Harlem shake, văzut de mine

Harlem Shake e o mare nebunie. Și îmi place! Eram un pic confuz când am văzut primul clip, credeam că e doar un simplu viral, și am plecat mai departe. Dar a doua zi a mai apărut unul, apoi un altul și tot așa. Se spune despre el că a detronat Gagnam Style, eu până în ziua de azi nu am văzut clipul original, și nu știu povestea. Nu m-a interesat, nu m-am băgat în detalii, și se pare că a trecut.  Harlem Shake e o chestie care permite oamenilor să reproducă foarte ușor un fenomen, motiv pentru care a ajuns unde a ajuns într-un timp atât de scurt. Viață lungă nu o să aibă dacă o să fie doar preluat și copiat la modul la care se face acum și nu o să fie modificat încet încet cu elemente noi, cum au făcut cei de la Pepsi de exemplu, dar cu siguranță o să mai vedem câteva spike-uri.

Afis Harlem Shake ClujUnul dintre aceste spike-uri o să fie chiar mâine în Piața Unirii din Cluj, la ora 14:00. Niște copii faini din liceele clujene au venit cu ideea de a organiza un Harlem Shake de minim 2000 de oameni, pentru care au primit și aprobare de la primarul Emil Boc. Dacă se adună mai mult de 2100 de oameni mâine, o să reușească să devină cel mai mare Harlem Shake organizat în lume, titlul fiind deținut acum de un eveniment din Texas.

Umblă zvonul prin târg că e posibil ca cel care pornește să fie chiar primarul urbei noastre, chestie care mie mi se pare super cool! Ce ziceți? Ne vedem mâine pe la 2 fără un sfert in piață? O să fie:

EPIC!

Până atunci, vă las cu un Harlem Shake genial de fain, È™i este exact acolo unde nu te gândeÈ™ti că se poate face unul…