Nebunia cu UPC-ul

De mai bine de un an, stam in chirie, intr-o casa simpatica in Cluj. De cum am venit, unul dintre primele lucruri a fost abonamentul de internet, facut la UPC, ca ei erau in zona. Problemele au inceput la cateva saptamani dupa ce ne-am instalat, sesizari peste sesizari si reactii doar cand venea vorba de reziliere. Asa ca ne-au schimbat pe rand echipamentul de conectare, un modem Thompson evident, cablaraie, atenuatori, splittere, ce mai tura vura? Toata sandramaua! Scuzele au fost standard: Nu e bine cablata casa, s-au folosit cacaturi ieftine, scuze patetice, care puteau fi evitate daca venea o echipa de interventie care sa verifice pas cu pas, sa schimbe bucata cu bucata, pana mergea, fizic cel putin, brici. Apoi trecem la partea de metro si setari in docsis.

In ultimele doua luni insa, situatia s-a inrautatit intr-un mare hal, asa ca am ajuns sa deschid sesizari tot la doua trei zile. Azi, intr-un final au venit baietii si au schimbat cablul care intra in casa, si mergea vreo 3 stalpi mai incolo pana la cutia lor magica. Ca sa citez baietii din echipa de interventie: “E copt cablul asta dom’le… cum naiba sa mearga bine asa!?”. Cu toate ca acel minunat cablu coaxial copt era suspendat pe cativa stalpi, se incalcise intr-o vie destul de sanatoasa, cu toate ca intrarea in casa se facea sus la mansarda, doi oameni hotarati, o scara si un pic de bunavointa au facut modificarile necesare in 45 de minute, cu testele de rigoare, atenuare de semnal dupa interventie etc. Acum semnalul este constant, stabil, dar in continuare sub jumatate din viteza agreata contractual.

Eu sunt curios, de ce de la ultimele sesizari care dupa cum spuneam mai sus au inceput acum doua luni, a durat atata timp sa vina echipa care schimba acel cablu, de ce intre timp au venit alte echipe care au masurat semnalul si au zis ca se va rezolva din docsis/metro si evident nu a fost asa, de ce a trebuit sa stau cate 15 – 20 de minute la telefon de fiecare data pe banii mei si sa il ascult pe Brenciu cum imi canta, numai ca apoi sa imi raspunda cineva din call center sa imi spuna cum sa apas pe Start/RUN/CMD sau sa ma intrebe daca am jos triunghiul galben in colt.

Care e planul de acum incolo? Sa sun tot la doua zile, si sa intreb de ce viteza nu este cea pentru care platesc, si probabil intr-un final sa se rezolve sau sa ma plictisesc eu si sa trec pe RDS RCS. Oare ma aude Vaca si imi face o oferta buna?

Voi ce provideri folositi, si cum va plac?