DiferenÅ£a dintre… oameni?

Eram acum câţiva ani foarte foarte plictisit mergând din centrul Clujului spre cartierul Gheorgheni, ÅŸi aveam o dilemă existenÅ£ială… nu ÅŸtiam cât e ceasul! Dezastruos moment pentru un om care nu avea o oră fixă la care să ajungă acasă sau nevastă ÅŸi copii care să-l aÅŸtepte. Primul om întâlnit după realizarea incredibilei dileme, s-a întâmplat să fie lângă teatru, un nene, de statură medie, cu epoleÅ£i ÅŸi chipiul regulamentar pe cap:

– Bună ziua! – zic eu – puteÅ£i să îmi spuneÅ£i ÅŸi mie cât e ceasul?

– Sigur – răspunde el, posesorul de chipiu – Åžaptesprezece fără cincisprezece minute!

– MulÅ£umesc!

Åži plec mai departe, zâmbind un pic… cam tâmp… Mi-am dat seama că e vorba de o speţă serioasă aici, ÅŸi zâmbind aÅŸa, un pic cam tâmp, lumea de pe stradă zâmbea înapoi. Mi-a plăcut sentimentul, dar abia ce am ajuns în Cipariu, când mai văd un poliÅ£ist, posesor de epoleÅ£i, fără chipiu de data asta

– Bună ziua! – zic eu – puteÅ£i să îmi spuneÅ£i ÅŸi mie cât e ceasul?

– Sigur – răspunde el, posesorul de epoleÅ£i – Åžaptesprezece fără unsprezece minute!

– MulÅ£umesc!

Åži plec mai departe, zâmbind un pic cam… ÅŸmechereÅŸte. SpeÅ£a de mai devreme se adâncea din ce în ce mai mult, iar eu aveam zâmbetul de la o ureche până la cealaltă. Lumea de pe stradă, din autobuz (poate ÅŸi pe google maps?) zâmbeau cu mine. ÃŽn continuare mi-a căzut bine că aduceam un zâmbet pe faÅ£a lor, dar eu aveam un plan deja în cap. Trebuia să îl duc până la capăt, altfel nu mai puteam să trăiesc pe planeta asta. Zâmbetul devine diabolic, ÅŸi merg mai departe, iar pe la Interservisan, ce să vezi? un jandarm apare ca din pământ. Ia ghiciÅ£i ce am făcut?

– Bună ziua! – zic eu – puteÅ£i să îmi spuneÅ£i ÅŸi mie cât e ceasul?

– Sigur – răspunde el, posesorul de baston – Cinci ÅŸi zece!

– Noh, mersi!

– Cu plăcere!

Şi omul pleacă zâmbind, eu mai aprind o ţigară şi îmi continui drumul zâmbind, relaxat spre casă. Ce am aflat în acea zi? Care era speţa? Oamenii care se iau prea în serios ajung să devină caraghioşi, iar cei autentici, pleacă zâmbind. Dar nu asta era marea descoperire, ci oamenii de pe stradă, care îmi zâmbeau înapoi când mă vedeau hlizindu-mă din cauza riguroşilor de mai devreme, feţe care se luminau.

De ce nu zâmbim mai des? De ce nu ridicăm capul din pământ pe stradă şi nu zâmbim mai des unii la alţii?

Vă recomand un wallpaper care să vă aducă aminte să zâmbiţi!

6 thoughts on “DiferenÅ£a dintre… oameni?

  1. Un zâmbet ne dă un plus de frumuseÅ£e, ne dă speranţă ÅŸi ne transformă. Din păcate lumea este prea prinsă în cotidian ÅŸi uită aceste detalii, fie nu Å£ine cont de ele, le ignoră pur ÅŸi simplu… :D

  2. si mie imi place sa zambesc la oameni, de multe ori se uita dupa mine si se gandesc daca ma cunosc si nu stiu daca sa ma salute sau nu :)) e foarte haios

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.