulsul de a merge la cumparaturi si dau sa ma sui intr-un autobuz parcat acolo la Polus. Inainte sa pun piciorul, am o sclipire de geniu, si intreb:

– Nu va suparati, asta unde merge?

– In Zorilor biensur!

– Si spre Grigorescu?

– Ala din fata…

Ma retrag frumos, si ma sui in “ala din fata“. Am ajuns acasa, si am dormit…

Concluzia SAPTAMANII: sunt un tampit!

Merg acasa acum, si va trebui sa iau un 27. Hai sa vedem cat de tampit sunt saptamana asta…

PS: Orice asemanare cu realitatea, este pur intamplatoare numai din cauza faptului ca sunt un tampit si poate am gresit/uitat ceva…

Un zambet, o palma!

Iar luni, inca o saptamana de lucru, inca o primavara, inca un martisor…

Acum o saptamana sau doua, mergeam spre casa, intr-un 30 atat de gol incat aproape imi lipsea mirosul de naftalina emanat de pensionari dimineata in inghesuiala de la primele ore. Mai erau in autobuz inca 3 persoane. O femeie plictisita langa un copil care facea ce facea si isi lipea nasucul de geamul mizerabil, si o tipa pe la 20 de ani, imbracata decent, fara fite de Obsession, cu privirea pierduta undeva in luminile metropolei. Soferul, regele soselelor, imi cam facea probleme cu tinutul de bara, ne zguduia nevoie mare si asculta o muzica populara a la tezaur folcloric de pe vremea raposatului.

Ajungem prin Parcul Central,  si vad cu coada ochiului domnisoara cum se ridica, si se pregateste sa coboare. Vine spre usa din mijloc incercand sa isi pastreze echilibrul, incet, incet, se agata de bara de sprijin de langa mine, si inainte cu 10 metri de statie, evident frana mult asteptata. Se dezechilibreaza, si ma impinge un pic. Primul contact vizual… se imbujoreaza instant pana in varful urechilor, zambesc, zambeste, is cere scuze abia soptind, si coboara.

Soferul sodomizeaza in continuare cutia de viteze a masinii, si inainte sa inchida usile, intr-o fractiune de secunda  inainte sa se auda huruitul motorului, vad ciumpalacul de cartier, pantofi cu toc in fata, blugi “uzati” si geaca “Harrisson” din piata Marasti,  cum isi arunca tigara cu un gest sictirit si de undeva din fundu’ gredinii cum ar zice un bun prieten, ii arde o palma fetei… “Cine-i ala?!?” aratand spre mine…

Eu raman blocat, fata isi culege plasa de jos, autobuzul pleaca…

Anul acesta e an bisect. O “traditie” spune ca fetele dau baietilor martisoare in anii bisecti.

Vinerea neagra

M-am trezit azi cu un chef nebun sa scriu pe blog. Habar nu am ce o sa scriu, asa ca o sa ma las purtat de taste, si de privirea Doamnei Galadriel pe al doilea display, cafeaua fierbinte, gandul la curcani, pelerini si ale cele.

ring.jpgLOTR

Am primit acum ceva vreme trilogia Lord Of The Rings, plus Hobbitul, cartea care povesteste mai in amanunt aventurile lui Bilbo Baggins unchiul lui Frodo, si Silmarillion, care ne aduce povesti din primul Ev al Pamantului de Mijloc. Am trecut de Hobbit, Fratia Inelului, si in weekend sper sa am timp sa termin si Cele Doua Turnuri. Intre timp folosesc monitorul secundar sa ma uit la Fatia Inelului (EXT DVD) daca tot nu a aparut Grey’s Anatomy azi… inca.

One ring to rule them all, One ring to find them. One ring to bring them all and in the darkness bind them.

black_friday_980.jpgBlack Friday

Vinerea neagra, se pare ca e o zi de vineri (DOH!) in State, cand pentru cateva ore sunt niste reduceri semnificative la produse, de la 5 – 6 dimineata pana pe la pranz. Primul venit primul servit, marcheaza inceputul sezonului de cumparaturi de Craciun. Let the shopping frenzy begin! De fapt e prima vineri dupa ziua recunostintei. Prea multa istorie aici deja, folositi wikipedia mai departe.

