[PROMO] Donează! Sângele tău poate salva vieţi! 4-7 Mai 2010

Post preluat de pe [http://www.osmcluj.ro]

S-au împlinit 9 ani de când s-a desfăşurat prima campanie de donare de sânge organizată de proiectulDonează! Sângele tău poate salva vieţi! din cadrul Organizaţiei Studenţilor Medicinişti (OSM) din Cluj. În toată această perioadă OSM Cluj a sprijinit Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj (CRTS Cluj), pentru a face faţă numeroaselor solicitări de sânge şi preparate din sânge, venite din partea clinicilor universitare clujene. În prezent CRTS Cluj traversează o perioadă de criză în ceea ce priveşte rezervele de unităţi de sânge, neputând să facă faţă cererilor.

Cele mai frecvente cereri sunt din partea:
– Secţiilor de chirurgie, care de multe ori au nevoie de unităţi de sânge pentru a putea începe o operaţie
– Secţiilor de arşi, a căror viaţă depinde de transfuzie cu plasmă sanguină
– Secţiilor de Hematologie care de multe ori se văd nevoite să “ridice neputincios” din umeri în faţa unu copil suferind de leucemie sau alte boli hematologice
– Unităţilor de Primire Urgenţe care sunt nevoite să acorde îngrijire unui număr din ce în ce mai crescut de victime ale accidentelor rutiere grave
– Bolnavilor cronici care au nevoie de un transplant

Prin organizarea periodică de campanii de donare de sânge (minim 2 pe an) OSM Cluj, îşi propune să sensibilizeze opinia publică cu privire la importanţa actului de donare de sânge şi de conştientizarea faptului că de cele mai multe ori salvarea unei vieţi se află în mainele noastre.

Campaniile anterioare s-au bucurat de un real succes, fapt care ne determină să organizăm în continuare alte campanii. La această campanie care se va desfăşura în perioada 4-7 mai 2010 la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj de pe Strada Nicolae Bălcescu, colţ cu Strada Paris (hartă aici:click), între orele 8:00 şi 13:00 ne propunem să avem un număr de aproximativ 350 de donatori şi o cantitate de aproximativ 150 L de sânge, care ar ajuta CRTS Cluj să facă faţă cererilor pentru o perioadă de aproximativ 2 luni de zile, dar totodată să îşi refacă rezervele cu unele grupe de sânge rare (O cu Rh-, B cu Rh- etc).

În urma activităţii din anii trecuţi, proiectul nostru a fost premiat în cadrul Galei Premiilor Media de Excelenţă.

Cine poate dona?
Orice persoană sănătoasă între 18 şi 60 de ani.

Ce grup de sânge?
Toate grupele de sânge sunt importante.

Trusa de donare
Este de unică folosinţă pentru că ne interesează atât sănătatea donatorilor cât şi sănătatea pacienţilor.

Consultaţia
Un medic te va consulta pentru a stabili dacă îndeplineşti baremele de donare.

Cum donezi?
Întins pe un pat, supravegheat de un medic şi o asistentă.

Sângele se reface ca volum imediat în cursul aceleiaşi zile, iar celular în maxim 2 săptămâni.

Pentru a dona trebuie
Să ai o vârstă între 18-60 de ani
Să ai o stare de sănătate bună
Să fii odihnit
Să nu fi consumat alcool cu 48 de ore înaintea donării
Să ai o greutate corespunzătoare (peste 57 Kg)
Să nu ai herpes
Să nu fi avut hepatită, TBC, malarie
Să nu fii alergic
Să nu fii răcit sau sub tratament
Să nu te fi vaccinat în ultimele 2 săptămâni
Să nu fii la menstruaţie (fetele)
Să nu fi suferit vreo operaţie minoră (în ultimele 3 luni) sau majoră (în ultimele 6 luni)
Să nu-ţi fi făcut tatuaj sau piercing în ultimele 12 luni
Să nu fi avut mai mult de un partener sexual în ultimele 6 luni.

Cu 48 de ore înainte nu se consumă băuturi alcoolice şi alimente bogate în grăsimi.

Trebuie să mâncaţi în dimineaţa recoltării şi să consumaţi cât mai multe lichide.

Facilităţi pentru donare
Primeşti 7 bonuri de masă (valoare totală de aproape 60 lei) cu care vei putea face cumpărături în orice magazin care acceptă bonuri de masă.

Următoarele analize sunt gratuite: hepatită B şi C, HIV (SIDA), VDRL (Sifilis), hemoglobina, Grupa (A, B, 0, AB), Rh (D), anticorpi antieritrocitari (pentru fetele cu Rh-) (în valoare de peste 100 de lei)
Primeşti o adeverinţă pentru: reducere de 50% pentru transportul în comun pe 1 luna; 1 zi liberă.

