Cum a fost la #OnOff6 – Puberty

bannere_onoffAm participat ieri la cea de-a 6-a ediție a conferinței Din On în Off organizată de Alina Crâncău și Răzvan Dragoș de la TvDece. Tema conferinței a fost ”Internetul Triburilor”, după definiția și explicațiile lui Seth Godin, cu focus pe nișele din online-ul românesc. A fost mai ceva ca o gură de aer proaspătă, undeva sus la munte, cu multă liniște și soare după câteva luni de iarnă grea, cu ploaie, zăpadă, claxoane și multe mașini în mijlocul orașului. Am revăzut oameni dragi, am ascultat discursuri bazate pe idei pe care le mai auzisem expuse, dar chiar și de la acestea am primit informație nouă și valoroasă, și am cunoscut oameni foarte faini și naturali. Au fost o mulțime de fețe noi prezente, fețe noi pentru mine în online-ul clujean. Foarte mișto! Per total, din punctul meu de vedere, evenimentul a fost reușit și nu pot decât să îi felicit pe cei doi inițiatori! KUDOS, mă înclin!

La capitolul tetrapiloctomie aplicată (sau despicarea firului de păr în patru), m-a dezamăgit prima prezentare, susÈ›inută de DragoÈ™ Alexa, căruia parcă i-a lipsit energia necesară să mă facă să mă alătur tribului creat ad-hoc, sau pe oricare dintre participanÈ›i dacă e până acolo, dar cred că am înÈ›eles ce vroia să facă, abia azi. Mă aÈ™teptam la un pic mai mult de la el, È™i asta m-a deranjat, deci DragoÈ™, consideră că ai cel puÈ›in o mână ridicată – a mea – la întrebarea ta finală. Cristian China Birta – Chinezu – ne-a vorbit despre Blogal Initiative È™i puterea niÈ™elor din online, Radu Neag despre fotografie È™i triburile din această sferă, Aminda despre artiÈ™ti È™i cum se poziÈ›ionează ei în faÈ›a publicului via social media, Andrei AroneÈ› despre Muzeul Farmaciei, È™i cum a reuÈ™it să îl scoată din anonimat cu faimosul Elixir al Dragostei, Oltea Zambori – Nebuloasa -  despre Toamna Orădeană si TESZT, Liviu Alexa despre proiectele lui, È™i cum le-a ridicat de la nivelul de idee la realitate, Horatiu Popescu despre modul in care Jolidon relaÈ›ionează cu comunitatea lor online, iar Radu Băzăvan – Groparu – a vorbit în stilul caracteristic despre Super-Mega Șefii de trib din istorie făcând o paralelă foarte miÈ™to cu lumea È™i online-ul de azi.

Anca Șerban, a început cu un subiect interesant, Bunele Maniere în online, dar s-a pierdut undeva pe drum È™i până la urmă ne-a aruncat de la balconul superiorității voalate teoria chibritului bazată pe frustrările ei personale adunate È™i coapte la foarte mare temperatură – a se citi emoÈ›ii. Ioana Bora, de la care aÈ™teptam un discurs axat pe niÈ™a de fashion (sau modă) ne-a vorbit un pic cam off-topic despre manipulare È™i reciprocitate, cu statistici destul de irelevante, È™i materiale adunate parcă din cărÈ›i de geografie tibetană. A fost singurul discurs pe care nu l-am putut urmări până la capăt, aÈ™a că am luat o pauză la soare, pentru un pic de vitamina D, pe care am considerat-o mai valoroasă la momentul respectiv. L-am ratat din păcate È™i motive obiective pe Călin BiriÈ™, care a vorbit despre leadership si marketing, dar feedback-ul celorlalÈ›i participanÈ›i a fost pozitiv. Bravo Călin!

De departe, cea mai plăcută surpriză pentru mine a fost Teodora Rogobete, de la Teo’s Kitchen, care a fost de o naturaleÈ›e incredibilă, de o sinceritate tranÈ™antă È™i o carismă de zile mari. Ne-a vorbit despre blogul ei axat pe niÈ™a de cooking, cum a luat ființă, cum scrie pentru oamenii care o citesc, È™i cum își păstrează ”tribul” lângă ea. Și a făcut-o atât de fain, încât aproape că m-a convins să mă apuc de gătit!

