Clujul

Articol de Emil Isac 3. aug. 1919, ziarul „Avantul”, cules de Vio B, de la Fondul Emil Isac, Biblioteca Zorilor.

***

Stau pe terasa cafenelei New York noaptea tarziu. In mijlocul orasului… in inima Ardealului… Lumea a adormit. Se aud numai pasii gardistilor romani. Statuia lui Mathia Corvinul straluceste in bataia razelor de luna. Palatele albe ca dintii uriasi intr-o gura neagra, se inalta ca o cununa de cladiri in jurul meu. Clujul rasufla in mocneala somnului nervos. Este al meu, este al nostru, viitorul lui este in mainile noastre il dam acelor ce niciodata nu au inteles graiul vremei.

Frumos si linistit oras. Se ridica pe langa malurile Somesului care se scurge ca o durere batrana din muntii Gelaului. In mijlocul orasului catedrala gotica, romantioasa, peredestinata parca pentru piese jefuite. Din piata radiaza patru strazi largi, cu contur american, cu larma asurzitoare si cu vitrine luxoase. La stanga, ascunsa de lume, biserica romaneasca, cu sfintii albastri si cu cantecele duioase ale inimelor bune. Ratacind pe strazi arare-ori arareori ai gasit vreo inscriptie romaneasca. Doar la carciumea batranului Aciu se mai ciocnea paharul de veselie. Savantii spun ca orasul acesta era a lui Claudiu pe care burghezii colonisti germani l-au recladit cu Burg. Si numit a fost dintai Claudiopolis, iar mai tarziu Klansenburg, ca azi sa fie Cluj.

Cand eram copil ma plimbam intodeauna cu tata in livada lui Bamfy… odata familia asta feudala avea in stapanire o mare parte a orasului. Clujul locuit de conti si baroni are parca si astazi caracterul unui cuib al aristocratilor. Palatul baronilor Bamfy, cea mai arhaica si cea mai frumoasa cladire a Clujului, c-un sir de colonade a devenit astazi locul generalilor romani. Si in fata lui e azi o cofetarie de lux in care se cern amoruri intre feciorii cu par negru si unguroaicele cu ochii de foc….evolutiunue….

Universitatea…cazarmi…scoli…panouri….automobile…magazii…cabareturi….doua teatre.
Mai de mult cand chefuiau la Biasini baronii inaintea portei asteptau calesti cu sase arapi. Si pe capra vizitiul imbracat in laibar cu nasturi de argint si cu cisme de lac. Si trei zile si trei nopti au sbierat lautele si au sburat cupele de peste feresti. Si vai, daca trecea vre-un plugar „valah” n-ar fi scapat cu capul intreg. Baronii isi petreceau- era atunci povestea Clujului si de dragul betiei si clopotele calugarilor ar fi sunat.

S-au schimbat vremurile…baronii fuduli si-au baut mosiile si au pierdut pe lot averila. Au venit negutorii iscusiti cu postavuri grele, cu mezeluri, cu tiparul, cu hartia, si Clujul vechiu a disparut. Au napustit asupra orasului specualntii politai, renegatii lui Bach, imperialistii, sovinistii din Pesta, fantastii, nebunii, aventurierii. Si in loc de glasuitorul Kmeny, a sosit cu glas de persecutor, pitigoiul. Burete peste tablita vremii. A fost, a trecut, In cimitirul din Cluj, doarma somn adanc si neturburat cadavrele. Si Marini mongol pe ruinele din Crthago sa hohoteasca cat o vrea. Preotul luminei va boteza cu apa culturei Clujul. Pace tuturora…

Azi, am vazut plimbandu-se pe strazile Clujului un japonez. Dar ce cauti tu, fiu a lui
Dai-Nipon cu sufletul de taifun la noi! Automobilisti, americani…cate un ofiter francez cu sapca gratioasa si cu sold de viespe. Se strecoara pe ultita mucalitul dascal venind de la cursuri…trupe vesele de actori romani, copiii lui Millo. Iata si pictorul Atanasescu. Poetii simbolisti ne-au visitat. Si ciudat, politaiul feudalismului unguresc, nu-i mai goneste. Tempora mutantur. In Cluj azi sunt multe carciume la „Marasesti” si la „romania mare”. Si pe strazi tiganusii striga cu voce de argint: „glasul libertatii”, „solia statelor”. Clujule, te-ai trezit.

Stau pe fereastra cafenelei si noaptea ma acopera cu valul ei obosit si vrajit. Vantul sensual vantura prin ramuri de oliv. Luna, ca un ochiu de opal al vesniciei, isi arunca privirea in ochii mei. O prind…voi care luminati in stele, voi care sunteti, vantul, norii, florile, noaptea, sufletele stramosilor mei. Va trimit acest glas emotionat din Clujul nou: noapte buna.

Emil Isac.

1 thought on “Clujul

  1. Foarte frumos textul lui Emil Isac. Mi-as fi dorit sa traiesc in acele vremuri si sa cunosc Clujul cand castelul Banfi mai avea stapani. Mi-ar fi placut sa traiesc atunci si sa iau parte la seratele care aveau loc in castelele de prin centrul Clujului unde locuiau tot felul de oameni cu sange albastru…Da, mi-as fi dorit sa cunosc Clujul de atunci.

Comments are closed.