VERTIGO Charity Night

Nu sunt mare fan de VERTIGO, sau alte cluburi pe care eu le consider de fiţe. Am fost pe acolo de câteva ori, m-am simţit bine, dar nu destul de în largul meu încât să devin un client fidel. Ştiu şi că un ghiocel nu face primăvară, dar îmi place să văd iniţiative frumoase, care se materializează cu succes şi de aceea am hotărât să scriu despre seara de joi, 29 decembrie 2011, când clubul Vertigo va organiza o seară caritabilă, drept pentru care mă înclin şi cum ar zice francezul: Chapeau!” Sper să fie una din multele care vor urma.

Beneficiarul acestei seri caritabile, nu este nimeni altul, decât Robert. Care Robert? Cum care Robert? sigur îl cunoaşteţi, dar vă las cu o poză şi cuvintele celor de la Vertigo, au explicat ei destul de elocvent despre ce e vorba!

Cum definim un oraş? Arhitectură, istorie, poziţie geografică? Oraşul se defineşte prin poveştile celor care locuiesc in el. Prin oamenii pe care toată lumea îi cunoaşte şi îi recunoaşte. Povestea pe care noi ne dorim să o spunem “ne e aproape”.

Din VERTIGO Cafe privim pe geam. Cluj-Napoca, Piaţa Unirii, un semafor, un omuleţ împinge grăbit un cărucior plin cu de toate.
Cine nu îl cunoaşte pe Robert?
Cine nu l-a văzut măcar o dată trecând cu maşina prin Piaţa Unirii sau la semaforul de la Sora alergând printre maşini cu un odorizant în mână? Cine nu ştie câte griji işi face când o maşină nu e parcată regulamentar? Cine nu l-a văzut pe Robert împingând căruciorul către casă la ora 4 dimineaţa după o zi întreagă de muncă?

Noi am văzut toate aceste lucruri şi multe altele.

Povestea lui Robi ar trebui să fie pentru fiecare dintre noi o pildă a omului care face tot posibilul să sfideze destinul, să îl înfrunte. Trecem în grabă pe lângă aceşti oameni, care au atât de multe lucruri să ne înveţe şi uităm să îi “vedem”. Astăzi ne-am propus să ne oprim şi să facem un mic pas către ei. Pentru ca ne dorim ca aceşti oameni să ştie că sunt admiraţi şi apreciaţi de mulţi dintre noi, vă invităm la VERTIGO “Charity night”, joi în data de 29 Decembrie de la ora 21. Dumneavoastră trebuie doar să veniţi, să vă simţiţi bine, iar noi vom dona toţi banii care se vor strânge din intrări lui Robert, pentru că aceşti oameni-exemplu trebuie apreciaţi.

Vă aşteptăm!
Echipa Vertigo

Pentru rezervări sau mai multe informaţii sunaţi la 0757900987 sau 0747141748, adresa VERTIGO Cafe este: Piata Unirii Nr 9, Cluj-Napoca, Romania, iar site-ul lor este http://www.vertigocafe.ro

Time Lapse într-o reclamă de ţară

Şi dacă e duminică, e Time Lapse!

Time Lapse este o tehnică a cinematografiei, care presupune fotografierea repetată la intervale prestabilite a unui obiect, peisaj, construcţie, fenomen al naturii etc. şi redarea fotografiilor la o viteză mult mai mare decat viteza la care au fost imortalizate pentru a crea un efect care să sugereze o accelerare a evenimentelor.

De exemplu, o scenă fotografiată o dată la fiecare secundă, şi apoi redată cu un frame rate de 30fps (frames per second), o să inducă o creştere in vietza acţiunii de 30 de ori.

Astăzi, o să vă arăt o reclamă de ţară, făcută pentru Canada. Clipul e genial şi conţine bucăţi montate folosind tehnica de mai sus.

Un crăciun minunat dar mai ales cu #nofuego vă doresc

Crăăăăciuuuun Feriiiiciiiiit! HoHoHo! Cu cadouri, cu ceea ce vă doriţi, cu familia aproape, şi cu prietenii dragi!