Nu pot să uit de Ioana Micu,  care ne-a adus vinurile de la Liliac foarte apreciate de bărbați și conceptul de „Wine And Fashion” cu o interesantă prezentare de modă gustată la maxim de restul doamnelor prezente.

Cuvintele cheie folosite de majoritatea speakeri-lor au fost pasiune, strategie și muncă. Mesajul, așa cum l-am înțeles eu ar fi să puneți pasiune în ceea ce faceți, să vorbiți cu încredere despre proiectul în care credeți, să vă gândiți la ceea ce vreți să obțineți, să cereți sfaturi de la oameni care au mai trecut prin situații similare, și nu în ultimul rând, să munciți pentru asta, să nu vă așteptați să vă cadă mărul în plasă doar pentru că v-ați gândit 3 secunde că așa ar fi frumos.

Puberty, you’re doing it right! – via 9gag, pentru connaiseuri.

ON/OFF 6 – communities conference este un eveniment TVdece realizat cu sprijinul Primariei Municipiului Cluj-Napoca Partener oficial: Romtelecom Parteneri: Casino Centru de Cultura Urbana Cluj, Jolidon, WineClub, LunchBox, Panemar, Aqua Carpatica si MediaBrief Parteneri media: Ziar de Cluj, 24 FUN

Harlem shake, văzut de mine

Harlem Shake e o mare nebunie. Și îmi place! Eram un pic confuz când am văzut primul clip, credeam că e doar un simplu viral, și am plecat mai departe. Dar a doua zi a mai apărut unul, apoi un altul și tot așa. Se spune despre el că a detronat Gagnam Style, eu până în ziua de azi nu am văzut clipul original, și nu știu povestea. Nu m-a interesat, nu m-am băgat în detalii, și se pare că a trecut.  Harlem Shake e o chestie care permite oamenilor să reproducă foarte ușor un fenomen, motiv pentru care a ajuns unde a ajuns într-un timp atât de scurt. Viață lungă nu o să aibă dacă o să fie doar preluat și copiat la modul la care se face acum și nu o să fie modificat încet încet cu elemente noi, cum au făcut cei de la Pepsi de exemplu, dar cu siguranță o să mai vedem câteva spike-uri.

Afis Harlem Shake ClujUnul dintre aceste spike-uri o să fie chiar mâine în Piața Unirii din Cluj, la ora 14:00. Niște copii faini din liceele clujene au venit cu ideea de a organiza un Harlem Shake de minim 2000 de oameni, pentru care au primit și aprobare de la primarul Emil Boc. Dacă se adună mai mult de 2100 de oameni mâine, o să reușească să devină cel mai mare Harlem Shake organizat în lume, titlul fiind deținut acum de un eveniment din Texas.

Umblă zvonul prin târg că e posibil ca cel care pornește să fie chiar primarul urbei noastre, chestie care mie mi se pare super cool! Ce ziceți? Ne vedem mâine pe la 2 fără un sfert in piață? O să fie:

EPIC!

Până atunci, vă las cu un Harlem Shake genial de fain, È™i este exact acolo unde nu te gândeÈ™ti că se poate face unul…

200 de milioane pentru LinkedIn

Zilele trecute am tot văzut prin stream-ul de È™tiri cu care mă întâlnesc zilnic LinkedIn în sus, LinkedIn în jos. Am auzit de ei prin 2006, mi-am făcut un cont È™i am început să îl populez cu informaÈ›ie încet încet. După ce l-am adus la zi la ora respectivă, pentru că nu LinkedInAccountmi-au plăcut niciodată modelele standard de CV-uri europene, triste È™i identice, am luat cu copy paste informaÈ›ia de acolo È™i am început să o aranjez ca să ajung să obÈ›in ceea ce azi, numesc CV-ul meu. Parcă totuÈ™i nu îmi vine să cred că au trecut deja 8 ani de când folosesc site-ul ăsta… Dar nu despre asta e vorba.

Aud despre ei pe diverse outlet-uri de știri, aud că le merge bine, aud că se transformă, și văd că se transformă. De-a lungul timpului am folosit site-ul pentru a mă promova pe mine, pentru a găsi oameni cu care aș putea colabora în diverse proiecte, și evident pentru a găsi viitori posibili candidați la diverse poziții în companiile pentru care am lucrat.

