La noi la romani, nunta e un fel de imprumut pe termen nelimitat acordat tinerilor casatoriti, si dupa petrecere si masa, urmeaza darul miresei. Daca ai fost la nunta X, te astepti sa vina si X, sau rudele lui la nunta ta, sau la nunta copiilor tai, pentru ca “asa se face”. 

La vreo 10 zile dupa ce s-a casatorit, sora-mea a plecat impreuna cu sotul ei din tara, si nu s-au mai intors. Toate “datoriile” ei in ceea ce priveste nunta, mi-au revenit mie. Ea imi trimitea bani sa merg la nunti, si eu ma “sacrificam”. Tot timpul am zis ca se intampla foarte rar sa ma vada lumea la costum, camasa, cravata s.a.m.d. dar pana la urma narcisistului din mine ii place sa se imbrace la 4 ace. Asa am ajuns eu sa merg la cateva nunti pe an, si incet incet sa vad diverse tipicuri, diverse obiceiuri, taranisme, inchistari in prejudecati, sau incercari sfioase de a rupe sirul traditional. Pot sa fac un top al nuntilor la care am fost, pe tot felul de dimensiuni: de la mancare, pana la oamenii care au fost acolo, la stil, opulenta, sau muzica. 

Nunta la care am fost ieri, nunta lui George si a Catalinei, iese din toate tipicurile. Se ridica foarte usor sus pe podium desupra celorlalte. A fost o nunta classy, o nunta curata, eleganta, de la intrarea in sala, si pana la iesire.  Sala a fost decorata cu gust, meniul a omis clasicul snitel cu chiftele, ceea ce m-a bucurat enorm, servirea impecabila cu mici scapari de furculite de la viteza dar nevertheless impecabila, invitati mai mult decat decenti, stilati si cu bun simt (nu, nu am auzit discutii despre meciuri, nu am vazut cefe groase, parveniti, si nu am vazut nici un om care sa fie carat acasa de nevasta ca nu mai putea sa stea in picioare…) Muzica a fost excelenta, au lipsit cu desavarsire ritmurile manelo-populare, s-au dat si vreo 2 chixuri dar au scapat neobservate. Nu s-a impins nimeni sa fure mireasa/papucul/mirele/tortul/nasii sau alte chestii care mai nou definesc nunta la romani. Si bineinteles ca au fost cateva chestii standard: marsul nuptial, spartul paharelor, dansul mirilor, aruncatul buchetului, dar si astea au fost cat se poate de “la locul lor”.  

George si Catalina au fost si sunt niste scumpi de cand ii stiu, si nu s-a dezis nici de data asta. Le doresc o Casa de piatra si sper sa am ocazia cat mai curand sa vad si o nunta de afara,  nu de pe la noi. Ma tot gandesc la alte traditii, alte idei, alte pudibondisme, alta cultura pana la urma…

Va las cu Phoenix…