Nu există riscuri pentru tine! Eşti pe mâinile cele mai bune!

Nu rămâne indiferent! Vino şi Donează! Sângele tău poate salva vieţi!

Sponsori şi Parteneri: în curând

Coordonatori: Alina Rizea şi Laurenţiu Crăciunaş (0745 655 410)

Post preluat de pe [http://www.osmcluj.ro]

[TUTORIAL] VI / VIM

A very powerful tool for text manipulation under *nix systems is VI [Short for Visual]. I started using some 5 years ago, and it rapidly became my favorite text editor of choice under linux/unix and I use it on the windows platform too as gVim.

I’m not going to start explaining its power, I just want to share a VI cheat-sheet I found a few months back when I was working for Faculte.

The first image is the entire Cheat Sheet, and the rest are the training sheets for different actions you want to perform while text editing. So? How do you like it?

[PROMO] Hyperparada Animalelor

Weekend-ul trecut, am fost impreuna cu gasca de la ARCS la impartit de fluturasi in parcarea de la Cora (Cluj-Napoca) in legatura cu un eveniment care va fi organizat Sambata 24 Aprilie si Duminica 25 Aprilie in aceeasi locatie, Cora Cluj-Napoca. Am vorbit cu lumea, ne-am jucat cu cateii, am primit bunatati de la oameni, si am facut poze. Mai jos, o sa gasiti un slideshow cu aceste poze si sunt convins ca o sa va indragostiti de Jack, Arwan, Fedor si Modjo, niste animale exceptionale, dresate special sa ne ajute pe noi, oamenii blocati sub daramaturi, surprinsi de avalanse sau rataciti in padure ori pe munte.

Programul evenimentului este disponibil aici, acesta urmand sa inceapa si sambata si duminica dimineata la ora 10:00, si o sa continue pana in jurul orelor 16:00.Am creat si un eveniment pe FaceBook pentru cei care aveti conturi acolo, si daca nu ati primit o invitatie inca, dati click cu incredere, aici. Mai jos, aveti comunicatul de presa eliberat de ARCS.

Asociatia Romana pentru Caini de Salvare – ARCS organizeaza in weekendul 24 – 25 Aprilie 2010 cu ocazia “Zilei Internationale a Cainilor de Salvare”

HYPERPARADA ANIMALELOR.

Vor fi prezentate demonstratii de dresaj canin, sporturi si utilitati ale cainilor, parada raselor si multe altele.

Profitati de aceasta ocazie pentru a face cunostinta cu cainii de salvare, caini de serviciu apartinand M.A.I., scoli de dresaj, practicanti ai sporturilor canine, caini din peste 20 de rase apartinand crescatorilor clujeni!

Intrati in lumea voluntarilor si profesionistilor ce intervin impreuna pentru salvarea oamenilor in situatii de urgenta!

Pe langa vastul program de demonstratii pe care l-am pregatit pentru dumneavoastra, dorim ca acest eveniment sa fie o poarta deschisa intre vizitatori si partenerii nostrii. Veti putea adresa direct intrebari si cere detalii specialistilor prezenti, care va vor sta la dispozitie la standurile proprii.

Veti avea astfel ocazia sa va documentati pentru a putea alege:

– rasa viitorului dvs. catel

– scoala de dresaj potrivita pentru cainele pe care deja il aveti

– locul unde sa va lasati catelul cand mergeti in concediu

– clinica veterinara unde sa va ingrijiti de sanatatea lui

– activitatile sau sporturile pe care le puteti practica impreuna

– modalitatea in care va puteti implica sau puteti sustine voluntarii care isi dedica timpul si energia ajutorarii semenilor .

Si slideshow-ul cu poze promis: (accesibil si pe PicasaWeb)

Un beagle ratacit, Six

Salut!

Sunt Six, un beagle de 8 luni. m-am pierdut ieri, 19 Aprilie 2010 prin cartierul Marasti, din Cluj si acuma bantui singurel prin tot orasul.

Daca ma puteti ajuta sa ma intorc acasa, sunati va rog la 0740 143 589.

Va multumesc din suflet!!

Update: Stefania, “mamica” lui e ingrijorata peste masura, si abia asteapta sa il gaseasca! Dati vestea mai departe, si sa speram ca il gasim teafar si nevatamat!

