Unii dintre voi ştiţi deja cum e la corporaţie, ai şefi, şefuţi, fu#%uţi, răsfu#&ţi şi apoi noi, restul lumii. E un pic mai cald dacă ajungi să ai şi tu oameni dedesubt spre care să poţi să delegi minunatele taskuri care vin de sus, dar e şi mai ok să ai o echipă pe care să te poţi baza şi cu care să poţi lucra lin şi melodios, dar evident, nu despre asta e vorba azi.

Corporaţia pentru care muncesc e deschisă, se merge la per-tu cu toţi angajaţii, nu prea contează câte nivele au deasupra ta. Se acceptă idei şi comentarii şi de jos în sus, funcţionează pe respect şi voie bună, aşa că vara trecută, eram prin state, si vorbeam cu un n+2. Adică şeful şefului şefului meu. Şi cum discutam noi, acolo, şi îi spuneam despre diferenţele de temperatură şi umiditate dintre Europa şi America, mi-au căzut ochii pe cămaşa omului. Ştiţi momentele alea când vezi pe cineva cu spanac între dinţi? Nuah, cum îi spui omului, subtil şi fără să pară ciudat că are ceva verde între dinţi?

Omul meu nu avea spanac între dinÅ£i dar avea o gaură în cot. Am respirat adânc, am transpirat de două ori, am dat vina pe umiditate, deÅŸi eram cu aerul condiÅ£ionat în ceafă de vreo 2 ore deja, ÅŸi i-am spus că are o gaură în cămaşă. Mi-a răspuns că ÅŸtie, s-a rupt de dimineaţă în maÅŸină, dar îi e atât de dragă, încât s-a hotărât să rămână cu ea  înca o zi…