Colours of Cluj, 1 – 4 August 2013

Locuitorii şi vizitatorii Clujului vor avea ocazia, între 1 şi 4 august, să redescopere spaţiile publice ale oraşului, în cadrul primei ediţii a festivalului „Colours of Cluj”, care se va desfăşura sub tema „Împreună”. Organizatorii,  Asociaţia Film şi Cultură Urbană (AFCU) şi Asociaţia SHIFT – Transilvania Art Group, au pregătit peste 60 de manifestări şi activităţi prin care urmăresc să coloreze Clujul şi să convingă oamenii să participe, nu doar ca spectatori, ci chiar ca și actori ai evenimentelor propuse.

Afis Master 70 x 100 + 5 bleed_TIPAR

Piaţa Unirii, Bulevardul Eroilor, Parcul Central, strada Potaissa, Grădina Botanică, Casa TIFF, Mănăşturul şi strada Maiakovski se vor umple de spectacole de teatru, dans, arte vizuale şi multimedia, concerte şi proiecţii video interactive pe clădiri, activităţi gratuite şi pline de culoare pentru toate vârstele.

Mai multe detalii despre evenimentele ce vor avea loc în cadrul „Colours of Cluj” se găsesc în comunicatul de presă disponibil AICI.

Noutati despre „Colours of Cluj” mai pot fi gasite si pe pagina de facebook a festivalului, pe site-ul www.coloursofcluj.ro, pe Instagram si pe Twitter sub hashtagul #coloursofcluj.

In plus participanţii sunt invitaţi chiar să filmeze şi să fotografieze evenimentele din cadrul temei din acest an, „Împreună”. Fotografiile şi filmările realizate vor fi postate şi promovate, alături de numele realizatorilor, pe site-ul şi pe pagina de facebook a festivalului, contribuind la identitatea „Colours of Cluj”. Materialele realizate pot fi trimise pe toată perioada festivalului la adresa de email info@coloursofcluj.ro sau pot fi postate pe twitter ori instagram, cu hashtagul #coloursofcluj. Cele mai reuşite imagini vor fi premiate cu ajutorul partenerului Nikon.

Evenimente speciale:

Harlem shake, văzut de mine

Harlem Shake e o mare nebunie. Și îmi place! Eram un pic confuz când am văzut primul clip, credeam că e doar un simplu viral, și am plecat mai departe. Dar a doua zi a mai apărut unul, apoi un altul și tot așa. Se spune despre el că a detronat Gagnam Style, eu până în ziua de azi nu am văzut clipul original, și nu știu povestea. Nu m-a interesat, nu m-am băgat în detalii, și se pare că a trecut.  Harlem Shake e o chestie care permite oamenilor să reproducă foarte ușor un fenomen, motiv pentru care a ajuns unde a ajuns într-un timp atât de scurt. Viață lungă nu o să aibă dacă o să fie doar preluat și copiat la modul la care se face acum și nu o să fie modificat încet încet cu elemente noi, cum au făcut cei de la Pepsi de exemplu, dar cu siguranță o să mai vedem câteva spike-uri.

Afis Harlem Shake ClujUnul dintre aceste spike-uri o să fie chiar mâine în Piața Unirii din Cluj, la ora 14:00. Niște copii faini din liceele clujene au venit cu ideea de a organiza un Harlem Shake de minim 2000 de oameni, pentru care au primit și aprobare de la primarul Emil Boc. Dacă se adună mai mult de 2100 de oameni mâine, o să reușească să devină cel mai mare Harlem Shake organizat în lume, titlul fiind deținut acum de un eveniment din Texas.

Umblă zvonul prin târg că e posibil ca cel care pornește să fie chiar primarul urbei noastre, chestie care mie mi se pare super cool! Ce ziceți? Ne vedem mâine pe la 2 fără un sfert in piață? O să fie:

EPIC!

Până atunci, vă las cu un Harlem Shake genial de fain, È™i este exact acolo unde nu te gândeÈ™ti că se poate face unul…

Surpriză plăcută pe Oradea – Baia-Mare

Am făcut weekend-ul trecut (13 – 14 Octombrie 2012) un fel de buclă, ÅŸi am tras o plimbare Cluj – Oradea – Carei – Satu-Mare – Baia-Mare ÅŸi retur. ÃŽnainte să pornesc, am încercat să aflu mai multe despre drumul dintre Oradea ÅŸi Baia Mare, dar fără prea mult succes, aÅŸa că acum, după ce l-am văzut pot să comentez pe marginea subiectului. Drumul este excelent între Oradea ÅŸi Satu Mare, marcat frumos, indicatoare peste indicatoare, vizibile asfalt perfect. O căruţă pe ici pe colo, pe la 5 dimineaÅ£a, dar asta nu mai e nimic nou pentru drumurile patriei. Cum zicea RăzvanBB: “AtenÅ£ie la bălegarul proaspăt înainte de o curbă! Vă poate salva viaÅ£a!” PorÅ£iunea Satu-Mare Baia-Mare, mai are câteva semafoare, ÅŸi nu e marcat complet, recomand să nu ajungeÅ£i noaptea pe acolo, dar cred că va fi gata în curând. PorÅ£iunea Cluj – Oradea, este destul de “vălurită”, în zona Piatra Craiului au început să refacă covorul de asfalt, aÅŸa că serpentinele sunt nemarcate, ÅŸi am văzut mulÅ£i ÅŸoferi care coborau pe banda de urcare, sau nu respectau un minim de viteză decentă în situaÅ£ia dată.