96 more bits, no magic. IPv6

I stumbled on to an IPv4 depletion counter a few weeks ago, and that reminded me of the problem we are going to face in a couple of years. The crippling of the internet as we know it. Lack of IPv4 space will break a lot of stuff, starting from you watching HBO online, you getting your email delivered, your comics, and your Viagra spam mails. Even if not getting the Viagra spam mails is a good thing, we will still face a lot of hard time, ahead. That I can promise you!

Big players don’t have any interest in training their people to handle IPv6, or to handle dual stacking, they are not building their gadgets to support IPv6 yet, because it’s still far far away, but their costs will jump from a normal normal curve to a very steep one just because they did not plan ahead.

It’s only 96 more bits, it’s not magic, but someone has to know how to do it. If you have no clue about what I just said here, watch the interview below and ask your system administrator about it. If you are the system administrator, watch the interview below, start asking for funds and time to work on it but most important start dual stacking. Slowly, gently, get your experience with IPv6 otherwise you’re gonna pay the big bucks in the end.

Randy Bush on IPv6 Deployment

IPv6 provides enough addresses to allow the Internet to continue to expand and the industry to innovate. It is not, however, directly compatible with IPv4, meaning that a device connected via IPv4 cannot communicate directly with a device connected using IPv6.

Deploying IPv6 on a global scale is vital to the Internet industry, but it requires pro-active steps on the part of industry players: technology must be upgraded, staff trained, business plans developed. Uptake to date has been relatively slow, but this is now changing, and businesses need to be aware of the need to adopt IPv6. To ignore IPv6 is to risk your medium to long term business viability.

Ripe NCC built a website with a lot of starting points for deploying IPv6 at http://www.ipv6actnow.org I suggest you take a look at it, watch the interviews and start preparing.

What is IPv4?

What is IPv6?

Ardelenisme din alt băţ de prun [part 2]

Continuand pe o ideea unui alt băţ

4) Tu de pe care planeta vii ? Si exista viata acolo ? Chiar nu explica cum de existi tu.
Da mah, sunt unii care nu ii poti intelege. Si stai si te intrebi : mah, sunt eu mai batut in cap si mai idiot ?. Adica recunosc ca sunt inca multe care le mai pot invata, si multe zile se lasa cu chestii noi invatate, dar cand e vorba de oameni, inca poti ramane mai mirat decat prima data cand ai vazut tzatze pe primul canal/film porno din viata ta; problema e ca nu esti la fel de placut impresionat

5) Stau si ma gandesc, ca tie iti lipseste macar un creier.
E drept ca mie imi lipsesc mai multe dupa cateva pahare de tzuica, dar noh, unii paca reusesc sa mearga mai departe. Cred ca acele persoane se numesc inovatori, dar acest fapt fiind inca neconfirmat de CNA [Consiliul Nostru de Ardeleni] inca nu putem fi siguri.

6) Cand e vorba de a nu face o chestie oamenii se impart in doua categorii : ori rai, ori imcompetenti, iar din pacate tu nu pari rau.
Eu cel putin vreau sa stiu ca sunt rau, dar asta facand abstractie de aceasta vorba ,care de o vreme o propag pe ici si colo. Cel putin daca esti rau e fain, esti in control, esti cool, esti “the man”, esti… despre ce ziceam ?. Va dati seama ca aceasta vorba reuseste sa atinga in vanitatea fiecarui roman care atunci cand aude acest text zice : cum adica ? eu ??? incompetent ?, pai sunt rau, mai draga, adica de aia nu am facut ce trebuia sa fac, pt ca sunt de fapt rau.
Din pacate nici mie nu-mi iese sa fiu prea rau asa ca macar sa compensez incerc sa-mi fac si eu treaba si sa impart aceasta vorba pe eticheta fiecarei sticle de tuica pe care o dau [adica “daca nu poti termina aceasta sticla esti ori rau ori… stiti voi ce”]. Va dati seama ca oamenii nu prea vor sa para incompetenti, si nici rai si atunci afacerea bubuie in aceste momente de criza tulbure.

Ardelenisme din băţ de prun [part 1]

[astea-s din niste scrieri mai vechi; initial se numeau Cugetari din prun, dar au ajuns ceva mai diferit]

Se intampla de multe ori ca imi vin niste idei si niste cugetari, stand asa si gandindu-ma in gol, eu singur si cu mine, si cu paharelu de tzuiculita. Si stau si ma mai intreb : cum naibii de nu au reusit sa ne ocupe ungurii ? adica suntem asa de lenti noi ardelenii uneori [si uneori toti deodata], ca numa ar fi trebuit sa vina ungurii peste noi, sa se stabileasca in Ardeal si sa zica : “aceasta e Ungaria”, si noi nici sa nu ne dam seama, decat pe la a 2-a repriza a meciului Romania – Ungaria. Dupa ce sorb o gura de tuica, raspunsul mi-e clar, si in mana; macar tuica ne mai face aprigi la minte si la temperament, si avand acest lucru in vedere, sa nu bei tuica in fiecare zi ?