O chestie foarte mișto pe care au făcut-o oamenii de acolo, în momentul în care au ajuns la 200.000.000 (da, milioane!) de utilizatori, a fost să adune câteva statistici, să facă un pic de „number crunching” in excel, și să obțină niște liste cu cele mai „vizualizate” profile din rețea. Nu s-au oprit aici, i-au împărțit în trei sloturi: 1%, 5% si 10% și au trimis fiecăruia un mail de felicitare. Foarte frumos gest, nu-i așa? Eu am apreciat mailul pe care l-am primit, și nu pot să nu mă laud că profilul meu este in top 5% profile vizualizate pe LinkedIn in 2012, drept urmare scriu acest articol, dar oamenii care au primit acel mail, 10% din utilizatori, înseamnă 20.000.000 de oameni!

LinkedIn5percent

Câți dintre oamenii aceștia credeți că au dat un tweet, sau au pus pe Facebook, sau chiar au scris pe blog despre asta? Eu cred că destul de mulți. Și poftim publicitate gratuită! O altă minune înfăptuită de mailurile astea, este faptul ca din cei 20.000.000 de oameni pe care i-au făcut să se simtă speciali, doar o mică parte sunt probabil plătitori, fapt care  permite să vadă numărul de vizitatori de pe profil, numele vizitatorilor, sau compania. Ceilalți, care ca și mine nu plătesc pentru serviciile premium ci doar folosesc site-ul din an în paști, primesc niște mailuri săptămânale pe modelul: „7 oameni ți-au vizualizat profilul săptămâna aceasta! Noi îți arătăm 3, dacă vrei să îi vezi pe toți, plătește!” Ce se va întâmpla cu cei care se vor gândi că ăsta e un mod de a avea mai mult control asupra unui serviciu care nu-i așa, funcționează mon cher! doar sunt in top 5%!  Eu cred că vor plăti, măcar pentru câteva luni abonamentul premium.

Stargate SG-1 Unleashed

Nu mă dau eu în vânt după jocuri în general, dar sunt un mare fan Stargate. Mi-au plăcut la nebunie SG1, Atlantis și Universe iar pentru asta cred că doar Richard Dean Anderson e de vină (asta ca să nu zic „datorită lui”) de pe vremea când îl juca pe MacGyver demult demult într-o copilărie aproape uitată.

Stargate-SG1-Unleashed-oneill

Am văzut însă pe IGN că urmează un minunat „joculeț”, cu ghilimelele de rigoare evident pentru platformele Android și iOS care se numește Stargate SG-1: Unleashed. 

Au aruncat È™i un teaser, un trailer video, care arată fenomenal È™i uite aÈ™a, brusc, a intrat în lista de jocuri pe care le voi cumpăra în momentul în care va fi lansat oficial. Nu È™tiu dacă să mă bucur că o să fie o aplicaÈ›ie pentru telefoane/tablete, deci mai accesibil pentru mine, sau să mă întristez că nu e un joc full fledged de PC sau consolă, reducând probabil din gameplay È™i calitate. Dacă stau să mă gândesc un pic, cred că mi-aÈ™ fi cumpărat o consolă doar pentru jocul ăsta…

Nu se vede în trailer cum va fi gameplay-ul, nu se vede calitatea, dar cu siguranță pentru mine și pentru fanii ca mine o să facă BOOM!

Upgrade upgrade upgrade

Platforma WordPress a mai crescut un pic, Şi a ajuns la versiunea 3.5. Se anunţă schimbări destul de majore în partea de back-end, iar cei de la Mashable au acoperit subiectul destul de bine, aici Ştiaţi că platforma wordpress este CMS-ul preferat pentru 17% din CMS-urile de pe internet? E chiar WOW!

image

Cluj Brands Tour – partea I

Weekend-ul trecut am participat la ClujBrandsTour, un eveniment care si-a propus sa aduca oamenii din online in contact cu brand-urile consacrate din Cluj, si in acelasi sa deschida ochii acestor brand-uri, si mai exact oamenilor din spatele lor in legatura cu ce inseamna promovarea online, si mai ales impactul pe care Social Media poate sa il aiba asupra unui brand si a unei companii.