Acestea fiind spuse, la Oradea am apucat să îi ascult pe Tudor Chirilă şi Vama, am văzut un foc de artificii care m-a dat pe spate la propriu, primarii Clujului ar putea să fie un pic invidioşi în momentul ăsta dacă ar fi să comparăm spectacolul cu cel de la 1 Decembrie din Cluj, iar întâlnirea la o cafea cu Ovidiu Lipan Ţăndărică a fost de un mare angajament. Toate acestea, în cadrul evenimentului Toamna Orădeană organizată de Casa de Cultură Oradea. Vă las să vă încântaţi ochii cu ce a fost acolo mai jos, şi apoi revin cu o ştire în exclusivitate!

Această ÅŸtire în exclusivitate, este una pe care o ÅŸtie deja toată lumea, dar nu puteam să nu folosesc sintagma devenită deja destul de ordinară în viaÅ£a noastră de zi cu zi: Vlad ÅŸi Camelia Cucu ÅŸi-au montat oficial verighetele la locul lor, pe mâna stângă, iar noi, i-am sărbătorit cum se cuvine! Casă de piatră, este foarte puÅ£in spus la capitolul “ce le doresc eu tinerilor” dar ÅŸtiu ÅŸi ei asta destul de bine!

Photo via.

Clujul, un decor de poveste

Chiar ieri vorbeam cu Andrei, un prieten din BucureÅŸti care a avut ocazia să lucreze aproape un an de zile în Cluj prin 2010 ÅŸi zilele astea e în vizită pe aici, despre cât de miÅŸto e Clujul, ÅŸi despre amintirile frumoase pe care le-a adunat aici. Una din întrebările lui, a fost legată de viaÅ£a socială a Clujului, de concerte ÅŸi evenimente, despre ce se mai întâmplă pe aici. I-am povestit ce ÅŸi cum s-a mai schimbat, ce s-a mai întâmplat, ca azi să primesc un mesaj care mă anunÅ£a despre un nou eveniment din urbea noastră. Astfel,  între 29 August ÅŸi 4 Septembrie 2012, va avea loc evenimentul “Decor de Poveste în PiaÅ£a Unirii

Verla Decor, magazin de tapet, transformă Piaţa Unirii din Cluj în Decor de Poveste. În cadrul evenimentului clujenii pot participa la şedinţe foto gratuite şi primesc premii promoţionale din partea organizatorilor.

Copiii pot învăţa cum să confecţioneze origami din tapet, iar fetele frumoase au şanse mari să apară in Calendar Clujence Frumoase 2013.

Pe lângă toate acestea, Magazinul de Tapet o să vină şi cu preţuri promoţionale pentru toţi cei interesaţi, iar dulapul îmbrăcat în tapet acum vreo 2 ani de Ovidiu, pe care îl văd zilnic nu îmi spune altceva decât că tapetul este mereu la modă.

 

[PROMO] Social Media Summit

Pe 16 Decembrie 2010 vine si la Cluj Social Media Summit, la Hotel City Plaza.

Cateva din intrebarile pentru care se cauta raspuns sunt:

  • Cum ar putea creste vanzarile prin pagina de Facebook?
  • Este LinkedIn locul in care gasesti parteneri de business de incredere?
  • Te poti promova in 140 de caractere sau mai putin?

Intrebarea este de fapt: cum folosesti retelele sociale pentru promovarea afacerii tale?

Speakerii anuntati pe site sunt:

  • Cristian Manafu Social Media Consultant ProdigyPR
  • Daniel Pana Director Marketing, BCR
  • Grant McKenzie Vice-Presedinte Marketing, Ursus
  • Cristian China-Birta Antreprenor online, www.chinezu.eu
  • Anca Rarau Director Marketing si Comunicare Banca Transilvania
  • Sergiu Mircea Director Adjunct Marketing Banca Transilvania
  • Laurentiu Dumitrescu Managing Partner Digital Star
  • Sergiu Biris Fondator Trilulilu
  • Costin Cocioaba Owner reFresh.ro
  • Cristi Dorombach Blogger www.piticu.ro
  • Marta Usurelu Redactor Sef, Revista Biz
  • Lorand R. Minyo CMCO Webfactor, www.webfactor.ro

Inscrierile, tot pe site.

PS: Abia astept sa il fac pe Piticu sa rada 😀

[Teatru de Club] Dac’ as fi rege

Cum ar zice Mihaela:

– este  un spectacol extrem de puternic – un basorelief bogat-oriental-senzual –

Pentru prima data in aproape 10 ani de cand sunt in Cluj, am ajuns in clubul DIESEL. Aplauze va rog!

