Reclama mascata II

Incepem si azi o zi din seria zilelor cu zapada multa si planuri mari, asa ca in timpul cafelei de dimineata ma simt in stare sa multumesc cuiva. 

ahs

Vreau sa le multumesc celor de la Asociatia Hans Spalinger pentru tot ceea ce fac, pentru ca mi-au deschis ochii in ce priveste situatia persoanelor cu dizabilitati in Romania. AHS Cluj, este o filiala a AHS Simeria in judetul Hunedoara, si trecand din cand in cand pe la ei am invatat sa nu ma mai intristez in momentul in care vad un copil cu dizabilitati, sau un tanar cu dizabilitati, sau chiar un batran cu dizabilitati pe strada.  Am invatat sa privesc mai departe de stereotipul social in care suntem prinsi cu mic cu mare, si sa imi dau seama ca serviciile sociale din Romania au nevoie de oameni ca ei, care sa se ocupe de bolnavii nostrii, care sa ii ingrijeasca, care sa ii ajute sa aiba o viata mai buna, o viata mai usoara, o viata pentru ei. Nu zic o viata normala aici, pentru ca pana la urma ce e normal? 

Si daca tot am inceput ziua cu multumiri, o sa multumesc acum si echipei de la Hosttix care imi hosteaza cateva site-uri pe serverele lor, si imi ofera servicii de o calitate ireprosabila. Trecerea de la o platforma free (wordpress sau blogspot pentru un blog de exemplu) la una platita poate sa fie un adevarat calvar pentru cei cu foarte putina experienta, dar cei de la Hosttix au reusit pana acum sa nu ma dezamageasca in nici una din situatile aparute, mi-am trimis multi prieteni la ei, si nici unul nu a avut nimic de comentat.

Am lucrat in industria de hosting ani la rand pana mai anul trecut, si in momentul de fata, pot sa imi dau seama destul de usor daca o companie de hosting ofera ceea promite  in brosura, sau face overselling la resurse. Poate va intrebati de ce as ramane hostat la o alta firma daca am propriile mele servere pe care pot sa imi fac hosting? Pentru ca “pantofarul va fi vesnic cel cu pantofii rupti pe strada”. Pentru ca vreau sa am un suport tehnic ireprosabil, pentru ca vreau sa fiu sigur ca daca sunt plecat la mama dracu’ prin munti fara acces la net si ceva se intampla, cineva este acolo sa aiba grija ca totul merge bine. Va spuneam mai sus ca mi-am trimis prieteni la ei, si ca nimeni nu se plange, chiar mi lauda, si imi multumesc pentru solutia oferita. De ce as face asta? De ce as recomanda pe cineva? Pentru ca am folosit si folosesc serviciile lor, pentru ca sunt multumit de ele, pentru ca am incredere in ei. Dati o fuga pe la ei, verificati preturile, sunt sigur ca o sa fiti placut impresionati, si daca va ganditi sa incepeti sa hostati la ei diverse o sa le multumiti.

De ce iubesc Clujul…

Mi-am pus azi pe Yahoo! Mesenger status: V-am zis ca iubesc clujul? si cateva persoane m-au intrebat de ce… E o intrebare simpla, cu un raspuns complicat. De ce iubim unele lucruri, locuri sau chiar persoane? de ce ne plac? de ce uram alte lucruri, locuri persoane? de ce nu ne plac? Unde e limita intre a iti place ceva si a iubi ceva?

De ce iubesc eu Clujul? pentru ca e un oras care m-a adoptat, e un oras pe care il cunosc, e un loc unde ma simt bine, e un loc cu care sunt obisnuit. Vara nu e cald ca la Bucuresti, dar am avut nevoie de cateva zile in capitala ca sa imi dau seama ca vreau inapoi “acasa”. Vreau sa nu transpir dimineata la ora 7, vreau sa nu fiu nevoit sa schimb 2 autobuze un tramvai si un metrou ca sa ajung la destinatie, vreau sa nu simt nevoia sa imi verific portofelul sau telefonul tot la 10 metri. Nu mi s-a furat nimic in Bucuresti, niciodata, pe cand in Cluj da, dar pentru aia tot in Cluj ma simt mai in siguranta.

Iubesc locul asta pentru ca e familiar, ma simt acasa, ma simt in siguranta. Imi place sa stiu ca daca o iau pe straduta aia de acolo, stiu unde ajung, si cred ca la fel e si cu lucrurile care ne plac. Ring-tone’ul telefonului de la birou e ala din serialul 24. Ma enerveaza cand imi suna telefonul de birou. Clienti. Si de obicei au probleme, dar sunetul lui imi aduce aminte de serial. Imi place serialul, imi place sunetul, imi da alt “feeling” cand raspund: *smile* <Insert company name here>, Marius speaking, what can we do for you?

De ce iubim persoane? si nu ma refer aici la sensul strict in care ne referim la iubit/iubita/boyfriend/girlfriend ci ma refer la a iubi o persoana pentru simplul fapt ca e funny. Ca te face sa zambesti, ca iti place compania ei. Iubim momentul in sine, minutele sau orele petrecute langa persoana respectiva… Si atunci cand ajungem sa cunoastem tot mai mult o persoana, cand ajungem sa ne placa modul in care isi bea cafeaua, modul in care ne priveste, cum isi trece mana prin par sau cum se aseaza pe canapea, inconstient ajungem sa ne dorim acel *smile* , acel zambet interior generat de acea miscare, acea atitudine, acel gest.

Vinerea trecuta, eram fericit. Fara nici un motiv aparent, nici chiar mie. Nu mi-a spus nimeni ca ma iubeste, si nici nu am castigat la loterie… Explicatia pe care am gasit-o a fost ca s-au adunat mai multe momente care au generat un zambet interior. Lucruri mici, marunte, lucruri care nu ti le mai aduci aminte a doua zi. Singurul pe care mi-l aduc aminte, si cred ca a participat la starea mea “Zen[vorba Alexandrei: Esti ZEN!] de vineri, cred ca a fost o discutie despre ketchup avuta cu o seara inainte… Vineri am fost ZEN. Mai vreau!

Si da, iubesc! Iubesc pana si Clujul…

Voi? De ce iubiti?