harta_ratuc.jpgTramvaiul

Tramvaiul este acel minunat mijloc de transport pe care il urasc. Ma enerveaza zgomotul, ma enerveaza ca ma arunca de colo colo, sau e frig sau e al dracului de cald… ma enerveaza. Cu tramvaiul am multe aventuri, cea mai tare lunea trecuta, dimineata. Mergeam spre casa dupa o tura de noapte duminica, cu muzica in urechi toate bune. Se termina bateria, reapare zgomotul de fond, mai sunt 3 statii. Nu mai e mult. Parca imi vine sa atipesc… liniste… la statia urmatoare cobor! liniste… visez? Nu, nu mai visez. Am ajuns la capatul liniei. Ma ridic, vatmanul tocmai iesea din cabina lui sa isi stampileze hartiile. Se uia blocat la mine, zambesc, ii spun buna dimineata, si scap un “am fost de servici de noapte“. Zambeste molcom, ardeleneste, ca un om care a mai vazut destui tampiti ca mine, si trece mai departe. Noroc ca stau la penultima statie, si am ajuns rapid acasa cu un mic detur de 15 minute.

Azi, dupa multa vreme am vazut si eu un controlor RATUC pe tramvai. Evident ca mi-a expirat abonamentul… toate mi se intampla mie 🙁 Dar tipul nu si-a dat seama. Era mai adormit ca mine. Trebuie sa imi fac altul azi.

Un individ din fata mea, pe la 45 de ani, cu o haina proaspat scoasa de la naftalina, nebarbierit, prototipul clar al muncitorului de fabrica se tot agita pe scaun. Isi tot scapa capul in piept, ca apoi sa sara ca ars, cu o privire buimaca care cerea inapoi in pat, la caldurica. S-a ridicat de 2 ori de pe scaun intre statii, a mers pana langa usi, s-a uitat atent afara, si s-a asezat inapoi. Nu ajunsese la destinatie. Ultima statie, gara. Toata lumea ramasa se ridica, ne indreptam spre usi, tipul doarme. Oare unde o sa se trezeasca?

By the way… It’s FRIDAY!

Tigara de dimineata

Daca imi spunea cineva acum 6 luni ca eu o sa traversez in fiecare zi gara din Cluj ca sa ajung la servici, radeam vorba aia cu curu’ si ii spuneam sa nu mai faca glume. Uite am ajuns sa traversez gara zilnic, mai prin pasaj, mai peste linii, cum am chef. Daca am tigari la mine, trec prin pasaj. Daca nu am, se schimba povestea, trebuie sa merg la magazinul de langa statia de autobuz, care nu este tocmai langa statia de tramvai, sa imi iau tigari, si implicit pasajul nu mai e o optiune… dar in fine, despre altceva vroiam sa scriu.

Am fost la nunta Dobrestilor acum cateva saptamani bune, la Bucuresti (www.dobrestii.ro). Nunta a fost sambata, duminica seara am pornit inapoi spre Cluj. Evident ca am ajuns prea tarziu la gara, si casa de bilete nu mai are bilete… “A trecut termenu dom’le… vedeti la seful de tren” imi spune acra CeFeRista de la ghiseu. Mergem la seful de tren, care era o alta CeFeRista acra si o intrebam ce si cum… “pai dom’le, e scump… e scump…” “Dar nu putem sa ne… intelegem?!?” zic eu de colo, sperand sa transform toata problema intr-o situatie fericita (platit bilet normal, venit la clasa I-a etc etc etc ca doar am mai facut asta) dar ea de colo “Nu si Nu ca Batman Batman”. No stress, mergem cu urmatorul, peste 3 ore…avem vreme sa luam bilete.

Ce extragem din povestea asta? S-au cumintit dom’le oamenii! Nu se mai da spaga pe CeFeRe! asta nu poate fi decat de bine ma gandesc…

Revenind la povestea cu traversatul garii, azidimineata la ora 7, statea “parcat” ca nu imi place cum suna “garat” ceva accelerat/rapid ticsit numai cu vagoane de dormit, cusete si alte cele, prin care nu se prea poate trece… eram departe de pasaj, deci vroiam sa trec peste linii, dar de unde… si mergand eu agale pe langa acest superb tren, la fiecare vagon e coborat cate un CeFeRist tuciuriu, sefu de “vagon”, ca asa e dom’le la vagonul de dormit. Nu mai ai sef de tren, ca ai sef de vagon… el face legea. Si ma uitam la usi, daca pot sa trec dintr-o parte in alta, deschis doar pe o parte peste tot. Rand pe rand, 3 dintre ei, cu ecuson frumos in piept ma intreaba: “Mergi la Oradea?!?”, “Ce vagon cauti? Hai la mine!”, “Unde vrei sa mergi flacau?” Astia trei erau la distanta de 1 vagon unul de altul, si eu incercam morocanos sa le explic ca nu am de gand sa parasesc Clujul, nu azi cel putin…

Deci? concluzia finala: se da spaga in continuare, daca vorbesti frumos cu ei si scapi o hartiuta plasticata in mana care trebuie poti sa fumezi relaxat, si mizeria e aceeasi… Hai sictir… Ma duc cu stopul!

