VERTIGO Charity Night

Nu sunt mare fan de VERTIGO, sau alte cluburi pe care eu le consider de fiţe. Am fost pe acolo de câteva ori, m-am simţit bine, dar nu destul de în largul meu încât să devin un client fidel. Ştiu şi că un ghiocel nu face primăvară, dar îmi place să văd iniţiative frumoase, care se materializează cu succes şi de aceea am hotărât să scriu despre seara de joi, 29 decembrie 2011, când clubul Vertigo va organiza o seară caritabilă, drept pentru care mă înclin şi cum ar zice francezul: Chapeau!” Sper să fie una din multele care vor urma.

Beneficiarul acestei seri caritabile, nu este nimeni altul, decât Robert. Care Robert? Cum care Robert? sigur îl cunoaşteţi, dar vă las cu o poză şi cuvintele celor de la Vertigo, au explicat ei destul de elocvent despre ce e vorba!

Cum definim un oraş? Arhitectură, istorie, poziţie geografică? Oraşul se defineşte prin poveştile celor care locuiesc in el. Prin oamenii pe care toată lumea îi cunoaşte şi îi recunoaşte. Povestea pe care noi ne dorim să o spunem “ne e aproape”.

Din VERTIGO Cafe privim pe geam. Cluj-Napoca, Piaţa Unirii, un semafor, un omuleţ împinge grăbit un cărucior plin cu de toate.
Cine nu îl cunoaşte pe Robert?
Cine nu l-a văzut măcar o dată trecând cu maşina prin Piaţa Unirii sau la semaforul de la Sora alergând printre maşini cu un odorizant în mână? Cine nu ştie câte griji işi face când o maşină nu e parcată regulamentar? Cine nu l-a văzut pe Robert împingând căruciorul către casă la ora 4 dimineaţa după o zi întreagă de muncă?

Noi am văzut toate aceste lucruri şi multe altele.

Povestea lui Robi ar trebui să fie pentru fiecare dintre noi o pildă a omului care face tot posibilul să sfideze destinul, să îl înfrunte. Trecem în grabă pe lângă aceşti oameni, care au atât de multe lucruri să ne înveţe şi uităm să îi “vedem”. Astăzi ne-am propus să ne oprim şi să facem un mic pas către ei. Pentru ca ne dorim ca aceşti oameni să ştie că sunt admiraţi şi apreciaţi de mulţi dintre noi, vă invităm la VERTIGO “Charity night”, joi în data de 29 Decembrie de la ora 21. Dumneavoastră trebuie doar să veniţi, să vă simţiţi bine, iar noi vom dona toţi banii care se vor strânge din intrări lui Robert, pentru că aceşti oameni-exemplu trebuie apreciaţi.

Vă aşteptăm!
Echipa Vertigo

Pentru rezervări sau mai multe informaţii sunaţi la 0757900987 sau 0747141748, adresa VERTIGO Cafe este: Piata Unirii Nr 9, Cluj-Napoca, Romania, iar site-ul lor este http://www.vertigocafe.ro