Am inceput ziua de vineri cu Jolidon si Farmec, am continuat la Vitacom si Trilulilu ca sa terminam ziua de lucru cu o vizita la fabrica de branza Napolact din Taga, unde se fabrica renumita branza de Nasal. Seara am incheiat-o la partenerul evenimentului Ludwig Bavarian Bierhaus. Sambata de dimineata buna, am inceput cu Banca Transilvania, am continuat cu o vizita surpriza la Sala de Fitness Gimmy, o tura pe la Campionatul de Gatit in Aer Liber de la Polus unde Primaria  Cluj a fost prezenta prin restaurantul Memo 10, o degustare de cafea la partenerul Starbucks Cluj, si apoi o vizita la Fabrica De Bere Ursus, unde ne-am si impotmolit la degustarea diverselor sortimente de limonada nefiltrata pana spre dimineata.

Jolidon ne-a impresionat cu linia lor de productie, toate produsele lor fiind lucrate manual de angajati pana la ultimul detaliu. Viziunea unor oameni a fost pusa in practica in ’93 si de atunci ei exista pe piata romaneasca si internationala si aduc mandrie Clujului. Au castigat nenumarate premii la expozitii din strainatate, si insista ca absolventii de la Universitatea de Arta si Design Cluj sunt printre cei mai creativi si bine pregatiti din bransa romaneasca, nu degeaba fac angajari peste angajari cu oameni care ies de pe bancile acestei scoli.

La Farmec, am fost imbracati in costume speciale, si am vazut linia de productie care parea un film din “How It’s Made”, iar fetele si-au creat propriile parfumuri. Curatenia din mediul cu atmosfera controlata de productie era atat de riguros pastrata, incat daca ne-ar fi lasat cu mancare inauntru, am fi putut manca de pe jos fara nici o grija. Am mai aflat ca, la fel ca si Jolidonul, lucreaza aproape 100% numai cu furnizori externi, pentru pastrarea calitatii produselor lor, si respectarea normelor ISO, iar esentele de parfum si substantele brute pe care le folosesc sunt aceleasi cu cele folosite de marile marci consacrate international gen L’Oreal, Vichy sau altele de acest calibru. Si da, blocul Spray de pe strada Bucuresti din Cluj-Napoca, a fost gandit si proiectat sa arate asa pentru angajatii de la acea vreme din fabrica Farmec.

Vitacom, a hotarat sa ciocneasca un pahar de sampanie cu noi cu ocazia implinirii a 20 de ani de activitate, inceputa in Cluj, si extinsa la nivel national, inceput timid, cu un rucsac in care se aduceau componente de schimb pentru electrnicele de la acea vreme, business care acum a ajuns sa fie organizat logistic extrem de eficient, cu nenumarate fail-safe-uri si verificari. Stiati ca cei de la Vitacom au inregistrat la OSIM brand-ul CHROME cu mult inainte sa apara browserul omonim de la Google? Noi nu stiam asta 🙂

Jos palaria pentru organizarea excelenta, si deschiderea cu care ne-au primit in mijlocul lor, iar despre restul companiilor la care am fost in vizita, voi reveni cu detalii intr-un post viitor!

Evenimentul a fost organizat de Alina si Razvan de la TVDece.ro cu sprijinul Primariei Cluj-Napoca.

Sponsori oficiali:  BancaTransilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus si Trilulilu

Parteneri: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom, Ludwig Bavarian Bierhaus, Starbucks si Webfactor.

Zambete, la purtator

Nu am mai dat de ceva vreme prin frumoasa nebunie a online-ului si pentru asta nu pot sa dau vina decat pe cea de-a cincea carte din seria A Song of Ice and Fire a lui George RR Martin, A dance with Dragons, din care tot citesc cate un pic pe noul gadget achizitionat, un Nook Color de la Barnes and Noble, iar cand nu citesc, sunt tot pe drumuri, cu Florica.

Despre Nook, poreclit si “Stejarul” si despre Florica, cea cu pielea neagra intr-un alt episod, in care o sa ma laud mai pe fata decat am facut-o aici. Momentan vreau sa impart cu voi o doza de ras sanatos. Enjoy!

PS: Am primit si un link genial dar e cam 18+ cu mare rosu, asa ca vi-l dau pe messenger, ca nu il pot posta aici… are si blogul asta mandria lui… Oricum, daca il cereti, o faceti pe propria raspundere 😀

TEDxEroilor e aproape aici!