Evident [ca nu e, dar], incercam sa vorbesc putin de momentele acelea in care fiecare suntem iritati [in general vorbind, nu doar de colegi de lucru, ci si in alte contexte], de tot felul de oameni, care ne fac si zic unele chestii care ne supara, si pe moment parca nu te enervezi, si nu te superi, dar se mai strange, si de multe ori vrei sa le zici o chestie din aia taioasa, o replica din aia care sa atinga la punctul sensibil al respectivului, si mai ales [dupa cum zicea o cunostinta], sa dea o lovitura dureroasa in vanitatea lui; pt ca, [nu-i asa ?], de foarte multe ori cand noi romanii reusim sa ne deranjam unu pe celalalt, e implicata si vanitatea. Daca am avea mai putina din aia ar fi bine.
Dar sa nu dezvoltam acest punct, adica de ce ne certam/iritam, si cum ne certam/iritam si care sunt motivele generale pt acestea, si cate grade trebuie sa aiba tuica pt ca cearta sa fie interesanta, pt ca suntem romani, si singura etnie care poate sa ne intreaca ar fi rromii [vedeti cumva o asemanare ?].
Ce voi face aici, e voi scrie niste replici care as fi vrut sa le zic la unele persoane [acuma nu mai tin neaparat, dar poate voi avea nevoie mai incolo de ele], si le voi scrie ca sa mai ma amuz eu de ele inca o data, poate si voi, si sper ca pe viitor voi fi pregatit. De multe ori cand ma gandesc cat de lent imi merge mintea si cum de nu imi vin aceste replici pe loc, ma enervez un pic, imi trece usor, si ma gandesc ca ar trebui sa le mai scriu pe cateva undeva.

Si sa incepem:

1) Pretene, incompetenta e un lux, care cel putin eu[pauza grava]…. nu mi-l prea permit. Daca mi-l permiteam eram la conducerea acestei tari, incercand sa storc cat mai mult roadele ei [adica a incompetentei], sau macar faceam ceea ce incerci sa faci acuma, si evident sa esuez grandios [cum faci tu acuma].
Aceasta e o replica pe care tind sa vreau sa o spun la multi cu care mai lucrez, pt ca [nu-i asa ?] mi se pare ca multa lume nu prea face treaba cum tre. Si asta nu o zic in sensul in care eu as fi un team-player bun [pt ca nu sunt], si poate vreau de multe ori sa se faca asa cum as vrea eu, dar cand ajung sa gasesc oameni cu care pot lucra [ceea ce se mai intampla… nu stiu cum], ma gandesc ca poate chiar nu tine de cat de team-player as fi [sau nu].

2) Ce ar fi sa incetam sa incercam sa parem importanti, si sa incercam sa parem utili ?
Mnoh, deci multa lume face asta; de multe ori ma gasesc facand eu asta, si .marius e de multe ori prezent la aceasta actiune, dar pana la urma, punem chestia asta deoparte si ne apucam de treaba. Si tot timpul observ in jurul meu, alti oameni care fac din chestia asta [a parea important] o profesie; sincer, nu as vrea sa detaliez chestia asta, pt ca sunt pline mall-urile de exemple, mai ales in weekend, si cand vezi atatea specimene, stai si te mai intrebi : cine naibii mai lucreaza in tara asta ?, si stai si te gandesti si zici : ohh right, eu sunt unu din fraieri…. carry on…. si mai toarna aici la baiatu un detz de tzuica.

3) Mah, eu stiu ca sunt prost cand sunt beat, dar tu parca vrei sa-mi intreci prostia cand esti treaz.
Multa lume poate sa ateste [si daca fac un call, ar sari multi sa ateste] cat de prost sunt eu cand sunt beat. Circula si legende despre mine, doar nu mai stiu pe unde, despre cat de prost sunt cand sunt beat, si de cat de beat sunt uneori; probabil in mitologiile unor popoare. Dar cand intalnesc unii de aia care vor sa-mi reproduca legendele la o noua scara, mai ampla, si fara alcool… si eu ma mir; de obicei imi iau un scaun si ma pun jos la spectacolo si ma uit.

Mnoh, cam atat… vizionare faina
[tu bi continuid]