Ma grabeam azi sa ajung in timp util in centru, si bineinteles am apelat la mijoacele de transport in comun… Premaritul RATUC si mirificii lui soferi. Am luat un 25 din statia de langa blocul meu, asteptandu-ma sa ajung cam in 20 de minute pe Memorandumului, ca de obicei. Vezi pomeneala. ora 17:30, ora de varf in traficul clujean, circulatie bara la bara. Ok, nu e prima data cand circul la ora asta, refacem programul, ajung in centru in 30 de minute. Nu-i asa grav, voi supravietui. De fiecare data cand masina din fata se misca un pic, soferul troleibuzului astepta un pic, apoi accelera pana aproape in portbagajul celui din fata noastra si apoi trantea o frana sadica… m-am simtit mai mult ca pe tramvai* decat pe troleu, si asta deja nu mai era bine. Imi simteam cafeaua de dimineata cum se agita in stomac, si auzeam cum toata lumea din jurul meu bombanea, intr-o maniera obisnuita de altfel. Nimeni nu s-a sesizat sa ii spuna nimic soferului, chiar daca el asculta manele la maxim, si inura de mama focului: “Bine mă că Å£i-a luat mă-ta stradă!”, “MiÅŸcă pe trotuar biciclistul pulii mele” etc. Dupa ce era sa calce un biet pieton intarziat pe o trecere de pietoni si vreo doi biciclisti, am ajuns la destinatie, si am sarit repede jos, sa nu cumva sa se razgandeasca soferul si sa accelereze iar. Bine ca nu am mancat azi prea mult, ca ma trezeam ca dau la rate in mijlocul Clujului.

Acum 2 saptamani, mergeam in toiul noptii (5 AM) spre casa, si evident ca nici urma de RATUC in zona. Am luat un taxi, de la MOL de pe Dorobantilor. Mi-am pus frumos centura – gest reflex dupa ce un alt cretin m-a dat cu capul de bord acum vreo doi ani pe Republicii in jos: “V-aÅ£i lovit? ÃŽmi pare rău… nu l-am văzut pe ăla! cine dracu le dă carnet la ăştia???” zicea soferul in legatura cu un sofer care mergea frumos in treaba lui… Dupa ce a luat-o frumos spre Manastur, soferul de taxi din ultima aventura, ajungem pe langa Spitalul Militar in spatele ISJ’ului, unde in mod normal, soferul, trebuia sa dea prioritate celor care mergeau si veneau dinspre Calea Turzii. Zis si facut, opreste masina, <<cred>> ca se asigura, baga intr-antaia, si calca pedala de acceleratie. Bietul biciclist, mergea spre Teatrul National, era semnalizat, avea beculete pe el si vesta reflectorizanta. Masina porneste de pe loc, si ma trezesc fara aer, centura apasandu-mi pieptul in urma franei. Biciclistul a scapat nelovit, ca totusi soferul avea si ceva reflexe, si s-a oprit cu farul dreapta fata la 10 cm de roata lui din spate… “Doamne Dumnezeule! Era semnalizat?” intreaba soferul “Da! ERA!” aproape urlu de pe locul din dreapta. Ma uit pentru prima data cu atentie la sofer, si observ fundurile de borcane care ii sedeau pe nas. Cine dracu le da carnetul la ASTIA?!?!?!

In alta ordine de idei, saptamana trecuta am participat la concursul de darts organizat in clubul La Å¢evi si am pierdut execrabil in calificari. Imi tremurau picioarele. Acum sunt in acelasi club, am jucat cu tipul care m-a descalificat in timpul concursului, si cu mandrie pot sa spun ca l-am batut. De ce naiba imi tremurau picioarele la concurs? mai jucasem cu el inainte si a fost destul de egala situatia. Soarta…

Ma duc sa mananc ceva chinese food… Shanghai here I come 😉

*) Urasc tramvaiele… din toti rarunchii…

Edit: Nu am mai ajuns la Shanghai…