Aseară am împodobit bradul într-o companie tare selectă şi plăcută: CamiMiruna, FlaviaVladInjineru şi Palatkas la reşedinţa Olteanu, unde în timp ce puneam ţara la cale, am zis să-l împodobim şi pe “O brad frumos“. Cu mic cu mare, globuleţ cu globuleţ, mai cu beteală, mai cu zâmbete şi voie bună ne-am făcut treaba până cand fix la o oră oarecare, incredibilul s-a produs şi urechile ne-au fost invadate de coşmarul Fuego. Totul s-a petrecut foarte repede, ţin minte că Injineru aproape a răsturnat bradul când a încercat să salveze situaţia, iar dacă nu era Palatkas acolo să imortalizeze momentul, cred ca pur şi simplu l-am fi şters din creierele noastre…

Ia uitaţi ce s-a întâmplat:

Craciun FĂRĂ Fuego #nofuego!

PS: Nici un glob, scaun sau televizor nu a fost rănit în timpul filmărilor!

The night before Christmas, in a sysadmins shoes

Twas the night before Christmas, when all through the house
Not a creature was stirring, not even a mouse.
The data was all safe, protected with care,
In hopes that year-end bonuses soon would be there.

The servers were nestled all safe in their racks
Protected from malware and vile forms of hacks.
The data all encrypted, with a nice complex key,
Christmas OrnamentThe software came, of course, with a great big huge fee.

Policy was written, compliance was done,
That had all been the exact opposite of fun.
Systems were patched, and locked one and all,
The team had done well, and they had stood tall.

Their audit was done, validation complete.
Their systems all ready, documentation all neat.
They had made it through ‘nother holiday season,
And were ready to cruise, it all stood to reason.

When from intrusion detection arose such a clatter,
The Admin sprang from his browser, watching Lohan get fatter.
Away to the consoles, he flew in a dash,
Checking faults and tripwire, computing their hash.

The light from the flat screens just made the place glow
The Admin then cursed, it could not be so.
Systems were crashing, the network was down,
It seemed almost like he was ready to drown.

College was easy, he got As and Bs,
These attacks were relentless,from overseas.
They seemed to be everywhere, attacks all at once,
They made him feel just like a big dunce.

His training took over, he set a grim face,
He quietly looked forward, to his happy place.
Cutting off systems, segmenting them away,
He was rolling right now, no time to play.

The pager just beeped and phones they did ring,
Event responders the noise then did bring.
Another server was hit, and suddenly dropped
The Denial of Service attack was not stopped.

The admin felt helpless, and just needed a lift,
Like something from Claus, please one early gift.
When, what his wondering eyes they did spy,
An extra program running, and then he knew why.
That’s when he knew, he just knew, oh of course

This had all started with just one Trojan Horse.
Prolly came to a user through his e-mail,
Policy and training, to no avail.

He marched through the servers, saw them as bots
Chuckling now, thinking “that’s all you gots?”
Malware from servers, each one did he cull,
Sending them one at a time right to dev/null.

Now he was rolling, and almost chuckling with glee,
He looked up with dismay, what did he see?
The retail server was hit, and crashing, amok,
He SSHed in, but could only say “rats”.

He saw very quickly that they now had root,
And hoped that he would not get the boot.
As he sat back in his chair, and reached for a Dew,
He knew the primary site was all through.

He knew then and there it would be a long night,
So he switched everything to the failover site.
Laying his cursor on that one little app,
He clicked only once and prod1 took a nap.

He sprang for his phone, to his team gave a twitter,
Failover was done, and he had not been a quitter.
The net was a mess, the farm had been bought,
But in the end, it had not been for naught.

The systems had done for what they’d been built,
They’d been prodded and poked, and finally said “tilt”.
He was glad it had not been a resume generating event.
His last thought for the night was for the attackers to get bent

His relief came too little, and seemed way too late,
He had pulled eves alone, and faced his sole fate.
He briefed the next crew, with all he did know
And went outside, to fresh fallen snow.