PS: Multumesc Ania pentru cadoul de aseara!

PPS: Inca o data La Multi Ani Fenomentalului, si mersi de meci aseara… o sa scriu alta data cand ma enervez mai tare despre imbecilii aia care se comportau ca si cum ar fi avut tricoul meu pe ei…

Spaima spaimelor, soferii

Ma grabeam azi sa ajung in timp util in centru, si bineinteles am apelat la mijoacele de transport in comun… Premaritul RATUC si mirificii lui soferi. Am luat un 25 din statia de langa blocul meu, asteptandu-ma sa ajung cam in 20 de minute pe Memorandumului, ca de obicei. Vezi pomeneala. ora 17:30, ora de varf in traficul clujean, circulatie bara la bara. Ok, nu e prima data cand circul la ora asta, refacem programul, ajung in centru in 30 de minute. Nu-i asa grav, voi supravietui. De fiecare data cand masina din fata se misca un pic, soferul troleibuzului astepta un pic, apoi accelera pana aproape in portbagajul celui din fata noastra si apoi trantea o frana sadica… m-am simtit mai mult ca pe tramvai* decat pe troleu, si asta deja nu mai era bine. Imi simteam cafeaua de dimineata cum se agita in stomac, si auzeam cum toata lumea din jurul meu bombanea, intr-o maniera obisnuita de altfel. Nimeni nu s-a sesizat sa ii spuna nimic soferului, chiar daca el asculta manele la maxim, si inura de mama focului: “Bine mă că Å£i-a luat mă-ta stradă!”, “MiÅŸcă pe trotuar biciclistul pulii mele” etc. Dupa ce era sa calce un biet pieton intarziat pe o trecere de pietoni si vreo doi biciclisti, am ajuns la destinatie, si am sarit repede jos, sa nu cumva sa se razgandeasca soferul si sa accelereze iar. Bine ca nu am mancat azi prea mult, ca ma trezeam ca dau la rate in mijlocul Clujului.

Acum 2 saptamani, mergeam in toiul noptii (5 AM) spre casa, si evident ca nici urma de RATUC in zona. Am luat un taxi, de la MOL de pe Dorobantilor. Mi-am pus frumos centura – gest reflex dupa ce un alt cretin m-a dat cu capul de bord acum vreo doi ani pe Republicii in jos: “V-aÅ£i lovit? ÃŽmi pare rău… nu l-am văzut pe ăla! cine dracu le dă carnet la ăştia???” zicea soferul in legatura cu un sofer care mergea frumos in treaba lui… Dupa ce a luat-o frumos spre Manastur, soferul de taxi din ultima aventura, ajungem pe langa Spitalul Militar in spatele ISJ’ului, unde in mod normal, soferul, trebuia sa dea prioritate celor care mergeau si veneau dinspre Calea Turzii. Zis si facut, opreste masina, <<cred>> ca se asigura, baga intr-antaia, si calca pedala de acceleratie. Bietul biciclist, mergea spre Teatrul National, era semnalizat, avea beculete pe el si vesta reflectorizanta. Masina porneste de pe loc, si ma trezesc fara aer, centura apasandu-mi pieptul in urma franei. Biciclistul a scapat nelovit, ca totusi soferul avea si ceva reflexe, si s-a oprit cu farul dreapta fata la 10 cm de roata lui din spate… “Doamne Dumnezeule! Era semnalizat?” intreaba soferul “Da! ERA!” aproape urlu de pe locul din dreapta. Ma uit pentru prima data cu atentie la sofer, si observ fundurile de borcane care ii sedeau pe nas. Cine dracu le da carnetul la ASTIA?!?!?!

In alta ordine de idei, saptamana trecuta am participat la concursul de darts organizat in clubul La Å¢evi si am pierdut execrabil in calificari. Imi tremurau picioarele. Acum sunt in acelasi club, am jucat cu tipul care m-a descalificat in timpul concursului, si cu mandrie pot sa spun ca l-am batut. De ce naiba imi tremurau picioarele la concurs? mai jucasem cu el inainte si a fost destul de egala situatia. Soarta…

Ma duc sa mananc ceva chinese food… Shanghai here I come 😉

*) Urasc tramvaiele… din toti rarunchii…

Edit: Nu am mai ajuns la Shanghai…