Am ajuns acolo pentru Sorin Misiriantu si Ionut Mangu care au pus in scena  spectacolol “Daca as fi rege”, un recital versuri de Radu Stanca, din cadrul evenimentului “Teatru de club

Cred ca o insiruire de adjective aici ar fi de prisos, si imi ramane doar sa ma inclin in fata celor doi. Daca aveti ocazia sa ii vedeti punand in scena acest spectacol, il recomand cu tare multa caldura!

Urmeaza Miercuri, 26 Mai de la ora 21:00, tot in Diesel piesa “Tony si Dora” cu Sorin Misiriantu si Ramona Dumitrean in regia lui Dan Chiorean [caruia, daca ajunge sa citeasca aici, ii multumesc pentru un afterparty crunt in Le General, aseara]

Dupa spectacolul propriuzis, Ionut Mangu a acaparat scena cu chitara lui si ne-a cantat cateva piese din repertoriul propriu ;-). Daca prima premiera a fost ca am ajuns eu in sfarsit in Diesel, un lucru prea putin important as putea spune,  “Soricelul” cantat de Mangu a rasunat din boxe, si lumea a devenit un pic stresata dupa strofa 35… Deci aseara au fost soricei in Diesel.

Va las cu o poezie din spectacolul de aseara

CORYDON
(Radu Stanca)
Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.

Nascut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiarda genunea,
De mine vorbeste-n oras toata lumea,
De mine se teme in taina tot burgul.
Sunt Printul penumbrelor, eu sunt amurgul…

Nu-i chip sa ma scap de priviri patimase,
Prin parul meu vanat, subtiri trec ca ata,
Si toti ma intreaba: sunt moartea, sunt viata?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pase?
Si nu-i chip sa scap nici pe strazi marginase…

Panglici, cordelute, nimicuri m-acopar,
Cand calc, parca trec pe pamant de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) il ascund sub monoclu
Si-ntregul picior cand pasesc il descopar,
Dar iute-l acopar, ca iar sa-l descopar…

Celalalt ochi (cel galben) il las sa s-amuze
Privind cum se tin toti ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-ati sti cat va sade de bine
Sarind, topaind dupa negrele-mi buze.
Cellalt ochi s-amuza si-l las sa s-amuze

C-un tainic creion imi sporesc frumusetea,
Fac baie in cidru de trei ori pe noapte
Si-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu bareta-mi ajuta zveltetea
Si-un drog scos din sange de scroafa, nobletea.

Toti dintii din gura pudrati mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt in corset sub camase,
Fumez numai pipe de opiu uriase,
Pe bratul meu drept tatuat-am un taur
Si fruntea mi-e-ncinsa cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice, unghii vopsite,
Umbrela cu cap de pisica ranjeste
Si nu stiu de ce, cand plimbarea-mi prieste,
Cand sunt multumit c-am starnit noi ispite,
Din mine ies limbi si naparci otravite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, matasoase,
Si insasi natura atotstiutoare
Ea insasi nu stie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn ratacit printre case,
Un turn de pe care cad pietre pretioase?

Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.

[PROMO] Deschidere Le Sultan

“Le Général” café-pub si “Ce?” pub vă invită la un eveniment special: deschiderea celei mai noi ceainării din Cluj-Napoca, ceainăria “Le Sultan”, si au zis:

“SavuraÈ›i oferta noastră de ceaiuri, cafele, gemuri. Vă îndulcim cu miere de trandafir, zahăr cu ghimbir sau mentă, biscuÈ›i. Vă liniÈ™tim cu narghilea, cu muzică relaxantă, perne pe jos, rafturi cu cărÈ›i È™i reviste.”

Pe 16 aprilie, ora 21.00 vă invită la deschiderea oficială. Punch și narghilea din partea casei.

Unde? In Piata Muzeului, numarul 5, Cluj-Napoca!

[:map:][:FaceBook:]

Update: si un mic sneak peak din interior, via @zbib

Si inca nu am fumat nimic

Maestrul montator/sunetist/luminist/sunetist Psaico, a pus impreună câteva bucăți de film È™i uite aÈ™a avem È™i excursia ad-hoc #cluj to #costineÈ™ti documentată. @psaico, @tracepath, @mariusperijoc & IonuÈ› [am o capră È™i-un ieduÈ›], ne-am făcut plinul de aventură pe luna August: am condus, am dormit, am băut cafea, am mâncat, am înnotat, am dansat, am filmat, am pozat, am cântat, È™i am mai È™i înjurat pe ici pe colo… Următoarele weekend-uri sunt programate apriori, dar tot o să găsim o scuză să ne facem de cap!

Cine se bagă la următorul ad-hoc a la cluj? Poate ajungem È™i în Amsterdam, să nu ne mai plăngem că nu am fumat nimic…


ad hoc trip from #cluj to #costinesti

Techirghiol power!