He sprang to his Honda, and cranked up the tunes,
Wishing for beach, and wind tossed sand dunes
He said as he drove down the road to the night,
Merry Christmas to all, and to all a good-night.

Credits go to securityweek.com, via Tibi.

Aproape doi ani

Au trecut aproape doi ani deja de când am avut plăcerea de a fi naş la nunta Codruţei şi a lui Cătălin. Doi ani mişto, doi ani frumoşi! Da, e vorba de nunta la care mirele şi naşul au facut concurs de tenişi, nunta cu pozele de la castelul Banffy din Bonţida.

Pozele alea au rămas pentru posteritate, şi pentru asta trebuie să le mulţumim lui Radu Văidean si Alexandrei Ciolomic de la Obiectiv Studio. Eram pe site-ul lor zilele astea, şi am dat peste o altă galerie interesantă, pozele de la nunta Ilincăi şi a lui Adrian. Nu cred că aş rezista să stau o oră într-un râu, în costum, la făcut poze, cât despre mireasă, nici nu mai ştiu ce să zic… Vă las cu pozele:

Trezirea la realitate/ Rabbit Hole la #CinematecaTIFF

Şi după cum ne-au obişnuit, dacă e Joi, e Cinemateca TIFF, la Victoria, de la 20:00. In seara aceasta, rulează pelicula Trezirea la realitate/ Rabbit Hole, regizată de John Cameron Mitchell, cu Nicole Kidman şi Aaron Eckhart.

Becca şi Howie Corbett sunt doi soţi a căror viaţă perfectă e dată peste cap când fiul lor Danny moare într-un accident. Becca încearcă să-şi redefinească existenţa într-un peisaj suprarealist dominat de familii şi prieteni plini de intenţii bune. Experienţele cu ei o vor împinge să caute alinare într-o misterioasă relaţie cu un tânăr creator de benzi desenate, Jason, şi el cu problemele lui. Obsesia lui Becca pentru Jason o îndepărtează de la amintirile cu Danny, în timp ce Howie se afundă în trecut, căutând vindecare la persoane în stare să-i ofere ceea ce Becca nu poate.

Biletul de intrare la proiecţii este de 5 lei, iar acestea au loc in fiecare Joi la Cinema Victoria in Cluj-Napoca.

Pentru mai multe informatii despre programul Cinematecii TIFF, accesaţi site-ul APFR sau pagina de Facebook.

WordPress 3.3!

O chestie care nu ar trebui făcută dimineaţa la birou, când nu ai timp să verifici dacă totul este OK, şi dacă nu e OK, sigur nu o să ai timp să repari nimic până seara când ajungi acasă, este upgrade-ul la ultima versiune de WordPress, 3.3!

Abia după ce am dat click, evident, mi-am dat seama că nu am făcut tocmai bine ce am făcut, dar nu au apărut probleme până acum la upgrade-ul automat. M-am distrat teribil însă la mesajul pe care îl primeşti după:

Au schimbat dashboard-ul, meniurile din stânga, toolbar-ul orizontal de sus, uploader-ul media şi până acum în cele 3 minute care le-am avut de pierdut pe aici îmi place ceea ce am văzut! Toate schimbările care au apărut, le găsiţi in changelog-ul oficial, par să fie mult şi abia aştept să le descopăr, încet încet. Să aveţi o zi de marţi 13 deosebită!

Review In a better world, #CinematecaTIFF

Acesta este un Guest Post de Elisa Popescu.

Joi, 8 decembrie, la Cinema Victoria, în cadrul Cinematecii TIFF, a rulat drama In a better world (Danemarca, 2010), regizată de Susanne Bier. Filmul a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 2011. Și nu e puțin lucru având în vedere cu ce producții a concurat.

In a better world (Hævnen) nu e un film ușor de digerat. Firul filmului te poartă dintr-o tabără de refugiați din Sudan într-un orășel de provincie danez. Legătura dintre aceste două lumi diametral opuse este doctorul suedez Anton.