Acum ceva vreme, cand Vlad mi-a povestit despre TEDxEroilor si mi-a propus sa il ajut pe el si echipa lui cu organizarea am fost foarte incantat de idee. Uite ca am ajuns deja in ultima zi a inscrierilor si daca nu ati aplicat inca, mai aveti TIMP pana sambata  2 Aprilie ora 23:00 FIX!

De ce ar trebui sa aplicati? Pentru ca un eveniment de geul TEDx este o oportunitate de a asculta povesti de viata ale unor oameni care au ajuns experti in domeniile lor, oameni de frunte, care au facut alegeri bazate pe instinct si experienta, lucruri pe care sunt gata sa le imparta cu noi, in 8 aprilie 9 Aprilie, la Cinema Victoria. Nu am cum sa aleg doar cativa dintre speakeri pe care sa ii prezint aici asa ca o sa va indrum spre lista oficiala de pe site AICI, iar gazda evenimentului va fi Constantin Trofin, un genial om de televiziune.

Un alt motiv, pe langa experienta pe care puteti sa o acumulati la eveniment, este acela ca participarea este GRATUITA in limita a 100 de locuri, lucru facut posibil de sponsorii si partenerii evenimentului, carora le multumim. Partea de networking, oferita de un asemea eveniment, nu poate nici ea sa fie lasata deoparte, eu personal reusind sa cunosc multi oameni minunati in cadrul celorlalte evenimente similare la care am participat.

TEDxEroilor este al doilea eveniment de tip TEDx organizat in Cluj-Napoca, am avut placerea si onoarea sa  particip si la cele doua editii ale celui dintai (TEDxCluj) si am fost extrem de incantat de experienta.

Pagina unde puteti sa aplicati este: http://www.TEDxEroilor.com/apply/ iar pentru a ramane informati, dati un like pe pagina de Facebook a evenimentului: http://www.facebook.com/TEDxEroilor

pfffff s-au terminat adresele IP…

Hai ca vad ca lumea se agita in legatura cu terminarea adreselor IP. Well, nu e mare branza. Am scris si in aprilie 2010 tangential cu asta, orientat spre partea de administrare, dar din lipsa de subiecte, avem ziaristi care nu stiu despre ce  scriu si se gasesc si ei in treaba, ca doar asa-i in tenis.

Adresele IP  din zilele noastre sunt exprimate conform standardului IPv4 definit prin septembrie 1981 [conform RFC 791] si putea sa acopere 4,2 miliarde (2 la puterea 32) clienti. Pentru anii 80, acest numar nu era doar imens, era mai mult decat intangibil. Cu timpul, in anii 90 au aparut semne ca penetrarea internetului e intr-o crestere exponentiala dupa ce oamenii au inceput sa foloseasca in masa dial-up acasa, apoi a intervenit DSL-ul, reteaua de cartier etc. ca sa se ajunga in zilele noastre cand majoritatea smart-phone-urilor si device-urilor au nevoie de o adresa IP ca sa functioneze la parametri normali.

Prin 1996, inginerii din telecomunicatii si-au dat seama de problema si au inceput sa lucreze la un standard nou care sa acopere nevoia din ce in ce mai mare de adrese, asa ca in 1998 [conform RFC 2460] s-a creat standardul IPv6, care poate sa acopere 3.4×10 la puterea 38 clienti (340 undecillion) spre deosebire de 2 la puterea 32 (4,2 miliarde).

Pe scurt, trecerea de la IPv4 la IPv6 va fi pentru utilizatorii normali de internet o tranzitie transparenta, care nu o sa ne prea dea batai de cap zic… Poate celor care folosesc inca calculatoare din mezozoic, dar aia sunt putini, cred.

Toata povestea din presa a inceput zilele trecute cand ultimele blocuri de adrese IP IPv4 au fost pasate de la autoritatea in domeniu IANA spre registrele regionale (RIR) din imaginea de mai jos, chestie foarte naturala de altfel, pregatita si asteptata de multa vreme.

Mai multe detalii despre toate astea gasiti pe pagina “IPv4 Address Exhaustion

Ierbarul Etnobotanic

Unii bloggeri mai si muncesc din cand in cand, nu doar scriu frumos si merg pe la conferinte, fripturi si after-party’uri, un caz concret fiind cel al lui Zicu, copywriter la Imagistica in timpul liber pe care i-l permite blogging-ul

Omul a gandit o campanie impotriva consumului de etnobotanice si e placerea mea sa ii promovez ideea, munca si campania!