Anton încearcă să se ajute pe sine tratând refugiații. Cu preponderență, victimele unui sadic conducător al rebelilor. Asta până când criminalul devine la rândul lui victimă și are nevoie de îngijiri medicale. În ciuda opoziției refugiaților, Anton decide să îl trateze. Dar, cu toate că este împotriva violenței indiferent de forma în care s-ar manifesta ea, după ce îl vindecă, Anton îl lasă pe mâna rudelor victimelor să îl linșeze.

Se întoarce acasă la familia lui ce se destramă încet. Constată că fiul său Elias are, din cauza înfățișării sale, probleme de adaptare în lumea meschină a copiilor perfecți. Asta până când Elias îl întâlnește pe Christian, un băiat care nu acceptă că uneori a te da bătut nu înseamnă că ești mai prejos decât ceilalți. De aceea, Christian își canalizează toată furia cauzată de moartea preamtură a mamei sale spre pedepsirea celor ce folosesc violența ca și modalitate de a se impune.

Prietenia celor doi băieți se transformă într-o legătură periculoasă, ei ajungând să confecționeze o bombă pe care o folosesc pentru a da o lecție unui om care l-a lovit pe Anton.

            Cine învață o lecție până la urmă? Rămâne să aflați.

 Acesta este un Guest Post de Elisa Popescu

Time Lapse – The City limits

Şi dacă e duminică, e Time Lapse!

Time Lapse este o tehnică a cinematografiei, care presupune fotografierea repetată la intervale prestabilite a unui obiect, peisaj, construcţie, fenomen al naturii etc. şi redarea fotografiilor la o viteză mult mai mare decat viteza la care au fost imortalizate pentru a crea un efect care să sugereze o accelerare a evenimentelor.

De exemplu, o scenă fotografiată o dată la fiecare secundă, şi apoi redată cu un frame rate de 30fps (frames per second), o să inducă o creştere in vietza acţiunii de 30 de ori.

Clipul de mai jos a fost filmat de dominicboudreault.com pe durata unui an întreg, în oraşele:

  • Montreal, Quebec, Canada
  • Quebec city, Quebec, Canada
  • Toronto, Ontario, Canada
  • Manhattan, New York, USA
  • Chicago, Illinois, USA

 

O grămadă de frumuseţuri!

Sunt de aproape o săptămână deja în Strasbourg, dar nu am apucat să văd mare lucru. Mult de lucru, multe de învăţat, şi azi, când am avut un pic mai mult timp liber, am fost blocat in casă… afară plouă mocăneşte.

Una din chestiile care m-a impresionat în mod special e reţeaua de transport în comun, foarte bine pusă la punct, legături rapide, autobuze şi tramvaie curate, benzi speciale de circulaţie în zona centrală pentru a evita întârzierile. În fiecare dimineaţă merg cu tramvaiul şi apoi schimb cu un autobuz. Toate vin la timp, niciodată nu trebuie să aştepţi mai mult de două trei minute. Azi am trăit însă excepţia. Am stat şi am aşteptat în ploaie aproape 10 minute, şi chiar dacă aveam două motive să nu mă sui în primul, am făcut-o… Mare greşeală. Primul motiv a fost că autobuzul era destul de plin, iar următoarele staţii sunt pe lângă şcoli, deci exista riscul să se aglomereze şi mai tare, chestie care evident s-a întâmplat, dar asta a fost acceptabil; dar a doua chestie e că la volan am văzut o doamnă, că altfel nu îi pot zice, care ne-a tratat cu piciorul când pe frână, când pe acceleraţie. V-am mai spus eu acum ceva vreme că nu sunt complet misogin, dar să pui o nebună la volanul unui autobuz plin cu cartofi, pardon, oameni nu e foarte plăcut… Până la urmă am ajuns cu bine şi ne-am şi distrat bine după ce ne-am coborât.

Revenind la “frumuseţurile” de care vă spuneam în titlu, vă las cu un clip marca BBC, cu o coloană sonoră de excepţie, văzut la nimeni altul decât maestrul Cristi Dumitrescu.